Statul Islamic, o obsesie la îndemână în Vest

Expertul Charles Lister de la Brookings Institution crede că Frontul al-Nusra, aliații al-Qaida, este o grupare mai periculoasă decât Statul Islamic. Un interviu pentru Der Spiegel.

În Vest, amenințarea Statului Islamic a devenit o obsesie de înțeles, însă o obsesie la îndemână. Frontul al-Nusra s-a insinuat atât de bine în rândurile opoziției, încât punctul meu de vedere este că a devenit un actor care va fi mult mai greu de eliminat din Siria decât Statul Islamic. SI vrea să-și impună voința în fața populației, în timp ce al-Nusra s-a infiltrat în ultimii cinci ani în mișcările populare, ajungând să aibă puterea în orașe și sate și mai degrabă oferă oamenilor ceva decât îi forțează să facă anumite lucruri. Aceasta i-a conferit o putere pecare Statul Islamic nu o are. Motivul pentru care spun că SI a devenit o obsesie comodă este că nu cred că cineva din Vest știe ce să facă cu Frontul al-Nusra. A fost o vreme când era limpede că al-Nusra are o ramură care organizeaza atacuri în străinatate, că planifică atacuri în Vest. Nu au renunțat la această viziune, au spus explicit că vor să înființeze emirate islamice în Siria și că aparțin unei organizații – al-Qaida – care și-a afirmat scopul de a distruge Vestul. Scopul nu este de a crea un Stat Islamic și de a-l extinde, ca în cazul organizației Stat Islamic, ci pur și simplu de a distruge Vestul.

Cine poate învinge statul Islamic în Siria: Este un lucru crucial, cum spun mulți, ca pe front sa se afle forțe arabe sunnite?

Kurzii au înregistrat succese împotriva terorismului în zonele predominant kurde. Din multe puncte de vedere, guvernele occidentale au făcut bine că au cooperat cu ei, însă mi-e teamă că ei nu pot mai mult. Deci, dacă vrem să ducem lupta împotriva SI în Siria, atunci trebuie să vorbim despre zonele arabe sunnite. Iar kurzii înșiși recunosc că nu pot intra în teritoriile arabe sunnite – asta ar duce la un alt război. Deci guvernele vestice trebuie să colaboreze îndeaproape cu opoziția arabă sunnită. Oricine poate lupta cu Statul Islamic, însă problema este de a menține teritoriile eliberate și de a le dezvolta. Motivul pentru care SI a înregistrat succese a fost acela că organizația a oferit o alternativă mai bună decât controlul opoziției sau al regimului. Așadar, singura alternativă credibilă în teritoriile arabe sunnite vine din partea opoziției arabe sunnite.

Despre ce vorbim atunci când spunem rebeli sirieni ”moderați”? Există așa ceva?

”Moderat” este un termen problematic. A fost adoptat când a început criza pentru a descrie grupările pe care Vestul le vedea ca potențiali parteneri. Însă conflictul a devenit într-atat de complex încât termenul ”moderat” nu mai are aceeași semnificație. Politica occidentala consideră acum că nu doar facțiunile ”moderate” din Armata Liberă Siriană pot fi parteneri potențiali, ci și grupurile mai conservatoare. De aceea termenul mai potrivit ar fi ”mainstream”, nu ”moderați”.

Cât de mare este procentul islamiștilor printre rebeli?

Dacă vorbim de grupările care insistă ca Islamul să fie inclus în constituția viitoare, atunci ar fi o treime din opoziție. Însă în ultimele 18 luni multe dintre aceste grupări islamiste au renunțat la această condiție. Mișcările islamiste înțeleg că nimeni nu va câștiga războiul fara o negocieri.

Cum a schimbat situația intervenția Rusiei?

Când Rusia a intervenit, mesajul Moscovei a fost că va fi o operațiune temporară și că este vorba de lupta împotriva teroriosmului. Însă a devenit limpede că este vorba de susținerea regimului Assad. Acum, Rusia este în Siria pe termen lung. La început, observatorii vorbeau despre o intervenție care va radicaliza opoziția, că vor deveni mai islamiști. Cred că este mai mult vorba de o radicalizare politică, nu religioasă. Multe dintre aceste grupări au adoptat o linie dură față de rolul Rusiei în Siria. Și aceasta a făcut mai greu de atins o soluție politică.

Însă cred că interventia Rusiei a dus la procesul de la Viena, deci a avut consecințe pozitive. Intervenția a șocat lumea și a făcut-o să realizeze că trebuie să facem ceva în Siria. Procesul de la Viena este un mare pas înainte. Dar și aici sunt divergențe mari: care va fi soarta lui Bashar al-Assad? Mi-e teamă că vom merge către extinderea rolului de lider al lui Assad in cadrul unei tranziții prelungite, pentru că aceasta este opțiunea favorizată de guvernele occidentale, deoarece este modul cel mai ușor de a se asigura că Rusia și Iranul vor fi de acord. Dacă acesta va fi rezultatul procesului politic multinațional, cred că mare parte din opoziția siriană se va retrage din acest proces și atunci ne vom întoarce de unde am plecat.