„Suntem pe drumul cel bun”

Naţionala de tineret a României a învins, luni, selecţionata Irlandei de Nord, scor 3-0, în preliminariile Euro, iar antrenorul Mirel Rădoi s-a arătat mulțumit după victoria tricolorilor, însă a îndemnat la calm.

Au marcat Băluţă (48), Mihăilă (59), Ciobanu (67).
Din minutul 38, Irlanda de Nord a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Hazard.

„Repriza a doua părea că va fi la îndemâna noastră. Am încercat să avem o circulație cât mai rapidă a balonului. Încercăm să construim o generație și suntem pe drumul cel bun. Rezultatul din Danemarca nu mi-a convenit, dar am avut consistență în joc. Pe lângă valorea individuală, încercăm să formăm un grup.

Nu trebuie să cădem în plasa asta, pentru că am ajunge să ne concentrăm pe arbitraj. Mereu le spun să se gândească la joc. Jucătorii pot să fie respectați cât timp joacă cu determinare și încântă publicul. În acest moment alegem echipa în funcție de atitudine. E clar că toți jucătorii au calitate. Sunt trei echipe care se bat la primele două poziții: România, Danemarca și Ucraina. Asta nu înseamnă că vom avea un meci ușor cu Finlanda, însă dacă vom intra cu atitudine și determinare, vom învinge orice adversar. Meciul cu Finlanda se va juca tot aici (n.r Voluntari), pentru că așa este mai ușor de organizat”, a spus Mirel Rădoi, după 3-0 cu Irlanda de Nord, la Pro X.

Partida a avut un moment de panică maximă.

În minutul 38, Dennis Man a fost lovit cu capul de goalkeeper-ul irlandez, Conor Hazard, în gură, în apropierea careului mare. Atât jucătorul român, cât și portarul au rămas, timp de trei minute, întinși pe gazon. Amândoi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Portarul a fost eliminat, iar Man a continuat partida până în minutul 69, când a fost înlocuit cu jucătorul echipei Dinamo, Mihai Neicuțescu.

La finalul meciului, Dennis Man ar fi fost transportat cu o amubulanță la spitalul Elias din București, pentru că ar fi acuzat o stare de amețeală. Site-ul fanatik.ro notează că jucătorul formației FCSB ar fi spus că este amețit și are dureri de cap. Atacantul în vârstă de 21 de ani s-a ales cu un pomete umflat şi buza spartă.

La spital a ajuns și portarul oaspeților, care a acuzat stare de rău, după lovitura cu Man.

„M-am temut, să fiu sincer, mai mult pentru Dennis decât pentru portarul lor, era normal. Îmi pare rău pentru portar pentru că acum înțeleg că este la spital, i s-a făcut rău, sper să nu fie nimic grav.

Dennis are și el, i s-a spart buza și a trebuit să fie cusut destul de rău. Mă bucur că e sănătos”, a spus Mirel Rădoi, la finalul mecului, în cadrul conferinței de presă.

Pentru România U21 a fost a doua victorie consecutivă în preliminarii cu 3-0, după cea obţinută la Ploieşti, joi, contra Ucrainei.

După trei meciuri disputate în grupa 8 de calificare la Campionatul European din 2021, România U21 ocupă locul al treilea, cu şase puncte. Pe primul loc se află Danemarca, câştigătoare a celor trei meciuri disputate.

Clasamentul grupei 8 de calificare la EURO U21:

1. Danemarca U21 – 9 puncte (3 meciuri)
2. Finlanda U21 – 7p (4 meciuri)
3. România U21 – 6p (3 meciuri)
4. Ucraina U21 – 3p (3 meciuri)
5. Irlanda de Nord U21 – 2p (4 meciuri)
6. Malta U21 – 1p (3 meciuri)

La turneul final din Ungaria şi Slovenia vor obţine calificarea cele nouă câştigătoare de grupă şi cel mai bun loc secund. Celelalte opt locuri secunde rămase vor disputa un baraj.

Foto: Alex Nicodim, preluare frf.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.