Președintele Barack Obama și premierul britanic David Cameron au cerut NATO să respingă impulsurile ”izolaționiste” și să combată amenințarea teroristă a militanților sunniți din Orientul Mijlociu, spunând că SUA și Marea Britanie ”nu vor fi intimidate de niște ucigași barbari”.
”Nu vom ezita să înfruntăm” grupul teroris cunoscut sub numele de Statul Islamic în Irak si Levant, au spus cei doi lideri, într-un editorial publicat de The Times. ”Dacă teroriștii cred că vom ezita în fața amenințării lor, se înșeala grav”.
”Comunitatea internațională ca întreg are obligația de a opri Statul Islamic”, a declarat și Andres Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, subliniind însă că nu există o solicitare din partea Irakului în acest sens.
În editorialul comun, Obama și Cameron au mai arătat că Statul Islamic este o amenințare imediată la adresa NATO, la fel ca și comportamentul Rusiei, care nu a respectat regulile prin anexarea Crimeii și trimiterea trupelor în Ucraina.