Președintele României a semnat un decret pentru prelungirea stării de urgență. Motivul oficial este acela că altminteri infectarea populației cu virusul Corona va escalada, punând sistemul sanitar în incapacitate de a reacționa eficient.
Argumentul este doar o afirmație. Tot atât de bine s-ar putea face și afirmația inversă, respectiv că prelungirea stării de urgență va pune sistemul economic în incapacitatea de a răspunde nevoilor existențiale ale populației, fără a ameliora cu nimic starea ei de sănătate sau protecția la îmbolnăvire.
Ambele afirmații sunt ipoteze care așteaptă a fi demonstrate. Cea de a doua este însă mai convingătoare întrucât include și o axiomă: o economie care nu produce bunuri și servicii, ci șomaj și inflație, nu are cum duce la altceva decât la criză socială.
Cine poate spune că cele întâmplate de-a lungul primelor treizeci de zile de stare de urgență au îmbunătățit situația națiunii? Nimeni!
S-au adoptat măsuri excepționale? Da. Ele au fost măsuri de demolare, complementare virozei și mai devastatoare decât ea. Au fost demolate libertățile individuale, coeziunea socială și economia. Ce s-a construit? Nimic!
Guvernul PNL nu știe să protejeze populația, economia și țara. Confruntat cu această neștiință a adoptat doar măsuri de represiune.
Poate că unele măsuri cu caracter sanitar vor fi putut fi utile. Guvernul PNL nu are, însă, legitimitate democratică (nu a rezultat din alegeri) și de aceea nu are credibilitate și susținere populară. Prin urmare el nu poate mobiliza populația decât prin măsuri represive.
În schimb, guvernul PNL are susținerea corporațiilor multinaționale, precum și a guvernelor străine care protejează interesele acestora și au toate motivele să vrea controlul României. Este explicabil, deci, de ce măsurile luate sau cele neluate le-au avantajat pe acestea în detrimentul românilor și al națiunii române.
În atari condiții un lucru apare cu claritate: dacă este să fie stare de urgență ea nu are sens decât dacă se schimbă modul ei de gestiune; respectiv se schimbă guvernul care a o gestionează.
Oferă opoziția bazată pe majoritatea relativă a PSD, garanții că va guverna mai bine decât guvernul minoritar PNL? Nu!
Iată de ce, la ceas de restriște, este nevoie de un guvern de uniune națională pus sub conducerea unei personalități agreate de toate partidele participante.
Acest guvern ar trebui să aibă un program minim în șapte puncte:
1. Restabilirea transparenței și responsabilității actului de gestiune a stării de urgență, măsurile expeditive impuse de situația excepțională nejustificând ascunderea lor de privirea publicului;
2. Luarea de măsuri pozitive în domeniul medical care să includă, fără a se limita la aceasta, testări în masă și investiții, inclusiv prin cooperare internațională, în găsirea unor soluții medicale pentru combaterea bolii, acolo unde se impune, și prevenirea îmbolnăvirii, acolo unde este cazul. (De notat că guvernul PNL nu a avut nici anvergura internațională pentru a mobiliza un sprijin extern masiv și coerent pentru România.)
3. Luarea de măsuri reale pentru protejarea populației împotriva efectelor sociale ale crizei: șomaj, destructurare a țesutului social, scăderea puterii de cumpărare, efectele psihologice negative ale izolării și limitării libertății. Guvernul nu trebuie doar să gestioneze, ci și să mobilizeze; nu doar să administreze, ci și să emoționeze.
4. Proiectarea și lansarea de politici care să redinamizeze agricultura și să îi susțină pe agricultori, în așa fel încât, în locul unei crize alimentare, România să dobândească avantaje comparative și competitive la nivel european în domeniul furnizării de alimente.
5. Proiectarea și aplicarea de politici vizând stimularea economiei, inclusiv prin investiții strategice și protejarea întreprinderilor mici și mijlocii.
6. Conceperea unor reforme bugetar-fiscale care să conducă la susținerea consumului intern, protejarea capitalului necesar investițiilor și asigurarea creditării (în special cea a deficitului bugetar) în condiții rezonabile.
7. Inițierea unor demersuri și negocieri la nivel european și mondial care să asigure sprijin extern și solidaritate internațională la nivelul nevoilor reale (inclusiv) pentru România, în combaterea pandemiei Covid 19 și a efectelor ei economico-sociale negative.
Fără un asemenea guvern și un asemenea program (care, desigur, se cere detaliat), sau variante ale lor, degeaba se instituie starea de urgență.
Decât cu gestiunea de până acum a stării de urgență, adică decât cu o terapie care ne lasă în voia sorții, dacă nu cumva agravează boala, mai bine nimic. Dacă tot este să rămânem la discreția norocului ca oameni neliberi, mai bine să rămânem în libertate sub guvernarea capriciilor lui. Capriciile sorții sunt mai dătătoare de speranță decât capriciile guvernului Iohannis-Orban.
În ultimele treizeci de zile PSD a câștigat simpatii populare pe seama antipatiei populare crescânde față de PNL. Dacă va vota în această formă decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență și va lăsa țara pe mâna unui guvern fără neam și fără Dumnezeu, fără empatie și fără prestanță, fără știință și fără conștiință, PSD va scădea în susținerea populară pe mâna lui. Ceea ce ar fi, poate, drept.
Tragedia este că nu avem o variantă de partid rezonabilă pentru guvernarea României. Viitorul nostru stă, deci, sub semnul norocului. Norocul i-a fost mereu mai prieten românului decât guvernul.
Așteptarea norocului nu este însă o politică, iar norocul este schimbător de felul lui. Doamne ajută!
Citez: „Cine poate spune că cele întâmplate de-a lungul primelor treizeci de zile de stare de urgență au îmbunătățit situația națiunii? Nimeni!”… Daca stam stramb si judecam drept cat au castigat si cat au pierdut romanii si Romania dupa 1990, ne putem da raspunsul cu privire la „grija” politrucilor fata de natiune… tot ca o intrebare: Cine poate spune că cele întâmplate de-a lungul ultimilor treizeci de ANI de „ce-o fi fost dupa 1990” au îmbunătățit situația națiunii? Nimeni!