Spania a trecut de Austria la scor de neprezentare
Echipa naţională a Spaniei a învins joi seara, scor 3-0, echipa naţională a Austriei, în 16-imile Cupei Mondiale. Ibericii s-au calificat în optimi.
Lamine Yamal a ratat prima ocazie a meciului de la Los Angeles, chiar în startul înfruntării, dar portarul Alexander Schlager a fost la post.
Spaniolii au reuşit să trimită mingea în plasă, în minutul 30, prin Cucurella, dar golul a fost anulat pentru un fault în atac al lui Pau Cubarsi la goalkeeperul austriac.
Tot Schlager a reuşit să salveze în minutul 33, la şutul lui Mikel Oyarzabal, însă atacantul lui Real Sociedad a deschis scorul în minutul 36, marcând din pasa lui Cucurella, la colţul lung, cu un şut la firul ierbii.
Prima parte s-a încheiat cu ocazia lui Alex Baena, bară din lovitură liberă, în minutul al doilea al prelungirilor şi ibericii au intrat la cabine cu avantaj minim după o repriză pe care au controlat-o.
Meciul a fost disputat şi în repriza secundă. Sasa Kalajdzic a trimis periculos, cu capul, la poarta lui Unai Simon, în minutul 61, pentru ca, după numai cinci minute, Cucurella să recupereze şi să paseze lui Alex Baena, în careul austriac, iar centrarea mijlocaşului lui Atletico Madrid l-a găsit pe Pedro Porro, care a înscris cu o lovitură de cap.
Arnautovic a cerut penalti, în minutul 77, dar arbitrul suedez Nyberg nu a acordat nimic. Yamal s-a mai aflat odată în faţa golului, însă şutul său din minutul 85 a fost scos de pe linia porţii de Alaba şi meciul a fost înschis de Oyarzabal, care a stabilit rezultatul final, în minutul 89, când Cucurella a pasat perfect.
Spania – Austria 3-0 şi campioana Europei a mai făcut un pas pe drumul spre finala mondială.
Calificare controversată a Portugaliei în fața Croației. Ronaldo a devenit cel mai în vârstă marcator în faza eliminatorie a competiției
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat în optimile Cupei Mondiale, după ce a învins selecţionata Croaţiei, scor 2-1, vineri dimineaţă, la Toronto, într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la această competiţie. Meciul a avut 19 minute de prelungire.
Croaţia lui Luka Modric şi Portugalia lui Cristiano Ronaldo nu au făcut rabat de la spectacol, în această partidă pe contre şi cu răsturnări incredibile de situaţie.
Croaţia a deschis scorul în minutul 53, prin Perisic.
Portugalia a egalat în minutul 68, prin Cristiano Ronaldo, din penalti. A fost primul gol marcat de legendarul jucător portughez într-un meci de eliminare directă la Cupa Mondială. Este al 11-lea său gol la CM, el fiind singurul jucător care a înscris la şase ediţii.
Cristiano Ronaldo a devenit cel mai în vârstă jucător care a evoluat într-un meci din faza eliminatorie din istoria Cupei Mondiale. La 41 de ani şi 147 de zile, el este titular în meciul Portugaliei cu Croaţia, din 16-imile competiţiei.
Cristiano Ronaldo îl devansează pe croatul Luka Modric, care are 40 de ani şi 296 de zile.
Pentru Portugalia a mai marcat Goncalo Ramos, în minutul 90+4.
Şi într-un final absolut exploziv, Gvardiol a marcat, în minutul 90+13, dar golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid, după analiza VAR.
În minutul 82, legendarul Cristiano Ronaldo a fost înlocuit cu Ruben Neves, banderola de căpitan al Portugaliei fiind preluată de Bernardo Silva.
În optimi, Portugalia va întâlni campioana europeană Spania.
Elveția nu a avut emoții contra Algeriei
Reprezentativa Elveţiei a învins, vineri, la Vancouver, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Algeriei, şi s-a calificat în optimi la Cupa Mondială.
Golurile Elveţiei au fost marcate de Embolo (10) şi Ndoye (46).
În optimi, Elveţia va evolua cu învingătoarea meciului dintre Columbia şi Ghana.