Spectacole și ateliere de magie, teatru de umbre și clovnerie la Sibiu Magic Show!  

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță programul complet al ediției din acest an a Sibiu Magic Show, ce va avea loc în perioada 6 – 10 decembrie.

Sibiu Magic Show este un festival unic în România. Ediția din acest an a festivalului reunește actori și artiști magicieni din Australia, Cuba, Italia, România, Rusia, Spania și Ucraina care jonglează cu vizibilul și invizibilul, făcând posibile apariții și dispariții misterioase într-o serie de numere surprinzătoare de iluzionism, prestidigitație, levitație, stand up comedy, clovnerie, animație, teatru de umbre, dar și ateliere de creație.

Ediția din acest an va fi deschisă de Ernesto Planas, unul dintre cei mai în vogă artiști magicieni din Europa. Recunoscut pentru numărul său unic cu umbrele, ce i-a adus de două ori Premiul Merlin al Societății Internaționale de Magicieni, Ernesto Planas prezintă un show fascinant cu numere de iluzionism, close-up și prestidigitație, pe ritmuri latino. „Latin Magic Show” va avea două reprezentații programate miercuri, 6 decembrie, de la orele 11:00 și 18:00. Acest spectacol nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani.

Nino Costrini aduce buna dispoziție la Sibiu. Spectacolul său de clovnerie se construiește prin interacțiunea cu publicul, într-un amestec spumos de comedie și circ, cu pauze speciale pentru glume și farse. Acest băiat mare este uneori țicnit, extravagant și absurd, alteori obraznic și lunatic. Prin folosirea unui limbaj universal, spectacolul lui Nino Costrini este un cocktail exploziv, plin de neprevăzut! Talentul său a fost remarcat în mod special la Daidogei World Cup în Japonia, unde a câștigat Premiul I la ediția din 2007. „Clown Show” cu Nino Costrini va fi prezentat joi, 7 decembrie, de la orele 10:00 și 12:00 în sala de la etaj a Teatrului Gong din Sibiu. Acest spectacol nu este recomandat copiilor sub 4 ani.

Aflat pentru prima dată în România, Aleksandr Karsnoperov aduce magia baloanelor de săpun într-un spectacol fascinant, cu efecte speciale. Deținător a patru titluri în Cartea Recordurilor din Rusia (Russian Book of Records), iluzionistul rus compune un univers magic pentru a redefini fericirea prin muzică și baloane. „Magic Spheres Bubble Show” va fi prezentat joi, 7 decembrie, de la orele 11:00 și 18:00. Acest spectacol este recomandat întregii familii.

Sibiu Magic Show îl prezintă pe Ivan Ojeda într-un spectacol extraordinar la Sibiu. Cu milioane de vizualizări pe canalul său Youtube, Ivan Ojeda este mai bine cunoscut pentru aparițiile sale spectaculoase la TV în cadrul programul España Got Talent. Spectacolele sale se remarcă prin eleganța tehnicii numerelor de magie, dar și prin poeticul imaginilor create. „Daydream Magic/ Magia unui vis” este un spectacol complex cu numere de iluzionism, prestidigitație și close-up. Spectacolul artistului spaniol va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 11:00 și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.

Magicianul Christianis revine la Sibiu cu un spectacol – eveniment pentru copii ce va fi prezentat în matineu, vineri, 8 decembrie, de la ora 10:00. „Fantastic Magic Show” este unul dintre cele mai aplaudate spectacole de magie pentru copii de la noi din țară și deschide o lume fantastică, interactivă, cu elemente de scamatorie.

Show-ul de seară al magicianului Christianis promite să fie unul incendiar, cu numere complexe de iluzionism, levitație și apariții misterioase de porumbei, baghetă magică, dispariții de persoane și hipnoză. „Misterele Magiei” va fi prezentat vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00 și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani.

Cei mai îndrăgiți clovni români ajung pentru prima dată la Sibiu, pe scena Teatrului „Gong”, sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 11:00. „Țara Jucăriilor” este un spectacol muzical de comedie în care Omul Orchestră și prietenii săi pornesc într-o aventură fantastică ce va fi construită cu ajutorul publicului și clovnii Grigorescu. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.

Finalul săptămânii îl aduce în premieră națională pe Hector Sansegundo într-un spectacol eveniment. Câștigător al Marelui Premiu din acest an la Festivalul Fism Flasoma Latinoamerica ce a avut loc în Buenos Aires (Argentina), magicianul spaniol își încântă publicul cu numere comice extravagante. Interactiv și hilar, Hector Sansegundo prezintă un spectacol cu elemente inovative de close-up, iluzionism și prestidigitație. „Comedy Magic/ Comedie și Magie” va fi prezentat sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 18:00, în sala de la parterul Teatrului Gong din Sibiu. Acest spectacol nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 10 ani.

Dr. Bubble și Milkshake prezintă cel mai nou spectacol al companiei și îi invită pe cei mici într-o nouă aventură duminică, 10 decembrie, de la ora 11:00. Exaltant și interactiv, spectacolul de la Sibiu prezintă trucuri cu baloane, un carusel cu baloane, baloane pătrate, baloane de fum, baloane strânse de funii, buzunarul cu baloane, baloane în baloane și, nu în ultimul rând, copii în baloane. Acest eveniment este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

Ediția din acest an a Sibiu magic Show se va încheia cu magia marilor povești universale, într-un spectacol unic în Europa. „Regatul Magic” spun povestea unei lumi a desenelor animate. Prin flexibilitatea trupurilor lor, artiștii ucraineni vor transpune pe un ecran uriaș umbrele celor mai îndrăgite personaje de desene animate. Chiar dacă spectacolul este destinat copiilor, adulții vor fi cu siguranță și ei impresionați de acest spectacol. Eroi și eroine din filme și desene animate ca Aladdin, Alice în Țara Minunilor, Hercule, Polar Expres, Cenușăreasa și Madagascar prind viață prin intermediul muzicii, acrobațiilor și talentului actoricesc al membrilor companiei Fireflies, care promit să impresioneze și printr-un spectacol de lumini neon executat la cel mai înalt nivel de excelență. „Regatul Magic” va fi prezentat duminică, 10 decembrie, la ora 17:00.

Cei mici sunt invitați să devină magicieni într-o serie de trei ateliere de creație dedicate celor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Magicianul Christianis va fi profesorul de magie al ediției din acest a festivalului și își așteaptă ucenicii pentru a-și construi fiecare jobenul și bagheta magică, dar și pentru a învăța câteva trucuri cu cărți și obiecte animate. „Atelierul Magic” va fi deschis joi, 7 decembrie, de la ora 17:00, sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 12:00 și duminică, 10 decembrie, de la ora 12:00. Participarea la aceste workshop-uri se face pe bază de înscrieri la agenția de bilete a Teatrului Gong din Sibiu.

PROGRAM

miercuri, 6 decembrie, ora 11:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

LATIN MAGIC SHOW

cu Ernesto Planas

Cuba

miercuri, 6 decembrie, ora 18:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

LATIN MAGIC SHOW

cu Ernesto Planas

Cuba

JOI, 7 DECEMBRIE

joi, 7 decembrie, ora 10:00

sala Etaj, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani

CLOWN SHOW

cu Nino Costrini

Argentina

joi, 7 decembrie, ora 11:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

BUBBLE SHOW MAGIC SPHERES

Krasshow / Aleks Krasnoperov

Rusia

joi, 7 decembrie, ora 12:00

sala Etaj, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani

CLOWN SHOW

cu Nino Costrini

Argentina

joi, 7 decembrie, ora 17:00

sala Studio, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

ATELIERUL MAGIC

cu Magicianul Christianis

joi, 7 decembrie, ora 18:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

BUBBLE SHOW MAGIC SPHERES

Krasshow / Alex Krasnoperov

Rusia

VINERI, 8 DECEMBRIE

vineri, 8 decembrie, ora 10:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

FANTASTIC MAGIC SHOW

cu Magicianul Christianis

România

durată: 50 min.

preț bilete: 9 lei (tarif unic)

vineri, 8 decembrie, ora 11:00

sala Etaj, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

MAGIA UNUI VIS

cu Ivan Ojeda

Spania

vineri, 8 decembrie, ora 18:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani

MISTERELE MAGIEI

Magicianul Christianis

SÂMBĂTĂ, 9 DECEMBRIE

sâmbătă, 9 decembrie, ora 11:00

sala Etaj, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

ȚARA JUCĂRIILOR

cu Gorgon Grigorescu Cristian

România

sâmbătă, 9 decembrie, ora 12:00

sala Studio, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

ATELIERUL MAGIC

cu Magicianul Christianis

sâmbătă, 9 decembrie, ora 18:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat celor cu vârsta peste 10 ani

COMEDIE ȘI MAGIE

cu Héctor Sansegundo

Spania

DUMINICĂ, 10 DECEMBRIE

duminică, 10 decembrie, ora 11:00

sala Etaj, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani

  1. BUBBLE și MILKSHAKE: O NOUĂ AVENTURĂ

Bubble Laboratory

România/Australia

duminică, 10 decembrie, ora 12:00

sala Studio, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

ATELIERUL MAGIC

cu Magicianul Christianis

duminică, 10 decembrie, ora 17:00

sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

REGATUL MAGIC

Shadow Theatre Fireflies

Ucraina

CREDITE ARTISTICE: Ruslan Bokach, Liudmyla Kyselytsia, Maxym Ivanin, Anna Stolitsa, Dzola Yevhenii, Olena Sharaia, Yuliia Dubina, Vladyslav Lukash, Anastasiia Durneva, Ihor Savchenko.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Uluitor cata satisfactie are autorul (chiar de e femeie…) sa faca reclama lucrarii dracului!
    Nu e de ajuns ca arata ca ii place dar ii impinge si pe altii – vai de sufletul sau ratacit!
    MAGIE = VRAJITORIE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.