
Sâmbătă, la ora 7.00, s-au deschis urnele pentru referendumul care vizează redefinirea căsătoriei în Constituție. Referendumul se va desfășura sâmbătă și duminică, între orele 7.00 – 21.00.
Debutul nu a fost lipsit de incidente. În unele secții votul nu a început la timp pentru că președinții nu s-au prezentat sau nu au preluat materialele necesare.
„În cursul nopții, efectivele MAI au asigurat paza secțiilor de votare din întreaga țară. În majoritatea secțiilor de vot, procesul de votare deja a început. Din informațiile primite până în prezent, sunt câteva excepții din cauza faptului că președinții birourilor electorale ale secțiilor de vot nu au preluat materialele necesare votării sau nu s-au prezentat la secție. Astfel de situații au fost înregistrate în sectorul 3 al Capitalei. La o secție dintr-o localitate din Teleorman, urmează să fie desemnat un alt președinte de secție după ce președintele inițial a anunțat că a avut un deces în familie. ”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, sâmbătă dimineață.
În total, 60 de președinți de secții ar fi lipsit.
În timpul campaniei și în ziua de dinaintea referendumului, au fost înregistrate 48 de incidente electorale, majoritatea având legătură cu amplasarea ilegală a unor bannere, afișarea mijloacelor de propagandă în alte locuri decât cele prevăzute de lege sau distrugerea afișelor electorale. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 3.500 de lei.
Întrebarea care le este adresată românilor pe buletinele de vot este: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Alegătorii trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu”.
18.662 secții de votare au fost organizate pe teritoriul României, iar alte 378 de secţii de votare sunt în străinătate.
Cifra necesară pentru cvorum este 5.483.548 de votanți, aceasta fiind 30% din numărul persoanele înscrise pe listele electorale permanente.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, vineri, că 18.950.674 de cetățeni cu drept de vot figurează în Registrul electoral. Dintre aceștia, 672.178 de cetățeni români au domiciliul în străinătate.
Referendumul ne costă 163,712 milioane de lei, potrivit unui anunţ al Guvernului.
Referendumul e defapt un vot contra sau pentru noii ordini mondiale. Noua ordine mondiala inseamna o lume fara state, fara familii, fara cultura, istorie; inseamna o lume formata din corporatii, sclavi si stapani. Sclavii crescuti si dresati in turme ca oile. Tinuti intr-o stare agitatie continua de televiziuni, corporatii, facebuk; sa nu aiba timp sa gandeasca. Deja copiii de azi au program 24h din 24. Li se zice din minut in minut ce sa faca; nu li se permite niciun fel de initiativa, nici un gram de libertate..orice tentativa de gandire e pedepsita
„La Popescu la uşă să veniţi când copiii acestei ţări nu vor mai merge flămânzi la culcare!“ VIDEO
„Sceneta „Contribuabilul Popescu“, realizată de Dragoş Pătraru în cadrul emisiunii „Starea Naţiei“, s-a Viralizat. Jurnalistul interpretează un cetăţean care îşi explică decizia de a boicota referendumul pentru familia tradiţională enumerând toate problemele grave ale românului de rând.
„Să fie clar: Popescu nu merge la referendum. La Popescu la uşă să nu mai bateţi cu probleme d-astea, că vă ia mama dracu’. La Popescu la uşă să veniţi când statul va ocroti într-adevăr familia, când copiii acestei ţări nu vor mai merge flămânzi la culcare, când veţi mări salariile, când veţi da bani la educaţie, nu pentru armament, când n-o să vă mai bateţi joc de oameni, când le veţi respecta drepturile tuturor. Boicot! Popescu face boicot! Jurnalistul condamnă invocarea în această dispută a Poporului şi a Neamului, când în restul timpului fiecare e pe cont propriu şi se luptă pentru un trai decent. „Dar aşa, brusc, de nicăieri apare prostia asta cu poporul. «Vino, vino, că tu eşti poporul! Că poporul român e cum nu sunt altele!» Ia mai daţi-vă-ncolo cu poporul ăsta, mă! 2 paşi în spate. «Aşa e poporul nostru, creştin, familist, tradiţionalist, cu femeie şi bărbat». Ce v-a venit acum cu asta, că nu pricep?! Şi unde e poporul ăsta când mie îmi sunt puse taxe peste taxe, iar altul e scutit. Sau altfel: «Haideţi bă la referendum că poporul…» Zici că apăsaţi pe un buton şi gata, aţi detonat românismul. Iese brusc poporul român din mine şi mă ia târâş la urne. Nu mă ia, mă, nu mă ia!”
https://adevarul.ro/entertainment/tv/sceneta-virala-despre-referendum-marca-starea-natiei-la-popescu-usa-veniti-copiii-acestei-tari-nu-vor-mai-merge-flamanzi-culcare-video-
Pentru asta domnule Popescu ar fi necesar sa nu fim o colonie.
Septembrie 2018, Dragnea zicea altfel: „Referendum pentru DEFINIREA FAMILIEI traditionale”:
„Salut Decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind DEFINIREA Familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale al societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. E cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Eu voi vota fără ezitare pentru Familie, în sensul ei Tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni“.
Cum arata AZI MULTE familii TRADITIONALE Romanesti, cu MAMA plecata la munca in strainatate si cu COPIII lasati de izbeliste NU il preocupa deloc pe Dragnea!
„Laura, în infern. Povestea-TIPAR a unei fetiţe abuzate de tatăl vitreg în timp ce mama muncea în Italia.
Copilăria Laurei, într-un oraş de provincie din sudul României, a fost marcată de bătăi cu tubul de metal de la aspirator, de scoaterea cu forţa din casa bunicilor, singurul loc unde îşi dorea să trăiască, de abuzuri psihologice, precum şi de neîncrederea unei mame plecată la muncă în străinătate, care nu voia să creadă că soţul ei o înşela sau care considera că fiica ei de 8 ani face din ţânţar armăsar în ceea ce privea relaţia dintre ea şi tatăl ei vitreg. Asta, deşi când venea în ţară, şi ea îşi primea porţiile ei de bătaie. Mai mult, de multe ori, tatăl vitreg nu i se înfăţişa fetiţei în mod decent, lucru pe care tânăra din prezent l-a reţinut bine”.
Editat
Nici Copiii din FAMILIILE sarace care merg seara FLAMANZI la culcare NU il preocupa pe dl Dragnea.
@lili
Cine iti garanteaza ca intr-o familie „netraditionala” copiii vor trai indestulati. Sau ca nu vor fi abuzati? Doar asa ca sunt pe invers, sunt si ingeri? Adica aia nu se bat, nu se injura? Mai sa fie, doar cuplurile heterosexuale sunt rele, celelalte sunt model pentru umanitate.
Ai inviat Editat? Ti-e ciuda ca ai frecat menta si nu ai fost in stare sa-ti intemeiezi o familie? Faptul ca nu ai tu nu-ti da dreptul sa-ti bagi nasul in familiile romanilor.
Inteleg ca te tragi din maimute… iar conform teoriei voastre ambele aveau acelasi sex.
Votați cum vă îndeamnă mintea și sufletul: DA sau NU, dar mergeți și votați! Alegerile de până acum ne-au arătat că e mai bine să votezi și să regreți decât să nu votezi și să regreți.