Stârpiți-vă pe voi, nu șoferii!

Gruparea Ciolacu–Predoiu–Despescu atinge maximul nesimțirii profesionale,  instituționale, morale.  Toți ar trebui să-și dea imediat demisia, desigur într-o țară ne-eșuată – ceea ce nu e cazul.  Chiar președintele Iohannis i-a pus această ștampilă, ridicând nevinovat din umeri.  Avem la tot pasul confirmări. Cine mai poate să-l contrazică?

De ce episodul reprimării șoferilor nevinovați  pe bază de test anti-drog demască din nou (a câta oară?) starea de varză instituțională în care ne zbatem? Pentru că se adeverește încă o dată, dincolo de minciunile sfruntate ale autorităților, că,  în această țară, se lăfăie  – în toată securistica ei mentalitate – prezumția de vinovăție.  Prin aceasta, democrația de operetă adeverindu-se, încă o dată, o vorbă goală.  Scurt și cuprinzător.  E clar că gruparea rău-mirositoare Ciolacu–Predoiu–Despescu nu dă doi bani pe această prezumție esențială în statul de drept. Ce ne trebuie nouă stat de drept?!

Deunăzi, ordonanța idioată inițială, băgată de Predoiu (avocat?) și Despescu (milițian?)  pe gâtul covrigarului de Buzău (care a semnat-o ca proasta-n târg), tot idioată a rămas  – până când Parlamentul va fi chemat în sesiune extraordinară să o modifice. Dar aici nu e vorba de modificat, ci de abrogat. Pentru că și noua formă se profilează a fi tot anti-constituțională.  Cât mai așteaptă Renate Weber să se sesizeze? Sau a fost și ea recrutată?  Știe dna Weber că în noua ordonanță turnătoria reciprocă a participanților la trafic, transformați în operatori de film (cu corolarul ei inevitabil – delatoria generalizată) este legalizată, cu subiect și predicat, mai dihai ca în comunism? Șade rușine, madam Weber, dacă iar bagi capul în păpușoi!

Să analizăm pe direct cum se ascunde în șolticăriile tip Predoiu-Despescu prezumția de vinovăție – în disprețul prezumției de nevinovăție, care ar trebui să guverneze  capetele înfierbântate ale celor doi tablagii (de grade diferite, deși nu toate la vedere).

Astfel, ni se spune, în noua formulă,  că șoferului care refuză drug-testerul i se suspendă dreptul de a conduce, apoi este transportat la o instituție de prelevat probe biologice. Dacă în termen de trei zile, nu se dau rezultatele analizelor, carnetul îi este înapoiat subiectului.  Dar cum, pe ce cale, și în cât timp i se înapoiază carnetul după cele trei zile? Pe Ciolacu nu-l interesează. Aruncă pisica la Predoiu. Predoiu o aruncă la Despescu. Despescu la Rafila. Și Rafila le-o aruncă înapoi.

„Rezolvarea” este de Gâgă, de curtea școlii.  Să mai adăugăm alte limitări care fac documentul bun de coș:

1. Niciodată în România, în viitorul previzibil, rezultatele nu vor fi date în trei zile, mai ales ținând cont de imensul volum de procesat (cvasi-totalitatea șoferilor care – refuzând testarea rapidă înșelătoare – vor sufoca laboratoarele).  Nemaivorbind  de weekend-uri, când în Administrație nu se mișcă un pai.  Așadar, șansa ca adevărații drogați să scape este maximă. Iar riscul ca șoferii nevinovați (adică aproape toți) să fie pedepsiți un număr nedefinit de zile este la fel de maxim.
2. În plus, nu se știe cine urmărește împlinirea celor trei zile: birocrația Poliției, care n-are niciun interes să dea carnetul înapoi, șoferul deposedat pe nedrept, care nu mai poate să se miște din cauza abuzului suferit, sau laboratorul care are și el birocrația lui? Un carnet prelevat la Constanța, cât durează să ajungă la Baia Mare, unde își are șoferul domiciliul? Cumva 14 zile? Șoferul fiind transportat de Poliție la locația de prelevare, ce se întâmplă cu autoturismul abandonat posibil la zeci de kilometri distanță? Cine și în ce condiții transferă probele de la locul de prelevare la instituția abilitată să facă analizele și să dea rezultatele?
3. De ce toate aceste hiatusuri logistico-administrative să fie puse în cârca șoferului nevinovat? Ce țară este aceasta?

De fapt, toată povestea conduce la o chestiune mult mai gravă, de principiu:  prevalența prezumției de vinovăție practicată de gruparea celor trei incompetenți indicați mai-sus.  Șoferul oprit în stradă este prezumat vinovat, i se reține carnetul, fiind deposedat ilegal – sub narativul de măsură administrativă! – de dreptul lui de a conduce, la momentul respectiv neexistând nicio probă că ar fi comis vreo abatere de la lege.  Or nici Ciolacu, nici Predoiu nu au avut atâta minte în cap să-l întrebe pe Despescu:  De ce nu așteptați rezultatul  analizelor biologice –  și PE URMĂ să rețineți carnetul celor ieșiți pozitiv?  De ce nu plecați de la prezumția de nevinovăție?

Aceasta-i întrebarea care desparte fundamental un stat din Uniunea Europeană din secolul 21 de un stat tip Rusia/China/Coreea de Nord.  Întrebare la care autoritățile au rămas și rămân mereu repetente.

În cazul României, răspunsul este foarte simplu:  Despescu și Predoiu încearcă să-și ascundă incompetența și impotența, războindu-se cu șoferii nevinovați în loc să se războiască, cum ar trebui într-o țară ne-eșuată, cu traficanții de droguri.  Dl Despescu nu ne spune nicio clipă câte kilograme de droguri (zeci, sute, mii?) intră pe la Constanța și ce fac polițiștii lui ca să le oprească. Sau sunt cumva complici? Nici Despescu, nici Predoiu  nu ne spun în ce fel luptă Poliția, Ministerul de Interne împotriva traficanților, care sunt acțiunile și capturile pe această linie. Pentru că nu există. Nimic. Zero barat. În timp ce, prin portul Rotterdam, de exemplu, anul trecut,  au intrat în Olanda 80 de tone de cocaină, la noi toți culeg floricele.  Ciolacu trebuia de mult să dea de pământ cu Despescu, iar Predoiu trebuia de mult să-și dea demisia pentru ineficiența crasă a Poliției în confruntarea cu fenomenul drogurilor. În loc să-și facă datoria, ei se îndreaptă împotriva oamenilor nevinovați. E vacanță. Aglomerație.  „Să mai tăiem dracu’ traficul ăsta, sub formă de lupta contra drogurilor!” Frumos. Un bantustan pentru liniștea Poliției!

Să demontăm fleandura aceasta de act normativ, total inoperant așa cum este formulat, în condițiile specifice românești.

Știind că drug-testerul pe care îl folosește Poliția română dă rezultate greșite d.p.d.v. al influențării actului de conducere în proporție de cel puțin – dacă  nu mai mult – de 20 la sută (adică se pozitivează și la unele medicamente frecventate – vezi diabet -, chiar și la unele de uz general – vezi gripă), este normal ca acei șoferi (de fapt, cvasi-totalitatea conducătorilor auto) care se știu nevinovați să refuze testarea rapidă. Din moment ce drug-testerul nu se pozitivează exclusiv la consumul de droguri, el nu poate să probeze vinovăția indubitabilă a subiectului. Or, un principiu fundamental în Drept este In Dubio Pro Reo (de care Predoiu – așa-zis profesor!!! –  probabil nici nu  a auzit). În esență, dacă probele sunt insuficiente sau nu există, atunci suspectul este achitat. Cum până la eventuala pozitivare a analizelor, nu există probe împotriva șoferului care refuză drug-testerul, el trebuie lăsat să plece cu permisul în buzunar și cu mașina proprie – după prelevarea probelor.

Este clar – ne-a spus-o și dl Rafila, încă ministru al Sănătății  – că între testul rapid și analiza probelor biologice pot exista în mod obiectiv discrepanțe din punct de vedere consum de droguri. Testul rapid se înroșește în situații care nu au relevanță în ce privește siguranța circulației, deci este un test inoperant din acest punct de vedere.  Nu este „un test bun, infirmat apoi de o analiză”, cum minte Poliția prin purtătorii ei de cuvânt.  El se înroșește la două pastile de Ibuprofen.  Are asta relevanță din punct de vedere al consumului de droguri? Există vreo lege în țara asta care îți interzice să iei Ibuprofen și apoi să urci la volan? Despre ce vorbim aici?  Ciolacu–Predoiu–Despescu joacă într-un film cu proști?

În primul rând, statul trebuie să-și pună la punct logistica. În același timp, o comisie interdisciplinară  (medici, chimiști, farmaciști) trebuie să acomodeze sensibilitățile drug-testerului cu medicația existentă. Prin H.G., trebuie instituită obligația ca fiecare medicament susceptibil de a înroși drug-testerul să fie înscripționat cu un semn grafic de avertizare în acest sens (așa cum deja a cerut Asociația Farmaciștilor).  Funcționarea relevantă a drug-testerului (praguri valorice și substanțe specifice care să reveleze strict consumul de droguri și nu de medicamente) este în responsabilitatea Poliției. Dacă drug-testerul se pozitivează, iar, ulterior, analizele sunt negative, Poliția trebuie să plătească o despăgubire subiectului abuzat.

Aparatura institutelor medico-legale și resursa umană trebuie și ele redefinite în mod corespunzător. Așa cum a spus și dl Iohannis (apropo, cine l-a numit pe Predoiu la Interne?), emițând această ordonanță, gruparea celor trei „a pus căruța înaintea cailor.” Dar proverbul românesc este cu boi, nu cu cai.

Ca procedură: dacă, după refuzul drug-testerului, șoferul refuză și deplasarea (cu mașina proprie, însoțit de Poliție) pentru recoltare, i se întocmește dosar penal.  Dacă acceptă sau solicită chiar el recoltarea, i se eliberează apoi o adeverință de circulație pe o perioadă definită  (de ex. 3 săptămâni), cu înscrisul „conducător auto în proces de testare anti-drog.”  Dacă, în timpul înscris pe adeverință, nu apar rezultatele analizelor, șoferul se prezintă la Poliție și primește permisul înapoi. Dacă apoi, vin rezultatele pozitive, i se întocmește dosar penal.

Cam așa ar fi trebuit să acționeze un polițist și un ministru responsabili. Nu e cazul. Despescu trebuie înlăturat pentru că este evident că nu știe ce face: de un primitivism robotizat penibil, de jandarm scos la tablă, e defazat cu decenii față de ceea ce ar trebui să fie o Poliție într-un stat de drept din Europa civilizată.

Dar principalul responsabil al acestor măgării este dl Predoiu, așa-zis civil numit în fruntea structurilor de forță de la MAI. Pe lângă cameleonismul lui particular, de amoebă politică, el ilustrează un fenomen cvasi-generalizat în ultimele două decenii:  civilii (??) numiți în fruntea structurilor de forță (doar formal, doar pentru satisfacerea unui precept democratic) calcă apoi în picioare fondul, rațiunea acestui precept, adâncind latura represivă a structurii în cauză, în loc s-o tempereze, s-o modereze, să aibă grijă ca activitățile respective să nu intre în coliziune cu drepturile omului, în principal cu prezumția de nevinovăție a cetățeanului.

Așa au făcut și Maior (via Coldea), și alții. Așa face și Predoiu. (Ne închipuim ce catastrofă ar fi să vină acest individ la SRI, cum se mai vorbește prin târg!) Proveniți din – să zicem… – sfera politică, acești cyborgi de provincie post-comunistă sunt în realitate „înghițiți” rapid de structura pe care se presupune că ar trebui s-o gestioneze.  Ca urmare, structura îl „asimilează” și îl „gestionează”, ea,  pe șeful civil, care nu face decât „să țină de șase” la tot felul de abuzuri și ilegalități (dacă nu chiar complicități cu infractorii), devenind încet-încet un fel de  purtător de cuvânt sau avocat al respectivei structuri, cauționându-i toate prostiile, în loc s-o reformeze. E „cultura” locului, care, la început, în post-decembrismul timpuriu (când papara din decembrie ‘89 era încă proaspătă în mintea milițienilor), s-a strecurat timid, pe lângă drum, pe lângă gard, pentru ca apoi, încet-încet, mai ales în ultimele două decenii, sistemele de forță să se suie în capul cetățeanului și al… șefilor lor.  Cine să mai diminueze acum această stare de lucruri, deja similară cu cea ante-decembristă? Ciolacu? Să fim serioși.

Mai este o altă fațetă, un alt fenomen malign.  În România, organul de anchetă, prin intermediul procedurilor idioate,  abuzive, create pe „suspiciuni rezonabile”,  a ajuns să dea pedepse înaintea Justiției. Așa face Procuratura, care trimițând fără probe oameni în instanță, îi pedepsește, schimbându-le existența pe 3-4-5-6-7 ani (și, prin consecințe, pe tot restul vieții),  după care subiecții primesc achitare. Nimeni nu răspunde. Așa face și Poliția lui Despescu și Predoiu:  îți ia carnetul, pedepsindu-te nevinovat, după care mai vezi tu când iei carnetul înapoi… alergi după el până ce îți iese limba de-un cot. C-așa-i în România lui Ciolacu. Am spus că insul este un mediocru supraviețuitor.  Dar deja devine un mediocru agresor.

Mai rămâne să vedem ce face Parlamentul, vizavi de aceste nerozii în formă continuată. Le va lăsa să treacă, sub soarele torid al verii care înfierbântă creierii? Poate totuși nu chiar toți sunt recrutați de despeștii la zi.

P.S.  În ședința de guvern, Ciolacul i-a dat peste nas Predoiului, iar în conferința de presă, Predoiul, cu un tupeu nemaipomenit, i-a sărit la gât Ciolacului.  Care va plăti oalele sparte.  Căci, la sfârșitul anului trecut, în România existau aproximativ 7 milioane de carnete de conducere.  Dacă punem la socoteală că fiecare șofer are cel puțin un aparținător (partener de viață, părinți, copil etc.), rezultă că de pe urma elucubrației tip Coreea de Nord fătată de mintea celor trei, de pătimit au circa 14 milioane de oameni.  Ciolacule, adio turul 2!  Nu te mai alege nici dracu’!