Strategia PSD: Pe cine propune premier!

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi a fost prezentată în Parlament, că este sigur că acum există voturile necesare să treacă moţiunea de cenzură.

”Sunt sigur că acum avem voturile necesare să treacă moţiunea de cenzură”, a precizat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că, dacă moțiunea de cenzură este adoptată, PSD va face „o propunere de premier din afara partidului”.

„Îmi pare rău că preşedintele României s-a antepronunţat şi a spus că o să vină cu aceeaşi propunere (de premier – n.r.) în persoana domnului Orban. Am avut o discuţie foarte aplicată împreună cu colegii mei din ţară şi din Parlament şi totuşi se pare că vom veni cu o propunere de prim ministru din afara partidului. Şi nu este domnul ambasador în Statele Unite”, a precizat Ciolacu, la Parlament.

Întrebat dacă propunerea de premier ar putea fi Sorin Grindeanu, Ciolacu a spus: „Nu am stat cu dânsul de vorbă”.

„Eu nu o să votez niciodată un Guvern PNL şi nu o să recomand, cât sunt preşedinte interimar la acest partid, să voteze vreodată pe Orban prim ministru. (…) Eu, să-l votez pe Oban? Doamne fereşte!”, a spus Ciolacu, întrebat ce va face PSD în cazul în care propunerea de premier nu va fi acceptată de preşedinte.

Ciolacu a mai spus luni că PSD şi UDMR nu doresc un proiect politic comun în acest moment.

„Am avut această discuţie: PSD şi nici UDMR nu dorim să avem o înţelegere şi un proiect politic în acest moment”, a afirmat Ciolacu la Parlament, întrebat pe această temă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Eu cred ca n=au nici o sansa daca nu-l propun pe Gica Hagi,asta ca sa fie bine sa nu fie rau,sau mai stii pe Ilie Nastase,ca tot ii place lui Klaus pasingsooturile dar va fi mai greu pentru Ilie,care are vagi urme de ciuma rosie si va primi de la Klaus doar un soot sub forma de lob si un M-uie clasic in limitele regulamentului poolitic…

  2. Pana la alegerile normale, reveniti si EXERCITATI PUTEREA exemplar, in forța, aplicați corecții exact cum fac ei acum!
    Dati jos securiștii-un ex: bacanu la justitie- pentru că nu i-ati SCOS din partide si putere, acolo unde activeaza ILEGAL!
    Că da, comisia de control a sri nu isi FACE TREABA, nu îl pune pe helvig pe mana parchetului că ÎNCALCĂ LEGEA ACOPERITILOR in politica si justitie.
    ORI-ORI!
    Sau dacă va e frica, nergeti incolonati, pe denunturi false, la puscarie, ca dragnea pe care NU L-ATI APARAT, CA NASTASE, CA Toti ceilalti

  3. MERGETI LA GUVERN MIERCURI, cu miting, ca sunt multi ELEFANTI ACOLO, in ședință, bai ocialisti infranti, batuti si fricosi!

  4. Eu in locul PSD si UDMR as face un proiect politic comun si chiar as pune un premier de la UDMR, care sa urmareasca cateva obiective clare, pentru urmatoarele 6-9 luni:
    -mentinerea stabilitatii macroeconomice;
    -constructie infrastructura , pornirea macar a uneia dintre autostrazile care stau blocate p-acilea pe unde e inca industrie- sa nu plece astia in Maroc;
    -stimularea agriculturii prin diverse masuri pentru diverse programe tintite;
    -amanarea privatizarii pensiilor, sistemului de sanatate si bancilor de stat din Romania:
    -transformarea Romaniei intr-un hub pentru industrie auto si software:
    -impozitarea bogatanilor, bancilor si caselor de pariuri.

  5. Exista in PSD foarte buni posibili sefi de guvern. Este normal ca Ciolacu sa nu-i vada pentru ca nu sunt pe lista securitatii. Cel din afara va fi cu siguranta de pe acea lista. Pe cine fraieresti Ciolacule?

  6. POATE RENASTE PRIN –
    Calin GEORGESCU
    GHEORGHE PIPĂEREA
    DANA GARBOVAN
    VALERIU TABARA
    MIRCEA CHELARU

  7. Cu exceptia lui Piperea, cine sunt aia? Poate ne spun baietii.

  8. Ba si eu ma intrebam cine dracu mai este in lista aia ca doar pe dl Piperea il stiam si dna Garbovan care uneori nu este subiectiva. Am dat un search pe Calin Georgescu. Ma omul e alt aluat. Unul de asta nu am gasit sa punem presedinte, a trebuit sa alegem intre Mut si prost, ca asa a fost acum in 2019. Asa ne-au aranjat serviciile sa ajungem in a alege nimic. Este un interviu la TVR1 a dlui Calin Georgescu, prezentatoarea a ramas interzisa. A vorbit omul pe sleau. Ce parere sa am de presedinte sau de premier cand Romania este o colonie care da resurse si forta de munca. Atat. punct.

  9. Eu asa alege unul ca dl Piperea sau dl Georgescu, daca ar fi sa aleg din propunerile de mai sus.

  10. Nu zau , chiar asa , PSD va face „o propunere de premier din afara partidului” ? Asta este alta varianta a potlogariei inventate cu multi ani in urma , ” candidat independent sprijinit de PSD ” ? Si care va fi programul acestu ,, premier din afara partidului ” ? Am avut un guvern , Grindeanu , care habar nu avea de programul de guvernare ! Asa a zis dom’ Livu la inscaunarea lui Grindeanu : ,, Programul de guvernare il stiu numai eu ! Din scoarta in scoarta ! Primul ministru il va invata pe parcurs ! ”. Acum programul de guvernare il stie numai domnu’ Ciolanu , pardon , Ciolacu ? Si eventual Hayssam !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.