Reprezentanţii Societăţii Română de Nefrologie (SRN) protestează faţă de modul discriminatoriu în care statul alocă fonduri pentru dializă.
Ei susţin că Ministerul Sănătăţii preferă centrele private, astfel că din acest motiv spitalele publice nu vor mai putea dializa bolnavii cu insuficienţă renală acută aflaţi în comă.
„Din păcate am fost obligaţi să anunţăm autorităţile de sănătate publică despre faptul că am închis centrele de dializă din Capitală din spitalele publice, după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că nu ne va aloca aceleaşi sume ca în sistemul privat, ci de aproape cinci ori mai puţin”, potrivit afimaţiilor conducerii societăţii.
Reprezentanţii SRN mai spun că în spitalul public o dializă pentru insuficienţă renală acută, pacient în comă, se plăteşte la nivel de caz rezolvat, în schimb la unităţile private, statul plăteşte procedura în sine, adică de cinci, chiar zece ori mai mult.
Managerul Spitalului „Sf. Ioan” din Capitală, profesor doctor Alexandru Ciocâlteu, a declarat pentru Mediafax că în urmă cu o zi a cerut Direcţiei de Sănătate Bucureşti să închidă centrul de dializă, întrucât CNAS a refuzat să aloce bani pentru funcţionarea unităţii.
„Din păcate, suntem un spital de urgenţă. Vin bolnavi în stare gravă, în comă, care au nevoie de dializă. Fondurile alocate de CNAS sunt mult mai mici decât cele acordate sistemului privat pentru aceste proceduri. Din păcate costurile dializei sunt mari şi nu putem să tratăm aceste cazuri ca pe orice alte cazuri care nu presupun cheltuieli foarte mari”, a mai spus profesorul Ciocâlteu.