Aproape 40% din fondul public de salarii, adică patru miliarde de euro, intră în buzunarele angajaţilor din siguranţă publică şi apărare, scrie Ziarul Financiar.
Iar în sistemul de apărare şi siguranţă naţională lucrează circa 260.000 de persoane. În negocierile privind reducerea salariilor în sistemul bugetar apar pentru prima dată defalcări privind structura pe salarii şi pe instituţii. Problema este că între datele Ministerului de Finanţe, care spun că există 1,36 milioane de bugetari, şi cele de la Institutul de Statistică, ce numără doar 1,1 milioane bugetari, există o diferenţă de 260.000 de salariaţi despre ale căror salarii nu se ştie nimic.
Astfel, s-a constatat că unul din cinci bugetari lucrează în ordine publică şi siguranţă naţională. În 2010, cheltuielile totale pentru plata bugetarilor se ridică la 10,7 miliarde de euro. Suma prevăzută pentru cei 1,1 milioane de bugetari civili, este de 6,7 miliarde de euro. Diferenţa ajunge la bugetarii din sistemele speciale.
Cele 4 miliarde de euro înseamnă cheltuieli lunare de 330 milioane de euro, adică un venit mediu net de circa 2.700 de lei pentru fiecare din aceşti 260.000 de angajaţi speciali.