Stilul Angelei Merkel, un risc la adresa democrației

Cu şomajul ajuns la cea mai mică rată din istoria ţării, cu o inflaţie extrem de redusă, cu o industrie care duduie şi care asigură prosperitatea şi stabilitatea, cancelarul Angela Merkel nu le promite alegătorilor decât „o Germanie în care trăim bine şi fericiţi“. Acesta este sloganul electoral al Uniunii Creştin Democrate pentru alegerile de pe 24 septembrie. Criticii cancelarului, dar şi publicaţii liberale care i-au stat alături „liderei lumii libere“, precum The Economist şi Foreign Policy, consideră însă că maniera Angelei Merkel de a face politică este dăunătoare pentru democraţia germană şi europeană.

Formula lui Merkel „poate să funcţioneze în realitatea germană actuală, concentrată spre centrul politic, însă nu este o soluţie pe termen lung“, scrie pentru HuffPost Deutschland jurnalistul Josh Groeneveld. „Germania are nevoie disperată de idei noi. Sunt necesare recuperări în digitalizare, educaţie, piaţa muncii, modernizarea economică.“ Aşa cum a făcut-o şi în ceilalţi 11 ani în fruntea ţării, Merkel nu vine cu nimic nou şi se ascunde în spatele rezultatelor economice datorate reformelor la care a recurs fostul cancelar Gerhard Schroeder şi în spatele coabitării cu social-democraţii. În cele două mandate în care a guvernat ţara împreună cu rivalii de centru-stânga, Merkel le-a furat ideile (începând de la trecerea la energia verde şi terminând cu decizia recentă de a da undă verde căsătoriilor între persoane de acelaşi sex), iar atunci când guvernarea a avut probleme, Merkel a reuşit să convingă electoratul că vina nu aparţine creştin-democraţilor.

Germania anesteziată

Însă lumea se schimbă chiar şi pentru Germania, scrie The Economist. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, doreşte să aprofundeze integrarea zonei euro, demers în care germanii văd mâna celorlalţi europeni intrând în buzunarul lor. Preşedintele SUA face presiuni uriaşe asupra Berlinului pentru a investi 2% în Apărare. Giganţii industriei auto germane sunt acuzaţi că au constituit un cartel pentru a trişa în ceea ce priveşte poluarea. Germania nu se mai poate opune mult unui acord de liber schimb în care prima vioară vor fi multinaţionalele de peste Ocean. Fibra societăţii germane este modificată de valul de 1,2 milioane de imigranţi din 2015 și 2016. Reacţia guvernului Merkel la aceste provocări este nulă. „Performanţele trecute nu sunt un indicator al succeselor viitoare“, avertizează comentatorul Stephan Richter, citat de The Economist.
Întreaga politică germană a intrat în această logică a „anestezierii“ adusă de Merkel. Social-democraţii, liberalii şi ecologiștii, celelalte mari partide au acceptat depolitizarea vieţii politice impusă de Merkel, în virtutea „binelui şi fericirii“ pe care le-a adus germanilor. Este periculos, arată analiştii germani şi anglo-saxoni, pentru că aceasta lasă politica adevărată, vie, militantă, la mila Alternativei pentru Germania şi a Partidului Stângii (formaţiuni de la extremele spectrului politic).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.