Statut: Principesa Margareta a devenit Regină

Principesa Margareta primeşte titlul şi apelativul de Regină după moartea Regelui Mihai, ea urmând să decidă dacă foloseşte sau nu acest apelativ, precizează Casa Regală a României, miercuri, într-un comunicat de presă.

Casa Regală a României a publicat, miercuri, statutul complet, în care se stipulează că după decesul Şefului Casei Regale a României, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină.

„Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat dupa decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în functie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu folosească un asemenea titlu sau apelativ”, se arată în document.

Totodată, consortul unei femei şef al Casei Regale nu va avea, de drept, vreun rang, privilegiu sau titlu, dar acestea vor fi primite, ad personam, prin decizia şefului Casei Regale a României, se mai arată în normele fundamentale ale Familiei Regale.

„Actualul Moştenitor la şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte şi va rămâne dupa decesul meu Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moştenitoarei la şefia Casei Regale a României este: Alteţa Sa Regală Radu, Principe al Romaniei (ad personam). Membrii Casei Regale a României, care vor avea titlurile, rangurile şi apelativele corespunzătoare, sunt: Alteţa Sa Regală Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteţa Sa Regală Sofia, Principesa României (jure sanguinis); Alteţa Sa Regală Maria, Principesa României (jure sanguinis)”, prevede statutul.

Potrivit documentului citat, în cazul unei viitoare femei şef al Casei Regale a României, consortul său va primi titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României”, titlu, rang şi apelativ care va precede orice alt titlu, român sau străin, pe care îl poate avea, pe durata mariajului şi numai pe durata vieţii soţiei sale şi numai atâta timp cât aceasta rămâne şef al Casei Regale Române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Ca sa fie regina TREBUIE SA FIE UNSA de PF DANIEL si de Sf Sinod al B.O.R. !
    In realitate este doar sefa familiei regale !

    • Ca sa fie regina, trebuie, in primul rand, ca Romania sa fie monarhie. Dar nu este.

  2. In tarile ortodoxe, regele este capul bisericii (dupa disparitia Imperiului Bizantin unde imparatul era capul bisericii) deci o femeie nu poate fi regina.

  3. Din cate stiu sau poate ma insel, in traditia Casei Regale a Romaniei succesinea nu se poate transmite mostenitorilor femei ci numai barbati. Vezi succesiunea Carol I si nepotul sau Ferdinand. Probabil de aceea a fost eliminat Principele Nicolae, il deranja pe Duda. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Majestatea sa Mihai I, pacat ca in ultimii ani uni din anturaj l-au manipulat si probabil au si decis in numele lui.

  4. Romania nu are casa regala…Folosirea numelui tarii de catre aceastia cred ca e atacabila…

  5. Regina cui?. A Republicii, a COLONIEI numită România?. Reveniți-vă.

    • Daca pe buletin scrie Hohenzollen Sigmaringen nu poti sa fi „de Romania” artistii isi iau un pseudonim sau unii zona crepusculara care se cred rege/regina, etc. In lumea reala din 30 dec. 1947 Romania este Republica si are cetateni egali in drepturi. Daca unii traiesc reflexul de sluga este problema lor. Subordonarea fata de o zona anatomica este subiectiva si democratic o respectam fie care cu viziunea lui. Timpul le rezolva pe toate, au pierit civilizatii dar niste oameni.

  6. Nu sunt regalist!!!.O singura data i-am dat dreptate lui BASESCU cat a fost presedinte,atunci cand a zis ca regele Mihai a fost un mare tradator.Si avea dreptate.O sa va dau cateva argumente acum.Daca vreti mai multe va rog sa-mi spuneti.In noaptea de 23 August 1944 regele Mihai anunta la radio ca a fost semnat un armistitiu cu sovieticii.Minciuna!!!Armistitiu a fost semnat pe 12 septembrie 1944 la Moscova.Pentru ca nu semnase armistitiu toate trupele de pe fronturile din Moldova si Basarabia,care incetasera focul din ordinul regelui Mihai,au fost facute prizoniere de catre rusi.Soldati ,subofiteri,ofiteri ,nu s-au mai intors niciodata acasa.Eu am avut doi unchi in aceasta situatie si copii lor au crescut singuri.In ce tara din lume un sef de stat ,preda armata inamicului???Pentru aceste fapte de tradare a fost decorat de STALIN prin maresalul TOLBUKHIN cu „Ordinul Victoriei Sovietice”cu diamante pe data de 20 iukie 1945.De la STALIN a mai primit cadou si 2 avioane U2.Pe data de 28 iulie 1941 regele MIHAI,multumea celui caruia ai datora Coroana dar si o pozitie de onoare si autoritate fata de supusii sai,maresalului ION ANTONESCU ,dupa ce trupele romano-germane alungasera peste Nistru armatele sovietice.La referendumul national din 9 noiembrie 1941,3.481.311 romani au votat pentru sustinerea programului de guvernare a lui ION ANTONESCU si numai 74 au fost contra.Acest rege nu a vrut nici sai comute pedeapsa acestui mare patriot ION ANTONESCU.De morti numai de bine dar sa fim drepti si onorabili.Ce sa facem sa-i dam lui DUDA de acum in colo onorurile !!!Acesta a fost un mic actoras dar un mare turnator la SECURITATE.Turna pe oricine numai sa-i fie lui bine.Asa zisa CASA REGALA a luat prea multe din aceasta tara.VA ROG FRUMOS SA PUBLICATI INTOCMAI COMENTARIUL.Daca vreti mai multe va stau la dispozitie.

  7. O modesta completare. Ceea ce s-a semnat pe 12 septembrie la Moscova, din moment ce tara fusese deja ocupata, nu a fost armistitiu ci capitulare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.