SUA – avalanșe de hărțuiri sexuale

Nu cred că în istoria contemporană americană mai există o perioadă în care să fi fost atât de multe acuzaţii publice de hărţuire sexuală şi, mai presus de orice, ele să fi atins domenii şi niveluri atât de importante: lumea filmului de la Hollywood, mass-media şi chiar Congresul!

Dezvăluirile în cascadă ale presei au provocat prăbuşirea mitului lui Harvey Weinstein, legendarul producător de la Hollywood, apoi au declanşat altele nu mai puţin grave şi au dus la reevaluări ale unor cazuri de hărţuiri sexuale din trecut. Dintre acestea din urmă, cea mai importantă este, fără îndoială, afacerea Monica Lewinsky, care l-a privit direct pe preşedintele SUA de atunci, democratul Bill Clinton.

Reamintim că era vorba despre o fostă stagiară de la Casa Albă, care a relatat pe larg cum a fost hărţuită de preşedinte şi a pretins că ar fi avut relaţii sexuale cu el chiar în Biroul Oval. Toate acestea au fost investigate de procurorul Kenneth Starr, care a şi făcut un raport acuzator la adresa preşedintelui. În paralel, au apărut acuzaţii de hărţuire sexuală aduse de femei din statul Arkansas, în care Clinton a fost guvernator. Era deci inevitabil ca actualele avalanşe de acuzaţii de hărţuiri sexuale să nu readucă în discuţie scandalul Lewinsky.

Revenind la zi, nici preşedintele Donald Trump nu a scăpat de atare acuzaţii, care, e drept, se referă doar la perioada în care el nu ajunsese încă la Casa Albă, dar şochează prin numărul lor impresionant – 16! E adevărat, în stilul său arhicunoscut, atât înainte de a ajunge preşedinte, cât şi ulterior, el le-a negat pe toate. Totuşi, potrivit unei sinteze realizate de ziarul Washington Post la jumătatea lunii noiembrie, de la preluarea mandatului, el ar fi minţit sau trişat de 1.628 de ori, adică în medie de 5,5 ori pe zi, recordul fiind de 9 minciuni. Nu este exclus ca unele dintre ele să se fi referit la acuzaţiile de hărţuire sexuală.

Înainte de trece la abordarea acestei avalanşe de acuzaţii de hărţuire sexuală din SUA, trebuie spus că avem de-a face cu un efect planetar al „afacerii Weinstein“, care, cum scria Sandra Lorenzo în Huffington Post, la 25 noiembrie, „este o poveste a ziarelor, apoi a reţelelor sociale, a starurilor de cinema şi, în fine, a necunoscuţilor. Graţie Internetului, nu a fost nevoie decât de câteva săptămâni pentru ca ea să declanşeze o conştientizare mondială nemaivăzută vreodată. De acum, hărţuirea, agresiunile sexuale, violenţele asupra femeilor în ansamblu au devenit subiecte publice, imposibil de ignorat“. Parcă la o comandă, după ce cazul Weinstein a devenit cunoscut, au urmat săptămâni bogate în mărturii în acest sens, el căpătând o dimensiune particulară, astfel încât, odată cu anchetele privindu-l pe el, au apărut replici în diferite ţări ale lumii, mai mult ori mai puţin importante.

Parlamentari reputaţi, hărţuitori consacraţi

Până acum, cele mai spectaculoase cazuri s-au consemnat în SUA, mai precis în Congres, ele având şi o miză politică majoră cu un an înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial din 2018. Astfel, în prima săptămână a lunii decembrie, au demisionat doi parlamentari republicani democraţi, două figuri legendare ale Congresului – senatorul Al Franken şi decanul Camerei Reprezentanţilor, John Conyers. Partidul Democrat speră ca, prin gestul lor, să realizeze un ascendent moral asupra republicanilor, el mizând pe avantajul luat în rândul electoratului feminin (52% din votanţi), atât la alegerile mid-term, cât şi la cele prezidenţiale din 2020. Franken, umorist şi actor, fost protagonist al emisiunii TV „Saturday Night Live“, a fost ales senator de Minnesota în 2008 şi reales în 2014. În ultimele săptămâni a intrat în malaxorul acuzaţiilor de hărţuire şi agresiune sexuală care zguduie deja lumea filmului american, mass-media şi cea politică, el fiind acuzat de realizatoarea unei emisiuni de radio că ar fi îmbrăţişat-o cu forţa în timpul unui turneu pentru a distra soldaţii americani din Afganistan. I s-au adăugat alte femei, patru dintre ele reproşându-i gesturi deplasate sau sărutări forţate. Aflând aceste amănunte, cel puţin 40 de senatori democraţi l-au somat să demisioneze, mai ales după ce apăruse o a opta acuzatoare.

Mai spectaculos este cazul lui John Conyers, 88 de ani, decanul de vârstă al Camerei Reprezentanţilor, în care a ajuns în 1966, de atunci fiind reales mereu, de două ori în 1978 şi 1988, cu peste 91% din voturi. El însuşi de culoare, este considerat icoană a luptei pentru drepturile civice ale negrilor din SUA. La 21 noiembrie, site-ul Buzzfeed dezvăluia că el a fost acuzat de hărțuire sexuală de foste secretare. Cum era de aşteptat, şefa democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a reacţionat dur: „Acuzaţiile împotriva parlamentarului Conyers (…) sunt serioase, decepţionante şi credibile. Femeile curajoase care s-au exprimat merită dreptate (…). Mă rog pentru Conyers şi familia lui. El trebuie să demisioneze“, a declarat ea.

După ce a negat vehement, Conyers a recunoscut, în schimb, că, în 2015, a dat peste 27.000 dolari unei foste colaboratoare parlamentare care-l acuzase că o dăduse afară pentru că-i respinsese avansurile. Până la urmă, el a renunţat la postul din Comisia pentru justiţie a Camerei, iar la 5 decembrie şi-a anunţat şi retragerea, nu demisia!, din Camera Reprezentanţilor.

În rândul republicanilor, care au speculat la maximum cazurile democraţilor Franken şi Conyers, lucrurile nu sunt altfel. Ba, chiar mai grav, din moment ce însuşi preşedintele Trump s-a implicat să susţină oficial candidatura lui Roy Moore, 70 de ani, spre a deveni senator, deși este acuzat că, pe când avea 30 de ani, a agresat sexual minore. Astfel, mai multe femei au vorbit despre comportamentul lui total deplasat, despre sărutări forţate şi pipăiri insistente. Cea mai tânără dintre ele avea atunci 14 ani!

Fostul magistrat creştin ultraconservator nu a recunoscut faptele de care este acuzat şi şi-a menţinut candidatura la alegerile parţiale pentru postul de senator de Alabama de la 12 decembrie. Miza postului respectiv era mare pentru republicani, ei având în Senat o mică majoritate – 52 de membri, faţă de 48 democraţi. Totuşi, alegătorii din Alabama, stat în care democraţii nu mai câştigaseră un post de senator din 1992, le-au dat cu tifla lui Moore şi Trump, preşedintele îndeosebi suferind un eşec răsunător. A fost preferat democratul Doug Jones, ziarul Washington Post opinând că „victoria lui Jones este un seism pentru Partidul Republican şi pentru Trump“.

Trump și avansurile sexuale

Din cele 16 femei care-l acuză de hărţuire sexuală pe Trump înainte ca el să fi intrat în politică, trei au apărut pe 11 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la New York. Jessica Leeds, Rachel Crooks şi Samanta Holvey au reclamat deschiderea unei anchete a Congresului privind comportamentul lui, ele acuzându-l de avansuri sexuale deplasate. Potrivit lor, declaraţiile respective merită examinate în contextul actual al avalanşei de acuzaţii de hărţuiri sexuale care zguduie societatea americană.

Brave New Film, o societate nonprofit, a realizat o casetă video în care apar cele 16 acuzatoare ale lui Trump, care spun că el le-a îmbrăţişat fără acordul lor, le-a atins în părţile intime, le-a băgat mâna sub fustă şi le-a făcut alte „avansuri“ deplasate. E adevărat, aceste fapte ar data din anii 1980.

Cele trei au azi vârste între 30 şi peste 70 de ani şi au mai făcut declaraţii de acest fel în timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2016. Dintre ele, Rachel Crooks, 22 de ani în 2006, a fost recepţioneră la Trump Tower, iar Samantha Holvey este o fostă Miss SUA de la un concurs organizat de magnatul din domeniul imobiliar. În fine, Jessica Leeds susţine că, în anii ‚70, a fost pipăită peste tot şi îmbrăţişată cu forţa în timp ce se afla într-un avion.

De notat că exact cu 24 ore înainte, într-un interviu acordat canalului CBS, ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, declarase că acuzaţiile în atare cazuri ar putea fi examinate în mod oficial. „Sunt mândră de forţa lor, sunt mândră de curajul lor“, a declarat ea, adăugând că chiar şi acuzaţiile la adresa preşedintelui trebuie luate în serios şi trebuie să fie subiectul unor anchete.

Reacţia Casei Albe faţă de mărturiile celor trei femei nu a întârziat, un purtător de cuvânt a spus chiar în timp ce se difuza emisiunea respectivă că „sunt acuzaţii false, contestate în cea mai mare parte a cazurilor de martori direcţi, despre care s-a vorbit deja anul trecut, în campania prezidenţială“.

Dincolo de nuanţe, este vorba despre o nouă problemă gravă cu care Trump se confruntă, pe lângă cele provocate de scandalul „Rusiagate“, ce ia amploare pe zi ce trece datorită investigaţiei procurorului independent Robert Mueller şi, mai nou, declaraţiei aproape intempestive potrivit căreia „SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului“. De fapt, unii analişti se întreabă dacă nu cumva prin acest anunţ el a vrut să eclipseze atât scandalul amintit, cât şi pe cel provocat de acuzaţiile de hărţuire sexuală.

Cum spuneam, toate acestea au loc în contextul în care numeroase personalităţi de la Hollywood, ale scenei politice şi din mass-media au fost acuzate în ultimul timp de hărţuiri sexuale. Pe lângă amintitul Weinstein, trebuie citat prezentatorul-vedetă al NBC Matt Lauer, iar cunoscuta actriţă Angela Lansbury, interpreta detectivei amatoare Jessica Fletcher, a avut o luare de poziţie foarte interesantă. Cu riscul declarat de a supăra mulţi dintre fanii şi, mai ales, fanele ei, actriţa a declarat că şi femeile trebuie ­să-şi „asume partea de responsabilitate“ ce o au în atare cazuri. „Din vremuri imemoriale, femeile fac tot posibilul să fie atrăgătoare. Din nefericire, acest lucru se întoarce împotriva noastră. Şi uite unde am ajuns azi!“, a declarant ea la Radio Times. E drept, ulterior şi-a nuanţat poziţia, dar opinia ei se difuzase cu prioritate.

Bill Clinton trebuia să demisioneze?

La jumătatea lunii, ziarul Huffington Post a publicat un amplu articol în care, pornind de la scandalul Weinstein şi avalanşa de acuzaţii de agresiune sexuală care i-au urmat, arăta că editorialiştii de stânga (evident, e vorba despre stânga americană, nu despre cea vest-europeană) au început să-şi pună public întrebări jenante asupra cazului Bill Clinton.

„Dacă ar fi să credem femeile care-i acuză pe Weinstein sau chiar pe Roy Moore, fostul judecător ultraconservator acuzat de agresiune sexuală asupra unor minore, de ce nu ar fi trebuit ascultate femeile care-l acuzau pe fostul preşedinte democrat?“ Pornind de la această întrebare, jurnalistul Chris Hayesde la MSNBC explica pe Twitter că problema nu trebuie complet ignorată doar pentru că dreapta a manipulat în mod cinic anumite acuzaţii împotriva lui Bill Clinton. „De mai multă vreme, democraţii şi centru-stânga ar fi trebuit să reexamineze acuzaţiile la adresa lui.“

Pe aceeaşi temă, în New York Times, editorialista Michelle Gold­berg scrie că unele femei care-l acuzau pe preşedinte au avut mărturii ciudate – sau conexiuni dubioase cu dreapta –, dar altele păreau credibile, cum a fost cazul Juanitei Broaddrik, care declarase că, în 1978, Bill Clinton a violat-o într-o cameră de hotel. „Ea a povestit că aveau întâlnire în cafeneaua hotelului, dar că, în ultimul moment, el i-a cerut să vină în camera lui, unde a violat-o. Cinci martore au zis că ea le-a povestit despre atacul sexual, chiar după incident“, scrie Michelle Goldberg.

În The Atlantic, Caitlin Flanagan arată că Bill Clinton a avut noroc că acuzaţiile care-l priveau au fost făcute într-o altă epocă. „A existat un comportament care se repeta; inclusiv alegaţii de agresiuni violente, iar unele femei aveau probe mai credibile decât unele dintre acuzaţiile care au apărut în ultimele cinci săptămâni. Dar Bill Clinton nu a fost dat pe mâna justiţiei expeditive, cum este cazul celor acuzaţi acum.“

În Vox, publicistul Matthew Yglesias a ignorat deliberat problema acestor acuzaţii de agresiune sexuală – întrucât faptele nu au fost stabilite – şi se apleacă asupra cazului Lewinsky. Dacă ea a zis mereu că relaţia cu Clinton era consensuală, ideea că un preşedinte a folosit puterea sa pentru a obţine favorurile sexuale ale unei tinere stagiare ar fi considerată azi drept inacceptabilă. Yglesias scrie că, în epocă, dezbaterea s-a centrat pe adulter şi minciună: în cazul unui proces, Clinton ar fi minţit în ceea ce priveşte felul relaţiei lui cu Lewinsky.

Contrar dezbaterilor de astăzi privind hărțuirea sexuală, atunci existau prea puţine discuţii privind modul în care această dinamică a puterii la locul de muncă putea fi dăunătoare femeilor. „Un preşedinte care foloseşte puterea Biroului Oval pentru a seduce o subordonată de 20 de ani este imoral şi contribuie mult la o problemă socială serioasă care dezavantajează milioane de femei în timpul vieţii lor“, scrie Yglesias. Dar, în epocă, mai multe voci feministe, între care Gloria Steinem, l-au apărat pe preşedinte. Potrivit ziaristului citat, dacă atunci liderii şi membrii Partidului Democrat ar fi cerut demisia lui Clinton, ei ar fi dat un puternic semnal asupra hărţuirii sexuale şi dinamicilor puterii sexiste la locurile de muncă.

„Cred că, în anii ce vin, cei mai mulţi dintre oamenii de centru-stânga născuţi în anii 1980 vor admite că, dacă ar fi trebuit să aibă o opinie asupra acestui caz în 1998, ei ar fi spus că trebuia să se facă presiuni asupra lui Clinton, ca el să demisioneze“, conchide Yglesias.

Dar nu doar ziariştii susţin că Bill Clinton ar fi trebuit să demisioneze, lor li s-a alăturat senatoarea democrată Kirsten Gilibrand, care, la 16 noiembrie, declara ziarului New York Times că el ar fi trebuit să facă acest lucru.

Dincolo de cazul în sine, rediscutarea din perspectiva actuală a scandalului Clinton – Lewinsky are o miză aparte: preşedintele Trump, care, cum arătam, este acuzat şi el că ar fi hărţuit în diverse feluri 16 femei. l