SUA exercită presiuni asupra Venezuelei pentru a nu-l primi pe Edward Snowden

SUA au început să întreprindă acţiuni pentru a face presiuni asupra Venezuelei cu scopul de a o împiedica să acorde refugiu fostului consultant al CIA Edward Snowden. Washingtonul a început săptămâna trecută prin a revoca vizele de intrare în SUA pentru oficialii guvernului venezuelan şi oamenii de afaceri legaţi de regimul chavist, transmite AGERPRES. Secretarul […]

De cotidianul.ro - Autor

SUA au început să întreprindă acţiuni pentru a face presiuni asupra Venezuelei cu scopul de a o împiedica să acorde refugiu fostului consultant al CIA Edward Snowden. Washingtonul a început săptămâna trecută prin a revoca vizele de intrare în SUA pentru oficialii guvernului venezuelan şi oamenii de afaceri legaţi de regimul chavist, transmite AGERPRES. Secretarul […]

SUA au început să întreprindă acţiuni pentru a face presiuni asupra Venezuelei cu scopul de a o împiedica să acorde refugiu fostului consultant al CIA Edward Snowden. Washingtonul a început săptămâna trecută prin a revoca vizele de intrare în SUA pentru oficialii guvernului venezuelan şi oamenii de afaceri legaţi de regimul chavist, transmite AGERPRES.

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, l-a avertizat pe omologul său venezuelean, Elías Jaua, cu luarea unor măsuri suplimentare alte măsuri dacă azilul acordat lui Snowden devine efectiv, precum suspendarea vânzării de benzină şi a altor derivate din petrol, lucru vital pentru această ţară caraibiană, notează vineri ziarul ABC.

John Kerry l-a sunat pe Jaua în seara în care Snowden a făcut public comunicatul prin care accepta azilul politic oferit de Venezuela, chiar dacă îşi exprima imposibilitatea momentană de a ajunge în ţară. Într-un limbaj dur, potrivit celor care au auzit conversaţia, Kerry i-a transmis lui Jaua importanţa extremă pe care SUA o acordă acestui caz şi l-a avertizat că niciunui avion venezuelan, suspectat că l-ar putea transporta pe Snowden, nu i se va permite să survoleze spaţiul aerian al SUA sau al altei ţări membre a NATO.

Kerry i-a dat de înţeles că Edward Snowden s-ar afla în siguranţă nici avionul prezidenţial al lui Nicolás Maduro, sugerându-i că s-ar repeta incidentul în care a fost implicat avionul preşedintelui bolivian Evo Morales – nevoit să aterizeze forţat pe aeroportul din Viena la începutul acestei luni, fiind suspectat că la bordul său s-ar afla fostul analist al CIA – avertizând că Maduro ar trebui să meargă personal să-l ia pe Snowden . ‘Imunitatea nu este a avionului, ci a preşedintelui’, a precizat el.

Revocarea vizelor oficialilor guvernului şi oamenilor de afaceri venezueleni este efectivă din 11 iulie, când au primit această notificare din partea Ambasadei SUA la Caracas. Măsura, care nu afectează restul turiştilor din această ţară, îi vizează mai ales pe oamenii de afaceri şi pe politicienii care ar putea face presiuni asupra preşedintelui Maduro să renunţe să-i întindă mâna fugarului american.

SUA ameninţă şi cu suspendarea livrărilor de benzină şi altor derivate din petrol către Venezuela. Deşi aceasta este un mare producător şi exportator de petrol, SUA au posibilităţi mai mari de rafinare şi prelucrare a petrolului. SUA cumpără lunar 500.000 barili de benzină şi alte produse destinate încălzirii termocentralelor. Achiziţionează şi 350.000 de barili de MTBE, un aditiv menit să crească cifra octanică a benzinei, care este atât de necesară parcului auto venezuelan.

O altă măsură coercitivă ar putea fi materializarea acuzaţiilor împotriva liderilor regimului chavist, pe care Washingtonul le-a acumulat de-a lungul timpului, pentru implicarea acestora în trafic de droguri, spălare de bani şi alte acţiuni ilegale. John Kerry ar fi menţionate şi câteva nume în conversaţia cu Jaua.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.