Stelian Tănase: Ponta pe muchie de cuţit

8 DEC, 2014

Numai Ponta să nu fii zilele astea. Ponta are pe cap PSD-ul și guvernul. Și, să nu uit, o opinie publică cindva favorabilă dar pe care a pierdut-o în doi ani jumătate. După ce a ratat jenant la diferență de peste un milion de voturi în 16 nov e la îndemină să îl ataci pe Ponta la baionetă. Văd că destui o și fac chiar dacă pină acum o lună erau susținători entuziaști în presa scrisă și tv. Astea sunt amărăciunile înfringerii. Ponta, Ghiță, Dragnea&Co observă că se face gol în jurul lor. Sunt tineri și încă au multe de văzut in politică. Cei care sperau să sugă mulți ani țîță de la bugetul guvernului Ponta se risipesc. Fiecare se duce care încotro să caute alte zări unde să își satisfacă lacomia.

Este efectul noii situații politice. Ponta a pierdut marea bătălie a vieții lui și i se cere demisia din funcțiile de șef al partidului și guvernului. De fapt, dacă pierde una o va pierde și pe cealaltă. Deocamdată încearcă să reziste. Are socotelile lui și nu vrea să plece, dar sprijin nu va găsi nicăieri. Il termină cei din jur, începînd cu apropiații, cu anturajul, continuind cu liderii și baronii PSD. Complotul deja se coace. PSD are experiența alungării lui Năstase, Iliescu, Geoană și nu se va împiedica de Ponta. Un Ponta care a făcut imprudența să se izoleze de partid în acești doi ani cu gașca lui de lupi tineri Șova, Corlățean, Bănicioiu, Ghiță etc. În ultimul timp, dîndu-și seama în ce situație se află evocă ideea demisiei. Între timp Ghiță îi pregăteste un partid de rezervă unde să aterizeze.

Ca și cum nu e de ajuns cîte belele are, delegația FMI este la București și cere, normal, să se achite nota de plată a cheltuielilor făcute prostește în 2014. Vrea ca bugetul din 2015 să acopere pomenile electorale din acest an. Ceea ce firește nu se poate. Aici neîncrederea în Ponta și guvernul lui este maximă. FMI nu iubește politicile aventuriste ale guvernelor pe care le împrumută. Toate artificiile financiare facute de guvernul Ponta pentru a cumpăra voturi pe bani publici pentru candidatul Ponta au eșuat. Măcar dacă ar fi cîștigat Cotrocenii! Ar fi avut de unde scoate parale. Deferența față de învingători este altceva decît ostilitatea fata de invinși.

Ponta poate arăta cui vrea el buzunarele goale, dar dacă FMI nu cedează ținta de deficit, poate să își dea demisia de pe acum. Sau să rupă intii acordul cu FMI si apoi tot demisionează. De ce? Pentru că în aceste cifre abstracte – 0, 9 sau 1,4 – se ascunde situația alegerilor din 2016. Dacă Ponta nu face rost de cîteva miliarde va trebui să reducă drastic în anul care vine cheltuielile. Lumea va fi nemulțumită. Guvernul nu va avea cu ce să se prezinte in fața electoratului în 2016. Rezultatul alegerilor sunt previzibile in această situație de pe acum. Eșec pentru PSD !

Mai poate rămîne Ponta în fruntea partidului și guvernului în asemenea condiții, mă întreb. Nu. Salvarea lui deocamdată este că PSD nu are incă o soluție cu care să încerce să cîștige. PSD este cu spatele la zid, fără ieșire. Ponta e încă din dec. 2014 un perdant indiferent dacă e de acord sau nu cu ce îi cere FMI. Guvernul lui are nevoie ca de aer de aceste miliarde pentru a acoperi găurile și pentru a face alte pomeni electorale peste ce își permite economia românească. Asta spune și FMI – opriți pomenile, lăsați promisiunile neacoperite! Lăsați furăciunile! Da, dar cum!?

E clar că varianta demisiei este de neignorat. Ponta trage de timp pentru că e lipsit de soluții cît de cît bune pentru el. Toate mutările sunt proaste – și dacă rămîne și dacă pleacă. Ca afect, merge în aceste zile pe o muchie de cuțit.

http://www.stelian-tanase.ro/pe-muchie-de-cutit-2/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.