Spovedania lui Vanghelie despre „binomul” Oprea – Ponta

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a vorbit joi seară la România TV despre cum ar fi făcut Victor Ponta și Gabriel Oprea numirile în justiţie, acuzându-i în același timp pe fostul premier și fostul ministru de Interne că l-au persecutat.

„Ponta l-a trimis pe Rus la Kovesi să spună că el e omul. Nu ştiam că a recunoscut Rus că s-au văzut. S-a aflat în partid că Ponta s-a dus să o pună pe Kovesi cu Udrea şi cu Ghiţă. Eram în birou la guvern când era Ponta premier. Eu credeam că Ghiţă are alt interes, dar nu m-am băgat în discuţii. Discuţia şi cred că poate confirma Ghiţă. La un moment dat Ghiţă spunea că o vor americanii. Mă duceam la Ponta, el mă scana pe mine, mă duceam mereu la el. Mie îmi era frică de faptul că Ponta poate să îmi facă dosare. Ponta prin procurorul Niţu. Prin puterea lui Gabriel Oprea au numit şefii Parchetelor unde aveau interes. Totul se făcea cu acceptul lui Ponta, dar nu se băga că era fricos. Gabriel Oprea făcea numirile şi spera să ajungă şef la SRI. Oprea îi spunea lui Ponta că să facă ceva cu Vanghelie, că e golan, că e ţigan. Şi Victor cu capul în jos îi spunea să se ocupe. Aşa făcea despre mulţi. Gabriel Oprea a comandat în justiţie dinainte să intre în politică”, a susținut Vanghelie, care a mimat și un dialog Ponta – Oprea.

„Marian Vanghelie: Dacă vreți vă pot mima o discuție între Victor Ponta și Gabriel Oprea. Imediat vă arăt.

Dan Andronic: Eu o să fiu Victor Ponta. Bună seara, domnule Oprea!

Marian Vanghelie: Victore, tre’ să faci ceva ca să scăpăm de Vanghelie. Ăsta-i golan, ăsta-i țigan, trebuie să scăpăm de el! Nu vezi ce face?

Marian Vanghelie: Victor Ponta stătea cu capul așa și zicea da, ai dreptate. Ocupă-te!”

„Când Băsescu era primar, Oprea intra la Curtea de Apel şi ştia ce se întâmplă acolo. Aţi auzit de şpriţurile lui Oprea cu procurorii seară de seară?”, a mai spus Vanghelie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.