Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale 2024-2027.
„Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale (SN-IA) are obiectivul de contribui la strategia României privind adoptarea tehnologiilor digitale în economie şi societate în condiţii de respectare a drepturilor omului şi de promovare a excelenţei şi încrederii în IA.
SN-IA va sprijini administraţia publică centrală din România să susţină, în mod fundamentat, eforturile de standardizare, operaţionalizare şi reglementare a dezvoltării IA şi de potenţare a efectelor pozitive ale acesteia, va contribui decisiv la evidenţierea şi valorificarea potenţialului inovativ naţional în domeniul IA, precum şi la gestionarea riscurilor pe care le prezintă evoluţia IA.
În egală măsură, strategia naţională va asigura o aliniere a demersurilor României cu direcţiile strategice la nivel european privind regulile comune aplicate serviciilor digitale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În şedinţa de Executiv va fi discutat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere.
Strategii IA Nicu și Marcel… O să îl scoată de la naftalină pe IA-ul Ion , ”ăla cu zicala românii ie frumoși, ie deștepți , ie devreme acasă”. Să trăiască coaliția (Nicu & Marcel) 1000 de ani , dar la ea acasă nu la guvern și parlament.
Cu ce faceți mă IA-ul , o placă video performantă e de la 100000 USD și plus. Vindeți pielea urșilor din pădurile României ?
Cea mai amenintata de inteligenta artificiala si orice tip de inteligenta
birocratia si traficul si nevoia de hartii inutile generat de armatele de birocrati inutili. Si timpul pierdut la ghiseele statului
cind n-ai inteligenta naturala …iti faci rost de aia …artificiala…sint curios ce program de combatere a prostiei are guvernul ciolacu…la nivel inalt cum e parlamentul si guvernul plus johansky ,a fi prost este deja o crima capitala data fiind responsabilitatea implicata…
chiar ne crede prosti? Nu-l ajuta capul sa priceapa ce e sub el? Sa mearga prin toate institutiile tarii sa vada debandada,chiulul,birocratia,incompetenta,serviciile de kko cu care aceste hoarde din institutii, inventate sa fabrice votaci,pile si relatii,umilesc cetatenii?
Doar mediocri pot accepta AI in tara lor pentru a distruge viitorul multor generații de tineri cât și inteligența vie! De ce nu baga masiv tineret performant in orice domeniu și preferă artificiale? Nu cumva pentru anihilarea tinerilor să rămână boșorogimea hoață, mincinoasa îmbibată de escroci in funcții publice politic înalte, pe model doar și numai noi?