Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, ia în calcul închiderea acelor spitale nepreluate de către autorităţile locale la sfârşitul lunii iulie. Până astăzi au fost transferate peste 76 la sută din unităţile sanitare cu paturi, iar în 19 judeţe procesul a fost deja încheiat.
„Ministerul Sănătăţii va analiza, în perioada imediat următoare, situaţia fiecărei unităţi sanitare care nu a fost preluată de către autorităţile locale, potrivit Mediafax. După ce va fi analizat fiecare caz în parte, MS va decide asupra oportunităţii de a menţine servicii medicale acolo unde comunitatea nu doreşte acest lucru”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii precizează că 284 spitale au fost deja trecute în administrarea consiliilor judeţene şi a primăriilor, adică peste 76 la sută. În 19 judeţe procesul de descentralizare a fost finalizat.