Spania va crea o bază de date pentru a ține evidența celor care nu se vaccinează împotriva COVID-19, informează BBC.
Lista va fi disponibilă pentru statele membre ale Uniunii Europene, a declarat Salvador Illa, ministrul sănătății spaniol. Lista nu va fi disponibilă publicului sau angajatorilor.
Salvador Illa a spus că singura metodă prin care virusul poate fi combătut ar fi vaccinarea în masă. Declarația vine în contextul în care Spania a fost una dintre cele mai afectate țări din Europa. În campania de vaccinare voluntară din peninsulă, este folosit serul celor de la Pfizer-BioNTech.
„Oamenii cărora le este oferită terapia și o refuză pentru un motiv anume, vor fi notați în registru, astfel încât să putem vedea că nu este nici o eroare în sistem și că persoana respectivă a avut oportunitatea să se vaccineze. Cei care decid să nu se vaccineze, ceea ce noi credem că este o greșeală, își exercită dreptul de a nu o face”, a spus Illa într-un interviu.
Un sondaj a scos la iveală faptul că spaniolii care nu vor să primească vaccinul sunt acum în proporție de 28%, spre deosebire de 47% în noiembrie.
În Spania, peste 50.000 de oameni au murit din cauza infecției cu noul coronavirus și peste 1,8 milioane de oameni au contractat infecția.
Bine ca nu se intimpla prin anii ’50, ca „adio, butelie de aragaz !” Nu numai ca fericitul ocupant al locului doi pe lista cu repartitii de garsoniere confort III, dar refuzind vaccinarea, va fi „retrogradat” tocmai pe pozitia 17564, dar poza sa va aparea si la gazeta de perete, la sectiunea „ASA NU !”