Stănescu, despre Iohannis: Nu poţi să acuzi pe cineva că e penal, până n-are o sentinţă definitivă

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, vineri, la Slatina, referindu-se la afirmaţia preşedintelui Iohannis că „nişte penali vor să discrediteze DNA-ul”, că ar trebui respectată prezumţia de nevinovăţie, iar Laura Codruţa Kovesi ar trebui să demisioneze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Paul Stănescu a afirmat că, până la 1 aprilie, Directiva Europeană privind prezumţia de nevinovăţie va fi implementată în legislaţia naţională.

„N-aş vrea neapărat să comentez ceea ce a spus domnul preşedinte Iohannis. Va intra imediat în dezbatere acea Directivă Europeană cu prezumţia de nevinovăţie, până la 1 aprilie fiind termenul dat. Nu cred că poţi să acuzi pe cineva că e penal, până în momentul în care n-are o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Aţi văzut atâtea întâmplări cu oameni care au fost arestaţi, reţinuţi, luni de zile, care au fost declaraţi nevinovaţi, până la urmă. Cine mai repară viaţa unui om, după ce se întâmplă aceste lucruri?”, a declarat vicepremierul.

Întrebat dacă solicită demisia procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, după scandalul izbucnit la DNA Ploiești, Paul Stănescu a afirmat că aceasta ar trebuie să demisioneze din proprie iniţiativă.

„Eu nu ştiu dacă doamna Kovesi trebuie revocată sau nu, dar atunci când se întâmplă astfel de lucruri într-o instituţie atât de importantă, dumneaei ar trebui să-şi dea demisia, nu să i-o ceară cineva”, a conchis Stănescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seara, că „nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea” acestei instituţii, afirmând că această încercare e „jalnică şi neconvingătoare” şi îi confirmă că DNA face „o treabă foarte bună”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Deja astia devin plictisitori cu deviza lor: „Nu poţi să acuzi pe cineva că e penal, până n-are o sentinţă definitivă”mai bine ar striga de dimineata pana seara „Cincinalul in patru ani si jumatate”Dupa ce au furat de au rupt ,vor sa ne adresam lor cu „cinstită faţă „?

  2. Poate vrea ca Dragnea sa ii dea si astuia un svast exact ca miercuri in cazul Codrin Stefanescu :” Domnul Codrin Stefanescu vorbeste cam mult fata de pozitia pe care o are in partid. Cam mult si cam rau”,( a reactionat miercuri Liviu Dragnea.)
    Putem formula noi :Domnul Paul Stănescu vorbeste cam mult fata de pozitia pe care o are in partid. Cam mult si cam rau”Chiar se potriveste, se poate lua de mana cu Emoticonul PSD!

  3. Sensibilitatile (de cocote lezate de vorbe) a faptuitorilor politruci pusi pe capatuiala si dispret natang fata de cei facuti la urne, sunt din ce in ce mai agresive si mai jalnice. Singurii care nu ar trebui sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie ar trebui sa fie acesti tradatori ce au distrus si tara si orice incredere in oameni si legi (politruci decidenti ce se cred, in aceasta tara, stapani pe mosie lasata mostenire de ai lor)

  4. Amindoi au o pozitie foarte clara in partid : stau cu spatele la dragnea asteptind penetrarea.

    • Aici treaba e neclara, unii zic c-ar sta cu fata, da-n genunchi.

  5. d-lor psd-isti. o veche zicala spune „cum e turcul si pistolul”.pai daca unii tovarsi sustin un condamnat PENAL,ei sustinatorii sunt doar PENALI.ce parere aveti voi psd-isti si nepesedisti ,ce e mai ONORABIL ,cuvantul PENAL (adica tovarasi cinstiti, urmariti penal pt.prea multa cinste) sau CONDAMNAT PENAL???(pt.fapte extraordinar de curate si cinstite)

  6. Bre domnu’ Stanescu , voi nu vreti sa intelegeti si pace un lucru simplu : nu poti pune smnul egal intre penalul-cetatean obisnuit si penalul-politician ! Politicianul care este anchetat intr-o investigatie penala TREBUIE sa se retraga din TOATE functiile pe care le detine in STAT pana este declarat de Justitie nevinovat ! Poate ca in felul asta procesul se va desfasura si mai repede ! Respectivul , daca este nevinovat va fi cel mai intersat pentru o pronuntare rapida ! P.S.: Valcov a primit la fond 8 ani de puscarie ! Voi , PSD-ul chiar credeti ca la apel va fi achitat ? Sunt 8 ani , nu 8 luni ! Daca primea 8 luni , da , poate mai erau sperante sa fie achitat ! Dar la 8 ani , ce sperante poti avea ? Daca la apel va fi achitat , dupa o condamnare de 8 ani la fond , atunci ori judecatorii de la fond , ori judecatorii de la apel trebuie spanzurati in piata publica !

  7. De ce nu spuneti scribilor ca asta-i un razboi intre statul mafiot si statul paralel.Atît timp romanii vor fi imbecili, vor culege roadele.De ce practicati si promovati îmbîrligarea?

  8. Face confuzii grave. Una e penalitatea adica ce tine de penal si alta e prezumtia de nevinovatie. Nu te condamna nimeni fara probe deci se presupune ca esti nevinovat pina vin probele.
    A fi penal e altceva, tine de penalitate. Exista dosar penal, exista proces penal si exista si urmariti penali. Daca ai dosar penal si esti implicat intr-un dosar penal atunci esti penal. Si se respecta si prezumtia de nevinovatie chiar daca esti penal.
    Iata ce scrie in DEX: PENÁL ~ă (~i, ~e) jur. Care ține de urmărirea și de pedepsirea infractorilor;
    Cu alte cuvinte daca esti urmarit penal esti penal. Chiar si daca nu ai o condamnare definitiva, nu e obligatoriu.

    • Crezi ca Paul Stanescu a deschis DEXul vreodata, la viata lui?!
      Pentru ce i-ar fi trebuit asa ceva la PSD-OLT??!

  9. in OLANDA, care critica constant politrucii din Romania, ministrul de externe A DEMISIONAt doar pentru ca acum 10 ani a spus, in campania electorala, o nevinovata minciunica, adica a sustinut ca l-a auzit pe Putin spunand ceva (chiar nu conteaza ce)iar acum s-a aflat ca … nu era de fata!
    papagalul asta n-a auzit de propria demisie?

    • Deci codruta lascu dupa ce a spus mai multe minciuni in direct la tv ce ar trebui sa faca?

    • nici papagala de la dna n-a auzit?! Gandesc ca e foarte usor sa deschizi un dosar, tipul se retrage, pierzi dar nu conteaza, ai inlaturat „penalul”. In campanie, intaiul penal al tarii a promis ca renunta la imunitatea prezidentiala, acum a uitat, acesta este cel mai penal lucru, minciuna.

  10. Ba penalule
    Marsh penalii naibii grija ca iesim cu milioanele
    Penalilor

  11. Mai nou nici o sentinta definitiva nu e tocmai suficienta.A inventat GURU DRAGNEA expresia „O SENTINTA PROFUND NEDREAPTA

  12. Aseara la Antena 3 la emisiunea lui Adrian Ursu si a Oanei Zamfir, dna Carmen Dan a prezentat Raportul MAI privitor la scandalul politistului pedofil!
    Pe burtiera Antenei 3 rulau titluri apocaliptice de genul: „Raport devastator al MAI”, „Fapte GRAVE la MAI”, Politistul pedofil aparat de 18 Politisti, sefi din Politie”!!!
    Desi Adrian Ursu ai Oana Zamfir se aratau socati de afirmatiile dnei Carmen Dan si de continutul Raportului respectiv, NICI o clipa NU au pus problema DEMISIEI sau REVIOCARII dnei Carmen Dan, asa cum se lupta Antena 3 sa fie revocata dna Kovesi!
    Merita revazuta Emisiunea, e pe Site-ul Antena 3 si arata DUBLA Masura, SOCATI de Raportul MAI dar NU cer REVOCAREA dnei Minsitru Carmne Dan, asa cum cere Antena 3 seara de seara REVOCAREA dnei Kovesi!
    De ce oare?
    Dna Carmen Dan NU e deloc RESPONSABILA de faptul ca timp de 1 AN in fruntea MAI nu a facut nimic, NU a stiut nimic, NU a luat nici o masura, NU a stiut cum FUNCTIONEAZA aceasta situatie pe care aseara a prezentat-o, vezi Doamne, „foarte grava, cu probleme PENALE care TREBUIE cercetate”!
    Pai, ce-a FACUT dna Carmen Dan in fruntea MAI timp de 1 an?
    NIMIC, e paralela cu MAI!
    Vesela, voioasa, DUPA scandalul politistului pedofil, iese acum si vorbeste la Antena 3, fara nici o RRESPONSABILITATE ca aceasta situatie EXISTA desi ea e de 1 An in fruntea MAI si NU a avut habar ce se INTAMPLA in subordinea ei!
    Laura Codruţa Kovesi ar trebui să demisioneze, spune Dl Paul Stanescu!
    Carmen Dan, ar TREBUI sa demisioneze, dle Paul Stanescu?!

    • Lilico nu-mi mai bat capul cu tine sa-ti explic diferenta. Codruta minte in direct iar pedofilu a fost aparat si acoperit ani la rand de sefii lui directi… grea e logica

  13. Domnule Stanescu, eu cred ca este suficient sa ai 1(unu) penal – restul nu mai conteaza. Ma refer, desigur, la Dragnea, condamnat – nu doar in cercetare penala – deci, aveti un PENAL in fruntea partidului, care face si desface la masa cu premierul Romaniei. Si care distruge Romania, pas cu pas, ca sa parafrazez un alt fel presedinte.

  14. De ce nu promoveaza o initiativa legislativa gen „RABLA” pentru tractoare?

  15. Da, tovarășul Stănescu, aveți dreptate. Domnul Daddy nu este penal. Domnia sa este ghinionist. Deși e curat ca lacrima miresei, n-a mințit vreodată și n-a furat în întreaga sa viață nici măcar un bănuț din cel mai mitititel, DNA se ia de viața lui, târându-l din proces în proces. Asta da ghinion. Noroc cu tovarășii din PSD care fac zid în jurul său, mai ales tovarășele. Partidul e în stare să dea lege prin Parlament pentru ca Palatul Cotroceni să fie transformat în pușcărie cu gratii la geamuri și pază de la jandarmi, pentru ca Daddy să conducă România de-acolo. Nici nu se pune problema să nu ajungă președinte deoarece partidul a hotărât că și infractorii pot fi puși sau aleși în funcții publice. Deci, hai cu Daddy la Cotroceni în zeghe!

  16. buna,
    Nu mai cenzura!
    Alo! Domnul Stanescuuu! Iata ce scrie in DEX;”PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor”. Drept urmare eu pot intelege ca penali sunt cei care sunt sub incidenta legilor penale si nu neaparat condamnati definitiv. Pentru dosarele lui Dragnea nu mutilati legile justitiei si nu deviati Romania de la drumul ei european! Mai bine organizati-va ca sa scapati la Congres de dictator et comp. Dar dictatorul vrea sa foloseasca Congresul pentru a-si intari pozitia in partid . Prin lipsa de curaj,linguseala,ipocrizie ,lasitate se nasc si cresc dictatorii.Si apoi vai de voi. Si de noi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.