Soţia preşedintelui Tribunalului Dâmboviţa, implicată într-un accident

Accident cu scandal, marţi seară, în Târgovişte. La volanul uneia dintre maşinile implicate a fost soţia preşedintelui Tribunalului Dâmboviţa, Ion Miloşoiu. Potrivit Antena 3, şoferiţa nu a acordat prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar. Martorii revoltaţi au acuzat-o că ar fi consumat alcool şi le-au solicitat poliţiştilor să o testeze cu etilotestul. Preşedintele Tribunalului, aflat şi el în maşină, l-a acuzat pe celălalt şofer că ar fi fost drogat.

Soţia preşedintelui Tribunalului încerca să iasa de pe o stradă. Fără să se asigure a intrat în intersecţie şi s-a ciocnit cu o altă maşină.

De celalată parte, soţii Miloşoiu susţin că de vină ar fi şoferul celuilalt autoturism care ar fi circulat cu viteză prea mare.

Poliţiştii i-au pus să sufle în etilotest pe ambii şoferi, însă femeia, deşi a încercat în repetate rânduri, nu a reuşit.

Pentru că nu a putut să sufle regulamentar în etilotest, poliţiştii i-au recoltat femeii probe de sânge şi acum aşteaptă rezultatele alcolemiei.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.