Șumudică: E o mare performanță ce am făcut

Astra a realizat surpriza serii după ce a a eliminat-o pentru al doilea an la rând pe West Ham United și s-a calificat în Europa League.

După 1-1 în tur, campioana României s-a impus în deplasarea din Anglia cu 1-0 grație golului marcat de Teixeira cu un minut înainte de finalul primei reprize.

Marius Șumudică, care a putut să stea pe banca echipei sale, suspendarea nefiind valabilă și în cupele europene, s-a dezlănțuit la conferința de presă, exprimându-și vizibil fericirea după ce și-a calificat echipa pentru al doilea an în Europa.

„A fost seara noastră. Pot să zic că am avut noroc, dar norocul ține cu cei puternici. E cea mai fericită zi din viața mea. Se poate compara doar cu ziua în care mi s-au născut copiii. Eram fericit atunci pentru că știam că sunt ai mei.

Jucătorii mei câștigă împreună 130.000 de euro pe lună. Eu cred că e o mare performanță ce am făcut”, a declarat Șumudică, potrivit DigiSport.

Șumudică a mai spus că apreciază echipa lui West Ham, căreia i-a urat succes pe mai departe, însă nu a rezistat prea mult până să nu fie ironic cu fanii giurgiuvenii, care nu dau semne să se ridice la nivelul echipei.

„West Ham e o echipă mult peste nivelul nostru, dar am dovedit că suntem un grup puternic. Le doresc mult succes în Premier League celor de la West Ham. Mi-aș dori și eu un asemenea public. Noi avem multe cereri pentru bilete pentru grupele Europa League. Cam 500”, a spus mai spus Șumudică.

Tragerea la sorți pentru grupele Europa League este vineri. România va fi reprezentată de Steaua și de Astra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.