Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu consideră că Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor.
Sulfina Barbu a declarat, la RFI, că nu a fost surprinsă de nominalizarea lui Nini Săpunaru la Transporturi. „Nici nu aveam foarte mari aşteptări de la Partidul Naţional Liberal şi de la USL, pentru că, văzând garnitura de miniştri pe care au promovat-o, nu aveam aşteptări ca acum să vină cu o propunere care într-adevăr să poată fi apreciată”, a spus ea.
„Din păcate, conform obiceiului USL, avem promovaţi oameni care nu neapărat că au experienţă în domeniul respectiv, ci probabil sunt bine poziţionaţi politic şi atât”, a susţinut Barbu.
„Nu am fost surprinsă, din partea USL chiar nu mă mai surprinde nimic”, a mai spus Sulfina Barbu.
Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că este onorat de această propunere.