„Stăpânul Dosarelor” către poporul român (o scrisoare deschisă)

„Marionetele mele au ajuns la a doua, chiar la a treia generaţie de obedienţi. Şi fiecare marionetă politică are un dosar. Un dosar cu toată povestea de familie, cu slăbiciunile lor, cu fanteziile de tot felul, dorinţe, toate împlinite în schimbul obedienţei depline faţă de dosar şi faţă de mine, stăpânul lor.

Toate mariontele astea, de la Băsescu la Ponta, de la Năstase la Vasile Blaga, vezi tu, popor român, sunt false imagini ale unei realităţi proiectate numai pentru înşelarea ta. Sunt creaţiile mele pentru a te supune pe tine unei confuzii totale în viaţa asta. Eu le-am dat sclavilor mei şi avere, şi carieră, tot eu îi propulsez, dar şi îi cobor pe scara puterii. Sunt slcavii mei deplini. Eu pot face din Băsescu dintr-un rege pe tabla de şah un biet nebun pe care să-l permut în gunoiul istoriei. După cum am făcut cu Năstase şi într-o bună zi o să fac şi cu Voiculescu sau Patriciu.

Trebuie să înţelegi, popor român, că toţi sclavii mei sunt oameni pătaţi. Şi pentru că sunt pătaţi, sunt şantajabili. Şi sunt şantajabili pentru că eu îi am la dosar. Astfel, după cum Vladimir Tismăneanu nu poate uita cum eu, stăpânul dosarelor, l-am facut pe tatăl lui profesor de socialism ştiinţific şi i-am trimis fiul în SUA pe când românii nu pupau nici viză de Bulgaria; tot aşa, sclavul meu Horia-Roman Patapievici nu va uita că tot eu, stăpânul dosarelor, l-am făcut pe tatăl lui, Denis Patapievici, unealta mea în partidul comunist austriac şi apoi i-am dat sinecură grasă într-o ţară numită încă România. Desigur, toţi aceşti sclavi ai mei, faţă de tine, popor român, se dau inteligenţi, profesori americani şi filozofi europeni, altfel ei nu sunt nici măcar marxişti de doi bani împrumut.

Îţi spun toate acestea în speranţa că vei înţelege situaţia fără de ieşire în care te afli. De peste 20 de ani eşti condus de pionii mei. Eu i-am creat şi tot eu îi pot distruge. Cu probele din dosar. Eu am dosarul fiecăruia şi ştiu ce au făcut din tată în fiu. De unde au adunat averi, cum au ajuns profesori prin New York sau aiurea. Au slăbiciuni şi sunt lipsiţi de valoare.

Mirarea mea este lipsa ta de reacţie. După cum este şi răbdarea ta, perseverenţa de a înghiţi nimicurile acestor idioţi pe care i-aş putea distruge numai cu o flegmă. Căci toţi sclavii mei din flegmă sunt făcuţi şi au valoarea ei.

Nu trebuie să te întrebi, popor român, de unde vin eu şi ce dracului sunt de fapt. Eu nu ţin nici de etnie şi nici de vreo credinţă. Eu am inventat un joc în istoria asta şi am investit în el. Mult. Nu ai habar. Îi am şi pe alţii în colecţia mea de dosare. Şi coana Merkel are un dosar şi se va linişti din agitaţia ei numai după prima filă. Şi tinereţea dlui Barroso are un dosar după cum şi tăcerile tactice ale domnului Putin sau ale bietului Obama. După cum vezi, treaba cu globalizarea chiar funcţionează. Şi apropo, cineva trebuie să ţină dosarele astea.

De ce îţi scriu? În primul rând pentru că tu, popor român, ai proverbul care-mi place atât de mult, despre înfrăţirea cu dracu’ până treci puntea. Habar nu ai de câte ori ne-am înfrăţit şi de câte ori am trecut puntea împreună în istoria asta!

Treaba e că ai fost mereu pe aceeaşi punte! De fiecare dată, atunci când te-ai crezut scăpat, te-ai trezit pe aceeaşi punte, de unde plecaserăm împreună. Ne-am reîntâlnit de fiecare dată şi am luat-o de la început. Cum am spus: îţi admir perseverenţa, răbdarea, dar totuşi, nu vezi că te învârţi în cerc? Nu vezi că viaţa ta este trasă la indigo? Te interesează?

Uite ce-ţi spun eu, popor român. Ne aflăm şi acum pe aceeaşi punte, de care te-ai cam săturat şi eu m-am plictisit să te întâlnesc mereu, însă acum îţi propun o schimbare de sens. Îţi propun să scapi de sclavii ei! De toţi sclavii mei! Ducă-se dracului de sclavi! Aici, mă rog, scuză-mi autoironia. Să revenim. Popor român, îţi ofer o singură dată, o singură şansă. Pe calendarul tău muritor este o singură zi şi în această zi vom sta egali, faţă în faţă. Eu, Stăpânul Dosarelor celor care te jecmănesc, şi tu, popor român. Vom juca de la egal la egal. Eu îmi aşez toţi sclavii pioni pe tabla de şah şi voi privi spre tine şi la alegerea ta. Şi pe această tablă de şah va exista o singură mutare. Mutarea ta, popor român. Ai şansa să faci chiar o mutare radicală, ceva de genul: ia-ţi sclavii şi pleacă!

Poţi tu, popor român, să-mi întorci spatele cu demnitate şi să-mi răstorni, cu furie, masa cu sclavi? Să-ţi dai tu seama, popor român, că în ziua asta ar trebui să faci o a treia algere, a unei alte persoane, care aşteaptă în spatele tău de 50 de ani şi pe care nu am putut-o cumpăra? Un om liber, care a înghiţit cu umilinţă şi discreţie tot rahatul istoriei de peste 80 de ani? Abia atunci, popor român, punţile noastre se vor despărţi, iar învârtirea ta în cercul vidat al istoriei va deveni o spirală către înalt, şi nu către abis. Acolo vor rămâne cu mine numai sclavii mei. De-a pururi!”

„Stăpânul Dosarelor”

P.S. După cum vezi, popor român, aici este numai semnătura mea; sclavii mei care ţi se dau drept intelectuali, în fapt, nu au drept de semnătură. Şi ceea ce ei tot semnează nu e demn de luat în seamă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.