Stânga a câştigat alegerile legislative din Franţa

Partidul Socialist şi celelalte partide de stânga au câştigat primul tur al alegerilor legislative desfăşurate duminică în Franţa, cumulând împreună 46,77% din voturi, în timp de partidele de dreapta au obţinut un procent de 34,07% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale definitive comunicate în noaptea de duminică spre luni, transmite agenţia EFE, citata de Agerpres.

Partidul Socialist, al actualului preşedinte Francois Hollande, a fost votat de 34,4% dintre alegători. Celelalte partide de stânga, şi anume Verzii şi Frontul de Stânga, au obţinut 5,46% şi respectiv 6,91% din voturi.

Dintre partidele de dreapta, cel mai bun rezultat l-a înregistrat Uniunea pentru o Mişcarea Populară, partidul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, acesta obţinând 27,12% din voturi, celelalte partide de dreapta însumând împreună 6,95% din voturi, dintre care 2,2% Noul Centru, 1,24% Partidul Radical, diferenţa de 3,51% revenind celorlalte formaţiuni conservatoare.

Partidul de extremă dreapta Frontul Naţional s-a clasat pe poziţia a treia cu 13,6% din voturi.

La scrutinul de duminică s-au prezentat 57,23% dintre persoanele cu drept de vot, procent în scădere faţă de primul tur de scrutin al alegerilor legislative din anul 2007, când au votat 60,3% dintre alegători. Turul doi va avea loc pe data de 17 iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.