”Despărţirea, nu există soluţie de compromis dacă nu înţelegem că nu se poate continua aşa”, a declarat Ilie Sârbu într-o emisiune la B1 TV. Afirmaţia a şocat, a scandalizat, ducând la maxim capacitatea de prefăcătorie a lumii politice şi a jurnaliştilor din România. Şi totuşi, spargerea Uniunii este consecinţa logică a prestaţiei ultra-mediocre. Anul şi jumătate trecut de la instalarea la cârmă a guvernului USL nu mai lasă nici un dubiu. USL-ul conduce prost în toată încercarea de a răspunde intereselor populaţiei. Şi într-ale României, la fel. Se împiedică mereu, într-un spectacol ieftin, de operetă, jucat mai ales pe Antena 3 şi pe România TV a ”sereistului” plantat lângă premier (Sebastian Ghiţă). Din toată această circăreală politică presărată cu poante chinuite şi aride nu răsare şi nu transpare nici un proiect important. Cele două mari promisiuni (modificarea Constituţiei şi regionalizarea) au fost abordate superficial şi ridiculizate. Cu atâta nepricepere, chiar nu merită duse la capăt. Decât să ne nenorocim, mai bine ne chinuim cu actualele variante! Celelalte încercări (probe) mai mici au avut şi ele acelaşi final în registru peiorativ. Şi vînzarea Oltchim, şi privatizarea CFR Marfă, şi afacerea Cuprumin. Prestaţia guvernului în scandalul Roşia Montană este şi ea de un ridicol desăvârşit. Se duce pe două cărări şi este gata să se oprească pe două crăci. Doi juniori ai politicii, Victor Ponta şi Dan Şova, au crezut şi mai cred că descurcă ei, după mintea lor, cel mai mare dosar de corupţie din istoria economiei româneşti, că urnesc bolovanul de aur, folosindu-se de majoritatea lor parlamentară, şi că raportează succesul peste Ocean şi, gata, rămân favoriţi în bătălia pentru putere. Şi astfel ne-au păcălit pe toţi. Aiureli de începători! Roşia Montană este un dosar peste puterile lor şi ale celor care au crezut că îl şmecheresc în spatele cortinei şi al legislaţiei în vigoare. Gazele de şist sunt şi ele un dosar economic nespus de complicat într-o ţară care nimeni nu înţelege nimic din bolboroselile Rovanei Plumb. Românii au început să preţuiască mediul şi să se teamă de agresiunile industriale. A propos, acest guvern caricatural, bezmeticind prin declaraţii televizate, a lansat şi un concept răsărit din mintea unui poet penal, Varujan Vosganian. Acesta, de câte ori prinde un microfon, vorbeşte despre reindustrializarea României, operaţiunea fiind fundamentată pe un vis al său, pe un poem mediocru (tot al său) şi pe un roman tradus pe banii noştri şi împins de ICR şi de serviciile secrete din România la Premiul Nobel.
Într-o aşa prestaţie delabrată, fără cap, fără creier, fără proiect, fără experţi, cu o generaţie de politicieni aflaţi la început şi încă neterminată (nedefinită ca ideologie şi ca ideal), ce să mai aşteptăm? Autostrăzile lui Victor Ponta şi Dan Şova? Super-cooperări şi super-relaţii internaţionale puse la cale de un guvern care se chinuie să-şi plimbe premierul prin tot felul de vizite de ochii lumii? Vânzarea celor 124 de mine cu minereuri bogate în metale rare, plănuită de USL (adică de PSD şi PNL) la ministerul condus de Varujan Vosganian? Să aşteptăm schimbările spectaculoase din domeniul agriculturii, anunţate tot la TV de Daniel Constantin, cel care îşi aşteaptă ultimele pagini ale dosarului său penal cu plăţile de la filiala Iaşi a APIA?
De ce să mai aşteptăm să vedem cum funcţionează prietenia Ponta-Antonescu, în fapt singura legătură între cele două partide? Nu ne este clar că această prietenie nu există? E doar o conivenţă născută din interese, nu o frăţie a două tabere care slujesc acelaşi proiect pentru ţară!
Acestei USL iubite de atâta lume nu i-a ieşit nici măcar întreţinerea sentimentului iniţial, din care s-a născut. Adică ura împotriva lui Traian Băsescu şi a bandei politice din PDL. Victor Ponta a semnat pactul cu Diavolul, l-a relansat şi este gata să semneze orice alt pact care l-ar menţine în fruntea guvernului, inclusiv unul anti PNL şi anti Crin Antonescu.
Ce este USL astăzi? O sumă de proiecte individuale! Un pachet de ambiţii ieftine şi un şir de proiecte mâzgălite pe genunchi, în drum spre serviciu. Unele promisiuni se nasc în chiar lumina reflectoarelor şi mor după stingerea lor. Ce să mai aşteptăm de la această USL care ne-a adus în fruntea Camerei Deputaţilor un om mai sărac cu duhul decât manechina care l-a precedat? Ploaia de prostii pe care o varsă Valeriu Zgonea în fiecare zi ne poate stârni nostalgii. Roberta Anastase avea un cap frumos şi nu debita atâtea imbecilităţi pe oră!
Marea improvizaţie politică numită USL are şi o armată de susţinători din cauza fricii. Mulţi dintre admiratorii lui Antonescu şi Ponta sunt dispuşi să ierte orice, de groază că PDL-ul s-ar putea întoarce. Pentru aceştia, spargerea USL este egală cu întoarcerea lui Boc, a Elenei Udrea, a lui Popoviciu, Hoară, MRU şi a şnapanului de Blejnar. Fals, cum nu se poate mai fals!Spargerea USL-ului nu poate naşte un val de simpatie pentru adversarii săi, pe care să crească armata de corupţi şi de neputincioşi din PDL şi nici nu poate ridica din neantul în care se află o fundaţie de încropeală cum este Mişcarea Populară.
Spargerea USL-ului ar obliga la clarificări de echipă, de program şi chiar la alianţe noi. Ar fi un semn că populaţia, instituţiile europene, partenerii României s-au săturat de această încropeală politică.
Oricât de mult a enervat Ilie Sârbu cu declaraţia sa, el are dreptate. Din păcate, condiţia de socru obturează oarecum acest adevăr evident!
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.