Statele Unite au salutat marţi ratificarea acordului de asociere între Uniunea Europeană (UE) şi Ucraina, subliniind că statul ucrainean a „făcut istorie” şi îndemnând Moscova să respecte acordul de încetare a focului, potrivit site-ului Mediafax.
„Felicităm poporul ucrainean, care a făcut istorie astăzi”, a declarat purtătoarea de cuvânt adjunct a Departamentului de Stat, Marie Harf.
Prin ratificarea acordului de cooperare, în contextul „unor mari provocări, liderii ucraineni au transpus voinţa poporului lor”, a adăugat ea.
Parlamentul European şi cel ucrainean au votat simultan un acord de cooperare politică şi economică, a cărui respingere de către fostul Guvern de la Kiev a provocat cea mai gravă criză în ţară de la obţinerea independenţei în 1991.
În paralel, Ucraina a votat legi care garantează o mai mare autonomie pentru regiuni proruse din estul ţării, organizarea de alegeri la 7 decembrie în districtele separatiste şi o amnistie a rebelilor şi militarilor care se înfruntă de cinci luni într-un conflict soldat cu aproape 2.900 de morţi, în timp ce aproximativ 630.000 de persoane au fost strămutate, potrivit unor noi date ale ONU publicate marţi.