„Pentru că ce nu spun elitele de toate felurile, politice, academice, de afaceri, mediatice și nici populația nu pare a sesiza este ca NATO suntem în primul rând noi. Cea mai puternică forță de apărare a NATO de pe teritoriul României este și va rămâne Armata țarii, lăsată de peste trei decenii fără resurse, fără capabilități, fără oameni bine pregătiți si bine plătiți”, precizează Remus Ștefureac.
„În peste 80% din timp, statul român nu și-a respectat consecvent propriul angajament fundamental de securitate”
Acesta a mai precizat că datele oficiale ale NATO arată că între 2014 și 2024 România a atins pragul de 2% din PIB pentru Apărare doar de două ori.
„Asta înseamnă că, în peste 80% din timp, statul român nu și-a respectat consecvent propriul angajament fundamental de securitate. Acela de 2%, nu 4-5% cât am avea în realitate nevoie dacă ne-am preocupa serios de apărarea noastră și am dori să nu mai repetăm niciodată în istoria noastră situația în care jumătate de milion de români să fie schingiuiți și măcelăriți în închisorile gestionate de un stat ostil pe teritoriul nostru, așa cum s-a întâmplat în primele două decenii ale comunismului instalat cu tancurile sovietice pe plaiurile noastre”, a explicat sociologul.
Remus Ștefureac a identificat și o problemă fundamentală: „lipsa de curaj a clasei politice de a spune populației adevărul strategic: România poate fi amenințată”.
„Această realitate nu este o speculație, ci este confirmată chiar de Federația Rusă. În 2022, când a atacat statul suveran Ucraina, Vladimir Putin a cerut explicit «revenirea la situația din 1997», adică o Europă Centrală și de Est fără NATO — ceea ce ar însemna, implicit, scoaterea României din arhitectura de securitate occidentală. Aceasta este, în sine, o amenințare directă la adresa securității naționale a țării noastre”, susține Remus Ștefureac.
„Spunem «ne apără NATO», dar evităm să spunem adevărul incomod — NATO nu este o poliță de asigurare pasivă”
Tot el adaugă faptul că Armata României este insuficient finanțată pe termen lung, insuficient dotată raportat la riscuri, afectată de un deficit major de personal, lipsită de o rezervă militară solidă și fără un sistem coerent de pregătire a populației.
„Nu avem serviciu militar obligatoriu. Avem un sistem de voluntariat limitat și slab promovat. Nu avem o populație pregătită pentru situații de criză. Loialitatea față de țara, patriotismul sunt confiscate de portavocile întreținute de un stat ostil. Nu avem infrastructură de protecție civilă (buncăre, adăposturi, exerciții reale) la un nivel care să reflecte realitățile geopolitice actuale.
Mai grav, există o disonanță periculoasă între discursul public și realitate: spunem «ne apără NATO», dar evităm să spunem adevărul incomod — NATO nu este o poliță de asigurare pasivă, ci o alianță militară bazată pe capacitatea fiecărui stat de a se apăra singur, cel puțin în prima fază a unui conflict”, a mai precizat Remuș Ștefureac.
Directorul INSCOP Research mai suține că, fără o armată națională credibilă, România nu este un aliat puternic, ci un aliat vulnerabil.
@ Dacă a cercetat careva dacă demența ar putea avea ca origini funcționarea aparatului digestiv, deci ceea ce oferă organismului și memoriei aparatul digestiv și dacă alcoolul în cantități moderate ar putea favoriza funcționarea mai bună a aparatului digestiv ?
Stefureac de la NIRO
Pana acum, pana in dec.24 si apoi venirea lui Trump in fruntea SUA, situatia era cu totul alta. Dupa dec. 24………ne-au vulnerabilizat f. mult……ai nostri….evident!
bla,bla, bla, romania ramane vulnerabila cat timp nu produce nimic si sta la mana investitorilor straini, ca de aparat nu te apara nimeni dar nici nu ai ce apara ca daca esti sclav nu conteaza cine e stapanul!
De dusmanii externi ne apara NATO, iar de aia interni ne apara CCR, dovedit !
asta suna a deranjament intestinal…
Romania ramane vulnerabila cat timp nu scapa de fostul asistent responsabil cu dezinformarea al Maiorului de la SRI dus la dezalcoolizare (seful) in timpul serviciului sau, cand „nu s-a intamplat nimic” in rapoarte.
Un alt loial vasal ,al lui Gyuri Soros