SUA, în competiție cu „revizioniștii“ Rusia și China

Lumea este scena unei „competiții“ acerbe între trei puteri „rivale“, dintre care două, Rusia și China, sunt „revizioniste“, în timp ce a treia, Statele Unite, caută să-și mențină rolul dominant contracarând „agresiunile“ rivalilor (furt de proprietate intelectuală, război cibernetic, influențarea alegerilor din state terțe, războiul trolilor etc.) prin promovarea intereselor economice și de apărare americane (inclusiv prin presiuni asupra aliaților pentru achiziții de armament), renunțând însă la discursul mesianic al „farului democrației“.

Aceasta este esența noii Strategii Naționale de Securitate elaborată de administrația Donald Trump. Diferența față de ultima SNS, din 2014, este limpede. Autorii strategiei, HR McMaster, consilierul pentru securitate al lui Trump, și Dina Powell (adjuncta celui dintâi, membră a administrației George W. Bush și apoi parteneră a Goldman Sachs), au optat pentru a numi pentru prima dată China și Rusia drept „puteri revizioniste“. China și Rusia sunt principalele provocări la adresa SUA, urmate de înarmarea nucleară a Iranului și Coreei de Nord, și apoi de grupările jihadiste teroriste. Spre deosebire de administrațiile precedente, Trump pune degetul pe rană: „Începând din anii 1990, SUA au demonstrat un nivel mare de automulțumire strategică. Am presupus că superioritatea militară este garantată și că pacea este inevitabilă. Am crezut că extinderea democrației liberale va modifica relațiile internaționale și competiția va fi înlocuită de cooperarea pașnică“.

Rivalii vor o lume în antiteză cu SUA

Nimic mai fals, arată Strategia, lumea este o competiție continuă. Provocarea rusă vine în special în zona geostrategică, prin invadarea Ucrainei și Georgiei, intervenția din Siria, războiul cibernetic și influențarea alegerilor din statele vestice, dar și influențarea opiniei publice occidentale prin războiul informațional. „Rusia folosește operațiile informaționale pentru a influența opinia publică mondială. Campaniile sale combină operațiunile de intelligence, presa finanțată de stat și «trolii».“ „China și Rusia vor să creeze o lume în antiteză cu valorile și interesele SUA (…) Contrar așteptărilor noastre, China și-a extins puterea în dauna suveranității altora. China colectează și exploatează informații la o scară de neegalat și răspândește caracteristicile sistemului său autoritar, inclusiv corupția și supravegherea“, se arată în Strategie. Rusia și China folosesc „campanii politice, economice și militare sofisticate și acțiuni discrete. Au răbdare și obțin beneficii strategice în timp, făcând dificil un răspuns al SUA și al aliaților lor. Sunt acțiuni calculate pentru a avea efect maxim, fără a provoca un răspuns militar direct al SUA. Rusia și China știu că SUA văd lumea în termeni binari, de „pace“ și „război“, când, de fapt, lumea este o arenă a competiției continue. Adversarii nu vor lupta după regulile noastre. Ne vom întări jocul competiției pentru a face față provocării, pentru a proteja poporul american“, mai arată Strategia.

Moscova: „o strategie imperială“ a SUA

Reacțiile Chinei și Rusiei nu au întârziat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a caracterizat Strategia de Securitate drept „imperială“, care arată „aversiune față de o lume multipolară“. RT, portavocea Kremlinului, vorbește despre o „viclenie orwelliană luată direct din paginile romanului 1984“. Este un triumf al neoconservatorismului“. „Se pare că neoconservatorii au preluat din nou controlul politicii externe americane. Trump, care a spus că va asana mlaștina de la Washington, s-a instalat confortabil chiar în mijlocul ei“, spune Jason Hirthler pentru RT.

Beijing: „SUA trebuie să se adapteze“

Decizia lui Trump de a numi China „rival strategic“ reflectă „o victorie a aripii dure“ din administrație, transmite agenția oficială China Nouă. Ambasada chineză de la Washington a cerut administrației SUA să renunțe la „vechea gândire“. „Este egoist să pui interesele țării tale deasupra intereselor altora și a intereselor reciproce ale comunității internaționale. Asta va duce SUA către izolaționism. SUA trebuie să se adapteze și să accepte dezvoltarea Chinei“, arată ambasada chineză, într-o nouă încercare de a prezenta China drept noul campion al globalizării.

Imprevizibilul Donald Trump

Conținutul Strategiei de Securitate a SUA și reacțiile „rivalilor strategici“, China și Rusia, pot duce cu gândul la iminența unui conflict deschis, cel puțin în plan economic. Există însă o mare diferență între teorie și practică în ce privește aceste strategii de securitate. În cazul lui Donald Rump, acest lucru este și mai evident. Strategia face referire la propaganda rusă și la influențarea alegerilor, în timp ce președintele care a semnat acest document respinge ideea acestei influențe.

Strategia arată că „premisa transformării rivalilor în actori benigni prin cooperare este falsă“, însă Trump promovează tocmai o politică de neconfruntare cu Rusia și China. Strategia folosește termeni duri la adresa Rusiei și a Chinei, însă Trump a discutat telefonic cu Vladimir Putin de două ori în ultima săptămână și a vorbit despre „chimia pozitivă“ cu președintele Xi Jinping. Coreea de Nord este prezentată ca o mare amenințare, însă secretarul de Stat Rex Tillerson a anunțat că este gata să accepte negocieri „fără precondiții“ cu Phenianul.

Toate aceste inadvertențe anunță că, la fel ca și în cazul administrațiilor precedente, Strategia de Securitate nu va fi respectată în litera ei. „Este o strategie a realismului principial, ghidată după rezultat, și nu după o ideologie“, se arată chiar în documentul cu pricina.

În plus, aceleași conflicte dintre Strategia propriu-zisă și declarațiile lui Trump arată că în interiorul administrației se duce o luptă, chiar și după eliminarea aripii dure (în perioada februarie-august).

Având în vedere mișcările tectonice continue de la Casa Albă, după cum observa fostul angajat CIA Philip Giraldi, „este bine că Rusia și China au fost descrise drept rivali, nu inamici“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. Este de înţeles.SUA nu mai poate să facă ce vrea în lume şi trebuie să se adapteze la situaţie fiind depăşită de evenimentele mondiale pe care ea le-a provocat şi nu le mai poate gestiona. Ţările arabe le-a dezmembrat, pe Coreea de Nord a tot ameninţat-o, în fostele republici sovietice şi-a băgat nasul şi a luat-o în freză de la ruşi – americanii erau „tari” pe timpul lui Elţân care era tot beat şi un haos în ţară, pe sârbi i-au bombardat şi le-au luat teritoriu înfiinţând o ţară cum au vrut muşchii lor şi altele. Acum nu mai merge, de fapt nici nu mai au forţă militară, tremură de frica Rusiei împreună cu NATO din Europa care este în pom.Conducătorii SUA şi ai NATO tremură şi de frica propriilor popoare care nu vor accepta nici un fel de probleme care să le pericliteze nivelul ridicat de trai.

  2. America nu le mai poate face nimic celor doi ; Ursul si Dragonul vor invinge Bizonul . In competitia mondiala , America nu are nimic de oferit lumii a III , ce China si Rusia nu ar putea-ba din contra. Rusia e stapanul Energiei ( preia controlul in Venezuela) , produce arme la fel de performante sau chiar superioare e si nu’si batjocoresc clientul. China e China- de neoprit.

  3. Daca nu ar fi de plans… ar fi ras… imaginati-va un taburet ce are 3 picioare…asa are stabilitate si tine la „tavaleala” ..daca 2 picioare lipsesc ce credeti , taburetul poate sta intr-n singur picior!?

  4. Trump si Putin sunt (scuze!!) niste prosti! Cand doi se cearta, al treilea castiga!! Ia ghiciti cine?? ACEASTA este adevarata problema a lumii de azi, dar si (mai ales) a lumii de maine!!!!

  5. Destul de amestecate ideile in articol si in comentarii ! Nu cred ca rusii si americanii sunt in tabere diferite, deoarece in ultimul secol au fost ” umar la umar ” si au dat in foanfa germanilor in doaua conflagratii mondiale itite din interesele unor oficine financiare dornice sa se imbogateasca din farmarea unor tari si prin uciderea a milioane de oameni pe planeta asta ! Asistam azi la o agresiune, impotriva tarilor din Europa ( asupra tarilor din U.E. mai clar asa …!)de haite islamiste itite inspre tarile din U.E. de interese ale unor oficine financiare altoite cu interseul, ca tara Siria sa fie golita de populatie, ca asa vor muschii tarii Israel si populatie islamista transvazata in occidentul european unde orasele sunt tinute in teroare crime, asasinate, sangeroase de haite islamiste unele chiar crescute la sanul occidentului de 30-40-50 de ani deoarece haite islamiste care au parazitat sistemele de protectie sociala din tarilor respective la initiatve probabil ale unor varfuri financiare dupa razboiul 2 mondial ! Se pare ca euro si dolarul nu prea se suporta in Lumea asta cam prost facuta, iar din cauza asta SUA a adus la Casa Alba un ” tanar ” de 70 de ani, mister Tramp, care a disputat fotoliul de la Casa Alba cu” tanara ” madame Clinton, care spune ” prima America ” adica trage focul pe turta dolarului intr-o Lume, repet cam prost facuta, care este pazita de frica unui razboi nuclear care ar distruge viata pe planeta asta daca omenirea nu a colonizat alte planete pe sest si poate nu le mai pasa de viata de pe planeta Pamant ! Dumnezeu sa ne aiba in Paza Sa !

  6. 1-TEMA DE MEDITATIE SI CERCETARE STIINTIFICA PENTRU CEI CARE NU MAI VOR SA “BATA CAMPII “ ,NU MAI VOR SA -SI MAI PUNA SANATATEA MINTALA LA INCERCARE SI /SAU PRECARIZEZE ,FALIMENTEZE P;ROPRIILE MECANISMELE COMPORTAMENTALE DE SUSTINERE SI ADAPTARE LA VIATA PERSONALA SI /SAU NATIONALA.
    DE CLARIFICAT (in viitorul imediat ) MASURAT, COMPARAT , “CANTARIT “ DIN PUNCT DE VEDERE AL EFICIENTEI ,EFICACITATII, COSTURILOR SI PROFITABILITATII ORGANIC ADAPTATIVE DE SUSTINERE A VIETII DEPARTE DE ECHILIBRUL TERMODINAMIC (HAOS ENTROPICO-EXTINTIV ,SARACIE ,VIOLENTA ,LUPTA PENTRU EXISTENTA SPECIFICE ACTIUNILOR AUTO-FALIMENTARE ALE LEGII ENTROPIEI ) A MEMBRILOR SPECIEI UMANE DINTRE COMPETITIA (“ciocnirile “) DIN RELATILE UMANE ECONOMICE ,POLITICE , ,CIVILIZATIONALE ,MANAGERIALE ,LEADERIZATOARE ,COMPORTAMENTALE ,CIVILIZATIONALE , ETC.,..,ETC.,.. DIN INTERIORUL UNEI IDENTITATI NATIONALE SI CIVILIZATIONALE (SUA ,CHINA ,RUSIA, AUSTRIA ,FRNTA , GERMANIA , ITALIA ,GRECIA ,ROMANIA ,UNGARIA , POLONIA ,ETC..,.,..ETC…SI /SAU ACEIASI COMPETITIE (“ciocnire “) PE RELATIILE DINTRE IDENTITATILE NATIONALE SI CIVILIZATIONALE DINTRE ACELEASI NATIUNI SI CIVILIZATII (SUA ,RUSIA ,CHINA ,ROMANIA ,FRANTA &COMP.,)

  7. 2-TEMA DE MEDITATIE
    PE DE O PARTE , PE COORDONATELE SI VECTORII DECIZIONAL-COMPORTAMENTALI SPECIFICE VIZIUNILOR ,IDEOLOGIILOR ,MOTIVATIILOR , MECANISMELOR DE OBTINERE DE RESURSE NEGENTROPICO-ECONOMICE NECESARE SUSTINERII VIETILOR INDIVIDUAL UMANE SI /SAU IDENTITAR NATIONALE CIVILIZATIONALE DARWINOCIDE ,DARWINOFOBE , DARWINOCRATE FIE ACESTEA DE STANGA SAU DE DREAPTA , LIBERALISM ,ETC., SI /SAU
    PE DE ALTA PARTE DE CLARIFICAT (in viitorul imediat ) MASURAT, COMPARAT , “CANTARIT “ DIN PUNCT DE VEDERE AL EFICIENTEI ,EFICACITATII, COSTURILOR SI PROFITABILITATII ORGANIC ADAPTATIVE DE SUSTINERE A VIETII DEPARTE DE ECHILIBRUL TERMODINAMIC (HAOS ENTROPICO-EXTINTIV ,SARACIE ,VIOLENTA ,LUPTA PENTRU EXISTENTA SPECIFICE ACTIUNILOR AUTO-FALIMENTARE ALE LEGII ENTROPIEI ) A MEMBRILOR SPECIEI UMANE ACEIASI COMPETITIE (“ciocnire “)

  8. 3-TEMA DE MEDITATIE
    PE COORDONATELE SI VECTORII DECIZIONAL-COMPORTAMENTALI SPECIFICE VIZIUNII ANTI-DARWINOCIDE ,ANTI-DARWINOFOBE ,ANTI –LEGEA ENTROPIEI ,ETC., A DEMOCRATIEI CREATIVITATII NEO-NEGENTROPICE PLUSVALORICE FUNDAMENTATA PE BIOECONOMIA –Georgescu –Rogen (Legea Entropie si Procesul Economic (nn.falimentul economic ) VECTORIZATA DE PARADIGMA CREATIVITATII NEO-NEGENTROPICE SI SOLUTIILE SALE INVESTITIONALE CREATIV NEO-NEGENTROPICE PLUSVALORICE DE ATRAGERE DE NEO-RESURSE DE ENTROPIE NEGATIVA DIN FONDUL INFINIT DE ENTROPIE JOASA NECUNOSCUTA SI NE ATRASA INCA SPRE A FI PROCESATE IN ECONOMIILE PERSONALE SI /SAU NATIONALE PENTRU A MULTIPLICA EXPONENTIAL RESURSELE NEGENTROPICO-ECONOMICE DE VIATA SI SUSTINE UNUI NIVEL DE TRAI ,O CALITATE A VIETI INIMAGINABIL DE PROSPERA PENTRU “GANDIREA “ SALBATICA A ADEPTILOR MENTINERII SI INTRETINERII PERICULOASE , EXTINTIV –NUCLEAR SI ECOLOGIC A “LEGII JUNGLEI “ LA NIVELUL ACTUAL DE DEZVOLTARE TEHNOLOGICA SI STIINTIFICA AL CELOR 7 MILIARDE DE MEMBRII AI CIVILIZATIEI UMANE GLOBALE .

  9. 4-TEMA DE MEDITATIE
    Cu ce nivele de prosperitate ,profitabilitate , de calitate a vietii interne si inter-natiuni si civilizatii se pot “alege” ,”pricopsi “ competitorii , CETATENII MEMBRII SOCIETATILOR DIN INTERIORUL ECONOMIILOR NATIONALE /si sau GLOBAL inter-natiuni si civilizatii precum SUA ,CHINA,RUSIA ,ROMANIA ,FRANTA ,EUROPA ,ETC.,..ETC.,.. fie pe relatiile umane interne fie pe relatiile externe inter-natiuni VIZAVI DE CELE DOUA TIPURI DE COMPETITIE ???

  10. 5-TEMA DE MEDITATIE
    CARE AR FI COSTURILE (PAGUBELE “ ) SI /SAU PROFITABILITATILE ,PROSPERITATILE INDIVIDUAL UMANE SI /SAU IDENTITAR NATIONALE A IMPLEMENTARII PROIECTELOR ,MOTIVATIILOR ,COMPETITIVITATILOR SPECIFICE UNOR OBIECTIVE NOBILE SI MARETE PRECUM “ AMERICA FIRST “, “MAREA BRITANIE FIRST “ .”AUSTRIA FIRST”,”GERMANIA FIRST “ ,“CHINA FIRST”,”FRANTA FIRST”,”TURCIA FIRST “ “ROMA NIA FIRST “,“RUSIA FIRST “,”UNGARIA FIRST “ “POLONIA FIRST “,”UKRAINA FIRST “ ,ETC., PE COORDONATELE SI VECTORII UNOR VIZIUNI SI IDEOLOGII DARWINOCIDE (care dintre competitorii mai jos mentionati dispun de cele mai creative ,eficente si eficace tehnologii ,mijloace si scenarii ucigas extintive de economii si valori civilizatilonale care sa le permita sa-si apropie ,insuseasca ,privatizeze in propriul interes resursele negentropico-economice cunoscute imediat accesibile aflate inca in proprietatea potentialilor “looseri “ si nefericiti perdanti ) DARWINOFOBE (care dintre aceiasi competitori dispun de cele mai sophisticate si “convingatoare “ mijloace massmedia de diseminare si vectorizare a urei ,demonizarii , demoralizarii si scoaterii din “joc “ a “adversalilor “ de pe scena existential Planetara ) SI DARWINOCRATE ( care dintre competitori si pe ce criterii credibile se auto-declara indivizi ,popoare alese ,rase superioare , exceptionaliste etc ,. pe care ceilalti competitori “second hand “ trebuie de “buna voie “ sa le cedeze , renutte la resursele lor de viata peronale ,nationale etc., pentru a le preda si sustine prosper viata unei NEO-ARISTOCRATII NATIONALE ,GLOBALE ETC ) NEO-LIBERALE &COMP.,.. SI /SAU

  11. 6.-CARE AR FI COSTURILE (PAGUBELE “ ) SI /SAU PROFITABILITAATILE ,PROSPERITATILE INDIVIDUAL UMANE SI /SAU IDENTITAR NATIONALE A IMPLEMENTARII PROIECTELOR ,MOTIVATIILOR ,COMPETITIVITATILOR SPECIFICE ACELORASI OBIECTIVE NOBILE SI MARETE PRECUM “ AMERICA FIRST “, “MAREA BRITANIE FIRST “ .”AUSTRIA FIRST”,”GERMANIA FIRST “ ,“CHINA FIRST”,”FRANTA FIRST”,”TURCIA FIRST “ “ROMANIA FIRST “,“RUSIA FIRST “,”UNGARIA FIRST “ “POLONIA FIRST “,”UKRAINA FIRST “ ,ETC., PE COORDONATELE SI VECTORII UNOR VIZIUNI SI IDEOLOGII NON-DARWINOFOBE ,NON-DARWINOCITE ,NON-FILO-ENTROPICE SI CARE FACE IMPOSIBILA UTILIZAREA LEGII ENTROPIEI IN CALITATE DE ARMA DARWINOCID FALIMENTATOARE EXTINCTIVA DE “COMPETITORI “ INDIVIZI SI NATIUNI PRECUM ESTE CAZUL VIZIUNII ROMANESTI A DEMOCRATIEI CREATIVITATII NEO-NEGENTROPICE VECTORIZATA ,COORDONATA DE PARADIGMA CREATIVITATII NEO-NEGENTROPICE SI SOLUTIILE EI INVESTITIONALE NEO-NEGENTROPICE PLUSVALORICE AL CARUI OBIECTIV SISTEMIC ESTE DOAR MULTIPLICATOR DE NEO-RESURSE CREATIV PLUSVALORICE ADAUGATE IN INTRESUL TUTUROR NU “JUPUITOR “ JEFUITOR DE RESURSE VECHI ,REDUNDANTE PERMANENT RARE SI INSTIGATARE LA SOLUTII INSTINCTIVE ,JUNGLOOCRARE RECIPROC EXTERMINATIVE DE FIINTE ,CLASE,ETNII ,NATIUNI , CIVILIZATII , ETC.,.,ETC FARA NICI O LOGICA SI /SAU MOTIVATIE CREADIBILA DIN PUNCT DE VEDERE UMAN PRECUM ESTE CAZUL VIZIUNILOR SI IDEOLOGIILOR DARWIOCIDE FIE DE STANGA (comuniste ,stalinisrte ,trotzkiste , etc ) FIE DE DREAPTA (liberale , neoliberale ,fasciste ,naziste ,militariste etc.,. &comp.)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.