Numai bine ce preşedintele Consiliului European a anunţat pe contul Twitter începerea summit-ul liderilor zonei euro, că surse citate de Reuters arată că aceştia nu exclud soluţia intrării parţiale în incapacitate de plată a Greciei ca soluţie la criza financiară din această ţară şi din zona euro. Un asemenea scenariu era de neimaginat în urmă cu doar câteva săptămâni. În acest caz, sumele pe care Grecia nu le-a rambursat creditorilor pot fi considerate pierdute şi băncile care au suferit aceste pierderi vor avea nevoie de capital.
Liderii zonei euro s-au reunit joi la Bruxelles pentru a discuta despre criza din Grecia, despre un nou împrumut după cel de 110 miliarde de dolari acordat în 2010, dar şi despre implicarea sectorului privat în creditarea Greciei. Această din urma idee este suţinută de Germania, Olanda şi Finlanda, în timp ce Franţa şi Banca Centrală Europeană se opun cu vehemenţă.
Una dintre soluţiile luate în calcul pentru Grecia este amânarea plăţii datoriilor, care ar echivala cu un faliment selectiv al ecestei ţări. Astfel, creditorii care urmează să-şi recupereze datoriile în 2013-2014 ar trebui să accepte o amânare până în 2030. În acest fel datoriile nu sunt pierdute. Pe de altă parte, statul elen riscă să alunge investiţiile demonstrând că nu este bun platnic.
O alta variantă este ca obligaţiunile elene să fie schimbate pe unele emise de către statele europene, acoperite din Fondul European pentru Stabilitate Financiară. Pentru specialişti, această soluţie echivalează tot cu un faliment selectiv al Greciei.
Economistul Kenneth Arrow, laureat al Premiului Nobel, declara pentru Deutsche Welle că Grecia ar trebui să intre în incapacitate de plată. „Acum datoria ei este plătită de alte ţări europene-Germania, Franţa-şi asta nu este o situaţie sustenabila. Ei trebuie să intre în incapacitate de plată sau să-şi restructureze datoriile sau orice alt eufemism doriţi să folosim. Am impresia, dar poate mă înşel, că Grecia şi Portugalia nu sunt atât de mari. Incapacitatea de plată a obligaţiunilor lor înseamnă o recunostere a datoriilor „toxice” ca datorii „toxice”. Sistemul bancar al Europei nu deţine multe dintre aceste datorii şi impresia mea este că sistemul financiar va trebui pur şi simplu să absoarba aceste pierderi şi cred că o poate face”, a spus Arrow.
„Unii au impresia că daca ar exista o uniune politică, Grecia nu ar avea aceste probleme. Dar noi, în SUA, nu împrumutăm statele. Californmia a fost pe muchia falimentului mult timp. La fel şi statul New Yor. Nu vedem însă nici o sugestie că SUA îşi vor asuma datoria Californiei. Dacă California falimentează, falimentează. Aşadar, ideea că datoria Greciei trebuie garantată de un fel de consorţiu de state europene nu este în mod necesar corectă. Lăsaţi-i să falimenteze. Cred că Europa este suficient de bogată pentru a absorbi acest faliment”, a mai spus economistul.