SUA: „Vom contracara acţiunile agresive ruse”

Administraţia Joseph Biden a transmis, luni, că este pregătită să colaboreze cu Rusia pentru protejarea intereselor Statelor Unite, dar a avertizat că va contracara „acţiunile agresive” ale Moscovei.

Noul secretar de Stat american, Antony Blinken, a declarat că Administraţia Joseph Biden vrea să colaboreze cu Rusia pentru prelungirea Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), dar a atras atenţia că Washingtonul va analiza şi rolul acţiunilor Moscovei împotriva securităţii naţionale a Statelor Unite.

„Trebuie să putem face două lucruri în acelaşi timp”, a afirmat Antony Blinken într-un interviu acordat NBC News.

Washingtonul reproşează Moscovei implicarea în atacurile cibernetice „SolarWinds”, ingerinţe electorale şi presupusa oferire de recompense pentru atacuri asupra militarilor americani din Afganistan.

„Analizăm toate aceste lucruri. Şi, în funcţie de concluziile anchetelor, vom lua măsuri pentru protejarea intereselor şi vom contracara acţiunile agresive ruse”, a subliniat Antony Blinken, amintind că preşedintele Joseph Biden a discutat despre toate aceste lucruri în convorbirea pe care a avut-o cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin.

Antony Blinken a respins acuzaţiile Rusiei privind presupusele ingerinţe americane în protestele opoziţiei.

„Administraţia Rusiei face o mare greşeală în cazul în care crede că este vorba despre noi. Nu este vorba de noi, este despre situaţia din Rusia”, a subliniat Antony Blinken.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Ne intoarcem la era razboinica olaba-tremuricea hillarica. ramane cum am stabilit ! razbel mondial si genocid impotriva celor care nu se supun dictaturii globale satanice ! hai succ_escuri !

  2. N-a trecut nici macar o luna de cind tataie Joe s-a asezat pe scaun in Biroul Oval (o sa fie mai greu cu sculatul de pe scaun …) si gasca agresiva care-l inconjoara a si inceput sa-si arate adevarata natura ! Amenintari, santaje, presiuni pe alte state, … E adevarat ca stocurile de arme ramase nefolosite au cam crescut in ultimii ani, doar nu doriti sa falimenteze producatorii de armament … Zeul razboiului e vesnic flamind !

  3. Au identificat „dusmanu”… Rusia ii spioneaza informatic, China le-a infiltrat toate structurile de la politie, la educatie, la finante, corporatii, politica si armata. O sa treaca la expansiune militara in Asia, si SUA/US o sa stea capra si o sa aplaude.

  4. e incredibil acesti tradtori americani vinduti israelului, bolnavi mintali isi asasineaza proprii cetateni cu ajutorul israelului pe care il recompenseaza cu 3,8 miliarde pentru terorism 911 2001 …3000 de americamni asasinati sa mascheze furtul de la pentagon 2,3 trilioane declarate de rumsfeld cu o zi ianintea asazisului atac terorist..din 911 2001….fara nicio remuscare sau constiinta forteaza nota prin provocarea rusiei acum si a chinei de cetre trump sa prosteasca naivii sa puna botul si sa ignore criminalii americani….

  5. Rusii si americanii sunt 2 elefanti betzi critza. Problema sa nu ajungem intre ei cand se vor bate.

  6. Domnu’ Biden cand e vorba de declaratii belicoase impotriva Rusiei lasati-i pe slugoii de la Bucuresti sa-i faca praf pe rusi ca ei e cei mai viteji! Apropos cum merge scutul de la Deveselu daca rusii trimit 100 rachete simple plus una nucleara?

  7. @ Hi hi ho 21:40

    De batut, se vor bate sigur; ca asa e programul serii in livretul artistic scris cu zeci de ani inainte de chiar aia care acum chipurile apara pacea; dar intr-adevar trebuie sa pierdem cat mai putin la afacerea asta.
    De pierdut, tot vom pierde, dar diferenta va fi intre pierderea existentei ca stat si unele sacrificii inevitabile.
    Cine va mai sta in picioare, chiar si clatinandu-se, la capatul celui de-al Treilea Macel se cheama ca va fi castigator…

  8. auzi cine vorbeste de actiuni agresive !!!
    pai cine are peste 800 de baze militare in afara granitelor sale? Rusia ?
    ipocrizie cat cuprinde…..

  9. Daca se vor bate ,terenul pregatit de aliatii nostri si cerut insistent de Romani va fi Europa, plecand de la Romania.

  10. “este pregătită să colaboreze cu Rusia pentru protejarea intereselor Statelor Unite, dar a avertizat că va contracara „acţiunile agresive” ale Moscovei.”
    Sinceri! Unde avenm noi interese ne suntem de acord cu Rusia. Unde are Rusia interese trebuiesc definite ca agresive și contracarate pe toate căile. Televiziunile de știri din România se perpelesc grețos să fie de partea hodorogului președinte Joe Biden.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.