Spaimă printre separatişti: „Putin a predat Novorossia”

Declarația de ieri a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, că Rusia nu recunoaște „LND-DNR” a provocat un val de panică printre militanții și susținătorii lor în rândul populației locale din Donbas, sustine grupul de analiza politica si militara „InformSoprotivlenie” (IS), scrie Pagina de Rusia

Este răspândită pe scară largă teza că „Putin a predat Novorossia”, că în viitorul apropiat se va încheia orice „sprijin din partea Rusiei”, și că dialogul de la Minsk este pentru Moscova un pretext să abandoneze în mod diplomatic teritoriile ocupate.

Printre luptătorii locali s-au răspândit zvonuri că Moscova si Kiev ar fi ajuns la un acord privind „amnistia” teroriștior, dar ca acesta vizeaza numai acei militanți care nu au fost implicati în lupte armate, în timp ce restul – adica majoritatea personalul celor doua „corpuri de armata” vor fi considerați „criminali de război” și vor cadea sub jurisdictia Ucrainei.

Totodata, printre mercenarii ruși circula informația ca Rusia nu le va permite să părăsească Donbasul și să se întoarcă în Rusia, lasandu-i astfel la latitudinea autoritatilor ucrainene, mai arata IS.

Intr-un interviu difuzat marti, Serghei Lavrov a declarat ca recunoasterea celor diua republici separatiste de catre Rusia ar fi “contraproductiva”. Aceeasia remarca a fost facuta de Vladimir Putin in aprilie 2015. In interviul pentru Komsmolskaya Pravda, Lavrov a spus ca o asemenea decizie ar da motive Vestului sa nu mai puna presiune asupra regimului de la Kiev. “Nu le place sa o spuna public, insa ccand vorbesc cu Ucraina in spatele usilor inchise – si stim asta – le cer sa indeplineasxca conditiile negociate la Minsk”.

Lavrov a spus ca Rusia nu ar putea actiona daca Vestul nu pune presiune pe Ucraina. Ministrul rus spus ca si Rusia pune “ocazional” presiune pe OSCE, asta pentru a publica si rapoarte despre alte regiuni din Ucraina, nu numai despre Donbas.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.