Reducerile de personal în sectorul bugetar vor fi cele convenite cu Fondul Monetar Internaţional pentru 2012, a declarat, joi, fostul ministru al muncii, Sulfina Barbu, care a participat la o conferinţă de specialitate găzduită de Banca Naţională a României.
„Nu vor exista alte reduceri de personal decât cele convenite în acordul cu Fondul Mondul Internaţional şi Uniunea Europeană şi care privesc companiile de stat din sectorul transporturilor, cum este CFR”, a spus Sulfina Barbu.
Aceasta a dat asigurări că există strategii guvernamentale pentru evitarea unor şocuri în cazul în care în Europa recesiunea se va agrava în 2012. Potrivit fostului ministru al muncii, semnalele arată că sunt previziuni de creştere economică în România şi nu de recesiune.