
Statele Unite au tehnologie nucleară sensibilă la o centrală nucleară din Ucraina şi au avertizat Rusia să nu o afecteze în niciun fel, conform unui document oficial vizualizat de postul de televiziune CNN, conform Mediafax.
Departamentul american al Energiei a trimis în martie o scrisoare adresată companiei de stat ruse Rosatom. Conform documentului, care are data de 17 martie, Andrea Ferkile, directorul Oficiului pentru Neproliferare din cadrul Departamentului american al Energiei, i-a transmis directorului general al companiei Rosatom că în Centrala nucleară Zaporojie, situată în apropierea oraşului ucrainean Enerhodar, sunt „date tehnice nucleare de origine americană aflate sub incidenţa controlului exporturilor”, în conformitate cu reglementările americane.
Piese componente, sisteme de software sau tehnologii sunt vizate de controlul exporturilor atunci când pot fi utilizate în moduri care pot submina interesele de securitate naţională ale Statelor Unite.
Centrala nucleară Zaporojie, aflată în sud-estul Ucrainei, este de anul trecut sub controlul forţelor militare ruse. În contextul confruntărilor militare, alimentarea cu electricitate a centralei a fost întreruptă frecvent, iar Moscova şi Kievul se acuză reciproc de o serie de incidente de securitate.
„Este ilegal, în virtutea reglementărilor din Statele Unite, ca persoane neautorizate, inclusiv, dar fără a se limita la cetăţeni şi entităţi din Rusia, precum Rosatom şi filialele acesteia, să acceseze în mod conştient, să intre în posesia, să preia controlul, să exporte, să stocheze, să examineze, să re-exporte, să transporte, să livreze, să copieze sau să gestioneze tehnologie de acest fel sau date tehnice ori să le ceară altora sau să autorizeze acţiuni de acest fel fără autorizaţia secretarului Departamentului american al Energiei”, arată scrisoarea trimisă de Washington Moscovei.
Nu este clar dacă grupul Rosatom a răspuns scrisorii. Autenticitatea documentului a fost confirmată de Administraţia pentru Securitate Nucleară a Departamentului american al Energiei. Un alt document intern, din octombrie 2022, arată că Statele Unite au transferat în Ucraina tehnologie destinată Centralei nucleare Zaporojie.
Și rușii sunt atât de speriați de avertismentul SUA încât îi doare la basca! Rușii fac cam ceea ce ar fi făcut americanii daca ar fi văzut asemenea tehnologie în mâinile lor. Americanii au multa gargara în ei și o refulează oriunde și oricum.
Ce tehnologii au americanii acolo sa centrala functiona OK
si pe timpul lui …Ianukovici ???
(‘s cumva „armerle murdare” ale lui mishteaux ? 😛 )
😉
În ultimii 200 de ani au fost sute ṣi sute de războaie în lume. Americanii nu cunosc mirosul prafului de puṣcă. Ar fi cazul să facă cunoṣtință
Americanii astia au chiar impresia ca pot da ordine si dispozitii altor tari ? O sa faca rusii pipi pe ce spun acum americanii ,asta doar asa ca sa isi dea seama americanii ca ce vor ei ,o pot face doar la ei in tara .
Hazlii mai sunt americanii ăstea.
Cândva ei și-au vărsat nasul într-o submarină sovietică(К129)și pesemne s-au „rușinat” sa ridice cate ceva de-acolo.
„SUA cer Rusiei”
Parca Zdrelinski CEREA peste tot, au ajuns SUA atat de jos ?
Sa ajungi sa faci cereri penibile, asta chiar te da de gol in ce hal esti ))
Daca e „pe bune”, atunci americanu’ trebuie sa dea inapoi toate metalele pe care a pus mana prin razboaie (sau lovituri de stat democratice)), metale radioactive sau nu, pentru ca sunt folosite in planul de dominare a lumii, iar toate metalele, se stie, sunt ale planetei care nu e toata americana…
Majoritatea lumii a inteles, nu-i mai vrea la „butoanele” viitorului omenirii, si asa va fi!
Mult au decazut americanii astia! 😀
Oare ” tehnologia nucleară americană din Ucraina ” nu inseamna laboratoarele in care se fabrica arme bacteriologice? Intreb pentru un prieten.
M-am dus sa-i fac o vizita lui Itzik acasa . Era plecat cu un gheseft iar Rashela umbla in neglije prin casa . Eu venisem dupa ce am citit ca „Este ilegal, în virtutea reglementărilor din Statele Unite, ca persoane neautorizate, (…) intre în posesia, să preia controlul…” De unde drak or stiut americanii ce aveam in minte ?
În jurul datei de 17 martie s-a auzit un hohot de râs din zona Rusiei de nu înțelegeam ce s-o fi întâmplat; am înțeles acum: s-au crăcănat de râs reprezentanții Rosatom, împreună cu oficialii ruși, când au văzut scrisoarea…
Și nu ne spui, stimată doamnă, ce faci matale – și/sau SUA – dacă rușii vor folosi acele tehnologii din centrala nucleară (din dronele, tancurile și alte echipamente capturare, de la soldați americani capturați etc) „în moduri care pot submina interesele de securitate națională ale Statelor Unite”?
Să nu ne zici că impuneți noi sancțiuni, pentru că ne crăcănăm și noi de râs (vezi că sancțiunile au făcut ca inflația la mâncare în SUA să fie dublă față de cea din Rusia iar în zona euro este de 6 ori mai mare).
SUA s-a prins singura cu mita in sac!
Ea nu este nici-o autoritate independenta,de capul ei sa invoce „legile”sale proprii pe glob, nici Dep.ei de Stat!
Ea face parte si este sub autoritatea Nuclear Suppliers Group-
Grupul Furnizorilor Nucleari ca creat în anul 1975, la Londra, ca răspuns la testul nuclear indian, care a demonstrat că anumite materiale şi tehnologii nucleare pot fi transformate în arme nucleare.
Iniţial, a fost cunoscut şi sub denumirile de Clubul / Grupul de la Londra sau Grupul Furnizorilor de la Londra. Cele 7 state participante (Canada, RF Germania, Franţa, Japonia, URSS, Marea Britanie şi SUA) în calitate de semnatari ai Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT) au considerat că este necesară limitarea exporturilor de echipamente nucleare, materiale şi tehnologii.
Scopul urmărit de membrii grupului este prevenirea proliferării armelor nucleare, printr-un sistem adecvat de control al exporturilor. De asemenea, NSG caută să restricţioneze exportul articolelor sensibile care pot contribui la proliferarea armelor nucleare.
În perioada inter-sesională, NSG, îşi desfăşoară activitatea în grupuri de lucru pe probleme tehnice (actualizarea listelor), instituţionale, în domeniul materialelor cu dublă utilizare, schimb de informaţii, etc.
Asa incat SUA sa faca publice Listele actualizate cu ce a trimis in Ucraina,cu garantiile respectate
-ca să nu adus atingere cooperării internaţionale în domeniul utilizărilor paşnice ale energiei nucleare.
-că activităţile de exporturi nucleare, în scopuri paşnice, nu contribuie la proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive explozive.
Raspunde deci pt.ce tehnologii sau instalatii,sau dispozitive daca sunt neconforme,a trimis.
Oricum primeaza reglem.AIEA a ONU,pt.UE avem Euratom consolidat-
Rusia sau cine detine centrala are ac.obligatii de la data la care le administreaza.
USA are impresia ca daca se pisa un cetatean de-al ei intr-un loc in lume ,acela devine imediat proprietatea sa,sub incidenta legilor sale.De la masacrarea nativilor americani pe care i-a casapit fara mila in rind cu bizonii,la teritoriile ”eliberate cu japca” recte ,California, Texas,New Mexico si inca ,citeva ei ei pirjolesc si distrug totul in lume dupa modelul mongol a lui Gingis Han,asta in numele democratiei.Cred ca acum s-a umplut farfuria prea mult cu Rusia si China ,si s-ar putea sa ”get chocked ”.