SUA trimit avioane F-16 în Turcia

Statele Unite ale Americii au desfășurat duminică șase avioane de vânătoare F-16 la baza Incirlik (sudul Turciei), „în susținerea luptei împotriva grupării Statul Islamic”, a anunțat misiunea americană în cadrul NATO pe contul său Twitter, citat de AFP, transmite Agerpres.

Este pentru prima dată după înființarea coaliției internaționale ce bombardează această grupare jihadistă în Irak și Siria, în urmă cu un an, când SUA vor putea face să decoleze avioane de vânătoare de la această bază strategică, datorită unui acord semnat cu Turcia la sfârșitul lui iulie.

În așteptarea posibilității de a desfășura aici avioane de vânătoare, SUA au lansat de la baza Incirlik drone, pentru a efectua lovituri aeriene împotriva pozițiilor SI.

O sursă turcă a confirmat pentru AFP „sosirea, zilele acestea, a șase avioane americane, primele din cadrul unei operațiuni de desfășurare” a cărei componență nu a fost precizată. Aceste avioane vin dinspre Aviano, Italia, a adăugat sursa.

Potrivit agenției de presă turce Dogan, un contingent de 300 de militari americani a fost de asemenea desfășurat la această bază, pentru a coordona operațiunile terestre.

Avioanele US Air Force erau nevoite până acum să decoleze de la baze mai îndepărtate pentru a lovi ținte jihadiste, de exemplu din Iordania sau Kuweit.

Membră a NATO, Turcia a refuzat până nu demult să participe la operațiunile coaliției împotriva SI, de frică să nu favorizeze acțiunile kurzilor în Siria, care luptă acolo împotriva jihadiștilor, în apropiere de frontiera turcă. Însă, atentatul survenit la 20 iulie la Suruc (sud), care s-a soldat cu 32 de morți și a fost atribuit SI, a schimbat datele și a obligat Ankara să facă o schimbare strategică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.