Pe data de 3 decembrie 2020, Consiliul Superior (în fapt inferior) al Magistraturii, după ce a ascultat discursul „ziditor” al Președintelui Klaus Werner Iohannis, și-a ales un nou președinte pentru un mandat de un an.
Un an în care, după scrutinul parlamentar de peste câteva zile, PNL din România, secție a Partidului Popular European de Națiune Germană, plănuiește schimbarea (mai exact desființarea) Constituției, castrarea Curții Constituționale și a Avocatului Poporului, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, revizuirea legilor justiției, consacrarea priorității recomandărilor Comisiei Europene față de ordinea constituțională internă și altele asemenea.
Pentru că obediența CSM întru realizarea acestui vast program de înnoire în spirit #rezist este utilă, gardianul independenței justiției trebuia dotat cu un șef de post corespunzător. Iar acesta a fost găsit în judecătorul Bogdan Mateescu, venit de la talpa justiției, ca și faimosul său predecesor Cristi Danileț, pe urmele căruia merge cu sfințenie.
Dl. Mateescu este cunoscut pentru luările sale de poziție partizane pe linia școlii de gândire a magistraților #rezist, precum și prin câteva complicații personale și familiale care l-au adus în mod direct sau indirect în „negocieri” cu DNA și SIIJ.
Ce va face în noua calitate oficială pentru care nu îl recomanda nici o calitate profesională se poate anticipa, dar, practic, rămâne de văzut. Istoria consemnează spectaculoase convertiri ale unor personaje puțin promițătoare care, odată ajunse, prin concurs de împrejurări, în demnități copleșitoare, au găsit drumul Damascului. Fi-va Bogdan Mateescu un alt Thomas Becket (puțin probabil) sau un alt Lord Macbeth (mai degrabă)? Rămâne de așteptat proba timpului
Până atunci un lucru este cert. Cu tot ceea ce se știe în spațiul public despre acest domn și independent de improbabilele surprize plăcute pe care le-ar putea face în viitor, alegerea sa vorbește mai mult despre cei care l-au ales, decât despre cel ales.
Or, cine l-a ales? Să nu uităm acest aspect, căci este esențial.
Noul președinte al CSM, mai exact al lui KWI, s-a înscăunat prin grația garniturii de amazoane pimpante care, până la testul adevărului, au mimat principialitatea și și-au dat aere savante de eroine fără noroc, dar care nu au fost și nu sunt nimic mai mult decât niște aparatcici servili ai justiției politizate, ieșiți din acea masă amestecată de belferi ai tribunalelor și ai serviciilor secrete, lipsită de anvergura spirituală, calitatea profesională, conștiința morală și sentimentul răspunderii care ar trebui să caracterizeze pe exponenții unei adevărate puteri a statului, adunând ventriloci ai legislației dar ignoranți ai dreptului, posesori de diplome dubioase și de doctorate plagiate, cu mințile spălate de Institutul Național al Magistraturii (mai degrabă al imposturii juridice) unde, în loc să fie perfecționați profesional au fost îndoctrinați politic. (Excepțiile să mă scuze.)
Oameni care vor să aibă pentru că nu pot să fie, au compromis și compromit tot ceea ce noi, romanticii revoluției de la începutul anilor 1990 și moștenitorii marii școli române de drept, am crezut că poate constitui o putere judecătoarească independentă, în echilibru cu celelalte puteri ale statului, apărată eficient și prestigios de un Consiliu Superior al Magistraturii.
În această lume așezată sub blestemul lui #rezist, judecătoare precum Gabriela Baltag sau Evelina Oprina sunt nuferi singuratici pe o baltă pustie.
Dl Mateescu a realizat un scor eclatant de 7 voturi favorabile candidaturii sale contra 2 voturi împotrivă. În acest strop statistic se reflectă întregul univers de mizerii al așa zisei puteri / autorități judecătorești din România momentului actual.
Cam 2 la 7 este și raportul dintre magistrații cu har și impostorii cu lustru, între caractere și lichele, între judecători și călăi în justiția română. Cu un asemenea raport, care justifică impecabil lipsa de încredere a societății în sistemul judiciar, la ce altceva ne putem aștepta decât la o justiție disfuncțională care condamnă statul la eșec structural?
De acum lucrurile sunt clare. Sistemul nu se poate autoreforma. Acest raport nu poate fi inversat decât cu „dinamită”.
Sta(t)ulul securisto-procuristo-militienesc nu se mai jeneza sa isi dea arama pe fata…