Suporterii români parcă-s blestemați să nu se bucure

Și selecționata echipei naționale de tineret a României a debutat cu stângul la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia, fiind învinsă de Italia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, la Trnava, în Grupa A. 

Unicul gol al partidei a fost înscris de Tommaso Baldanzi (26), mijlocaș legitimat la AS Roma.

Tricolorii au ratat inclusiv din penalty.

Cine e de vină?

Selecționerul Daniel Pancu, a declarat, miercuri seara, după înfrângerea cu Italia, scor 1-0, în debutul Campionatul European U21 din Slovacia, că diferența a fost făcută de experiența adversarilor.

”Sunt nemulțumit de multe lucruri, dar azi diferența a fost făcută de experiența lor. Se știe pragmatismul lor, asta pe lângă valoare, pentru că vorbim de jucători de Serie A. Din păcate am făcut câteva greșeli… golul primit e de cascadorii râsului. Trebuia doar să ocupă niște spații în teren, pe care le ocupăm mai tot timpul în antrenament”, a afirmat Pancu la postul Pro Tv.

”Noi, așa timizi cum am fost în unele momente, am avut totuși un penalty ratat și în plus o ratare imensă în prelungirile partidei. Una peste alta este o victorie a valorii și a experienței lor. Nu mă iau eu după penalty-ul ratat de Louis, au ratat cei mai mari jucători ai lumii. Poți să ratezi și de pe linia porții”, a adăugat el.

Suspendat la acest meci, Daniel Pancu este de părere că România nu ar fi pierdut dacă el ar fi putut sta pe banca de rezerve.

”Cred că dacă aș fi fost pe banca de rezerve azi nu am fi pierdut jocul ăsta. Ba chiar cred că l-am fi câștigat. E foarte greu în tribună, mai ales că ți se atrage atenția tot timpul să nu vorbești. Mai am un meci și expiră și suspendarea asta. Îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de băieți”, a explicat Pancu.

Selecționerul rămâne optimist și afirmă că echipa sa poate învinge Spania în următoarea partidă de la EURO U21.

”Nu e diferență mare, eu spun că putem să batem Spania. E important însă cum ne refacem acum, pentru că noi n-am mai jucat din 3 în 3 zile. Probabil vor fi schimbări, vedem câte vor fi”, a precizat antrenorul.

Recomanda [votes_up id=854433]
Author

4 Comentarii

  1. Neputinta, forma de existenta a calicului și puturos și fudul ( cu pretentii mai mari decât, chiar si visele cele mai nesabuite). Cu un FRF invartit, fotbaliști „vedete” – dar leneși și plini de bani (nemeritati) si suporteri ce plătesc inutil prețul biletelor pentru umilință de a fi roman – bumbacit de toti mingicari lumi, rezultatele raman aceleași.

  2. Ooo…!…opriți-vă, nu vedeți în ce țară trăiți?…
    Ce vă așteptați ca arbitrul să vă bage mingea în plasă?..

  3. Meciuri aranjate securice. „zuporterii” sunt afiliatii caselor de pariuri. Suporteri adevarati, fara interese „da grup” si bani manariti la casele de pariuri, nu mai exista de pe vremea dictatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.