Stroe: DGIPI să se intereseze strict de angajaţii MAI care încalcă legea

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat, joi, că DGIPI va fi reorganizată în aşa fel încât să se intereseze strict de culegerea de informaţii legate de angajaţii MAI care comit infracţiuni, precizând că nu poate să spună deocamdată dacă şeful Direcţiei va fi schimbat.

Radu Stroe a spus că nu ştie deocamdată care va fi numele secretarului de stat care va avea în subordine Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), dar a subliniat faptul că instituţia va fi reorganizată, în aşa fel încât să asigure „împrejurarea ca toţi lucrătorii din MAI să fie feriţi să încalce legea”.

„DGIPI va trebui să se intereseze strict de lucrătorii MAI care încalcă legea. Nu să se intereseze cu cine mă întâlnesc eu după orele de program sau dacă mănânc în altă parte. Nu spun că ei fac asta, dar vorbeşte lumea”, a spus Stroe, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului.

Ministrul Afacerilor Interne a menţionat că nu poate să spună deocamdată dacă şeful DGIPI (chestorul Gelu Oltean, n.r.) va fi schimbat.

„O să ştim abia după ce aprobăm reorganizarea şi discutăm cu primul ministru. În principiu, eu nu vreau să dau un semnal că actualul şef va fi schimbat, nu dau nici semnalul că va fi veşnic. Voi discuta cu domnul prim-ministru şi vom vedea. Este altă structură, este altă funcţie. Personal am înţeles că profesional e bun. Vom vedea”, a mai spus Radu Stroe.

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă va fi reorganizată ca departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit unei Ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern în 22 decembrie.

Structura va fi coordonată de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat.

Şeful DGIPI şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.