Stroe sună mobilizarea pentru eventuala evacuare a populaţiei în caz de vânt puternic sau inundaţii

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat joi la o videoconferinţă care a avut loc la sediul instituţiei că autorităţile locale trebuie să fie pregătite să evacueze populaţia şi bunurile în eventualitatea în care, în zilele următoare, potrivit atenţionărilor ANM, se va înregistra vânt puternic sau vor fi inundaţii în ţară.

„Rămâne în atenţia dumneavoastră, sper să nu se întâmple aşa, organizarea şi desfăşurarea evacuării populaţiei şi a bunurilor în cazul în care vântul va depăşi o anumită viteză, în cazul în care apele, acolo unde ploaia va depăşi anumite cantităţi, ar putea să iasă din albia râurilor. Este nevoie ca din această seară să se stabilească responsabilităţi concrete, pe toate zonele, şi în cazul în care plouă foarte intens şi în cazul în care ninge în anumite zone, dar şi în cazul în care vântul depăşeşte o anumită viteză. Coroborate, toate aceste elemente ar putea crea dificultăţi majore”, a spus Stroe, la şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministrul a adăugat că trebuie asigurat un serviciu de permanenţă la sediul autorităţilor administraţiilor publice locale.

De asemenea, Stroe a afirmat că poliţia rutieră va trebui să acţioneze corespunzător şi să supravegheze circulaţia pe drumurile publice iar oamenii ar trebui să înţeleagă şi să respecte dispoziţiile oamenilor legii.

Radu Stroe a mai spus că autorităţile locale trebuie să supravegheze şi lucrările de îndiguire, începând de joi şi să fie pregătiţi în cazul în care apele depăşesc anumite cote, pentru evitarea dezastrelor.

Totodată, secretarul de stat în MAI Constantin Chiper le-a adresat autorităţilor locale rugămintea să supravegheze menţinerea în parametri normali a alimentării serviciilor publice către populaţie, referindu-se în special la alimentarea cu energie electrică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.