Statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au mai ajuns în depozite. Ministrul Economiei a sesizat DNA

Plătite din bani publici în urmă cu 20 de ani, zeci de mii de albume turistice au rămas la firma producătoare și sunt încă scoase la vânzare.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au mai ajuns în depozite. Ministrul Economiei a sesizat DNA

Sursa FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea

Plătite din bani publici în urmă cu 20 de ani, zeci de mii de albume turistice au rămas la firma producătoare și sunt încă scoase la vânzare.

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat marți că a dispus sesizarea DNA, după descoperirea unor nereguli privind achiziția unor materiale de promovare turistică. Statul a plătit, în 2006, peste 2,6 milioane de lei pentru 75.000 de albume dedicate Cimitirului Vesel din Săpânța. Aproape 41.000 dintre acestea nu au mai ajuns în depozitele instituției, iar firma care le-a produs le-ar comercializa și în prezent.

Neregulile au fost descoperite în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al ministrului, potrivit unei postări publicate de Irineu Darău pe Facebook.

„De aceea le e frică: în fiecare zi, săptămână și lună la guvernare descoperim lucruri și, în sfârșit, responsabilii vor trebui să dea socoteală”, a scris ministrul.

Peste 40.000 de albume, plătite de stat, au rămas la firma producătoare

Contractul a fost încheiat în 2006 de Autoritatea Națională pentru Turism și avea o valoare de 2.625.000 de lei. Acesta prevedea realizarea a 75.000 de albume bilingve pentru promovarea Cimitirului Vesel din Săpânța. Deși suma a fost achitată integral, instituția a primit în depozite doar 34.395 de exemplare. Celelalte 40.605 albume, evaluate la peste 1,4 milioane de lei, au rămas la societatea privată care le-a tipărit.

Situația nu a fost rezolvată nici după două decenii, deși firma a ajuns în procedură de insolvență sau faliment. Mai mult, verificările au arătat că albumele sunt încă disponibile pentru cumpărare pe internet, la un preț de 60 de lei exemplarul.

„Pare greu de crezut, dar este una dintre situațiile descoperite de Corpul de Control al Ministrului”, a transmis Irineu Darău.

Materiale turistice de peste 4 milioane de lei, uitate prin depozite

Controlul a scos la iveală și alte probleme legate de administrarea materialelor de promovare turistică achiziționate în ultimii 20 de ani. Potrivit ministrului, Curtea de Conturi identificase încă din 2017 stocuri de materiale neutilizate sau folosite foarte rar, în valoare de peste 4 milioane de lei. Este vorba despre sute de mii de hărți, broșuri și albume cumpărate din fonduri publice, care au rămas ani la rând în depozite.

Curtea de Conturi stabilise măsuri pentru remedierea situației, cu termen de aplicare în ianuarie 2018. Acestea nu au fost însă puse în practică nici până în octombrie 2026, susține Darău. Între timp, o parte dintre materiale s-au degradat, iar evidențele de inventar au rămas incomplete. Situația s-a agravat în ianuarie 2026, când infiltrațiile masive de apă au deteriorat grav o parte dintre stocurile păstrate la subsolul unui imobil.

Ministrul a explicat că reorganizările succesive ale instituțiilor responsabile de turism au contribuit la perpetuarea acestor probleme. Transferul bunurilor și al responsabilităților nu a fost întotdeauna documentat corespunzător.

„O reorganizare de minister nu poate fi o scuză pentru pierderea evidenței banilor și bunurilor publice”, a subliniat Darău.

Sesizare la DNA și măsuri pentru recuperarea evidenței bunurilor

În urma constatărilor, ministrul Economiei a dispus sesizarea DNA, pentru verificarea faptelor și stabilirea eventualelor responsabilități. De asemenea, au fost stabilite termene pentru finalizarea inventarierii, corectarea documentelor contabile și introducerea unor proceduri mai stricte de predare-primire a bunurilor. Aceste măsuri ar trebui să prevină repetarea unor situații similare și să permită identificarea eventualelor prejudicii.

„Problemele trebuie clarificate, măsurile trebuie puse în aplicare, iar acolo unde există suspiciuni de încălcare a legii, instituțiile competente trebuie să-și facă treaba”, a transmis ministrul.

Irineu Darău a insistat că schimbările de conducere și reorganizările administrative nu justifică lipsa unei evidențe clare a cheltuielilor publice.

„Banii publici nu sunt ai ministerelor sau ai celor care le conduc. Sunt banii românilor, iar felul în care sunt cheltuiți și administrați trebuie să poată fi justificat, indiferent cât timp a trecut sau câte conduceri s-au schimbat”, a încheiat acesta.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.