Surse. Adoptat vineri, pachetul de austeritate a suferit modificări

Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, controversatul

De L.V.
Surse. Adoptat vineri, pachetul de austeritate a suferit modificări

Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, controversatul

Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, controversatul pachet de măsuri fiscale de austeritate, însă, potrivit Antena 3 CNN, față de forma inițială, au apărut câteva modificări importante.

Ce modificări au fost făcute

Una dintre cele mai mari schimbări îi vizează pe cei aproximativ 3,3 milioane de români care, începând cu luna august, vor rămâne fără asigurare de sănătate. Inițial, pentru a reveni în sistemul public de sănătate, aceștia ar fi trebuit să plătească o contribuție de aproximativ 2.400 de lei, în două tranșe egale. Autoritățile au revenit asupra deciziei, astfel că prima tranșă va reprezenta 25% din sumă, iar restul de 75% va putea fi achitat ulterior.

Modificări apar și în privința taxelor aplicate băncilor. Pentru instituțiile financiare mici, guvernanții au introdus o excepție, la solicitarea sistemului bancar, pentru a evita blocajele în activitatea acestora.

Totodată, potrivit unor surse, Comisia Europeană pune presiune pe autoritățile de la București pentru majorarea TVA în sectorul HoReCa. Surse politice susțin că Bruxelles-ul cere ca TVA-ul pentru restaurante și hoteluri să ajungă la 21% cel târziu de la 1 ianuarie 2026. În prezent, în HoReCa se aplică o cotă redusă de 11%, iar această diferență ar fi generat pierderi de aproximativ 2 miliarde de lei la bugetul de stat.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ar fi cerut sprijinul Ministerului Justiției pentru ca pachetul legislativ să fie „blindat” din punct de vedere juridic, astfel încât să nu poată fi contestat la Curtea Constituțională.

Între timp, Guvernul lucrează și la un al doilea set de măsuri, prin care speră să aducă la buget încă 6 miliarde de lei.  

– taxarea proprietăților – vor să obțină 2,5 miliarde de lei. Ar urma să fie dublate taxele pe proprietate, dacă nu se poate face raportarea la valoarea de piață, vor fi modificate grilele

– taxare pentru mașini, care ar trebui să aducă 3,5 miliarde de lei în plus la buget. Sunt vizați transportatorii, dar și șoferii, persoane fizice. Și aici o să vedem un calcul care ține cont de capacitatea cilindrică, la care va fi adăugată și o taxă de poluare.

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. De fapt se opresc la pensionari 10% din pensia peste 3000 la CASS în încă 10% ( la fel peste 3000 lei) ca impozit. Deci 20% ! Eu, ca pensionară, am și un PFA unde plătesc CASS la toată suma realizată din activitate!!! Și când am avut nevoie de servicii medicale am mers în privat( asta pentru că mi-ar fi venit rândul la o examinare peste 2-3 luni) Concluzia: dau o mulțime de bani pentru asistența medicală de urgență pentru toti betivii și satre care se incaiera și musai trebuie consultati, altfel năvălesc hoardele peste doctori și asistenți! Ajung la ceea ce spunea demult Sabin Gherman că s-a săturat de România!

  2. Catibani dam pentru Ucraina, cati am dat pana acum si cati bani dam acum, cand se taie pensii, salarii, burse?

    1. Am dat si pana acum, insa de acum trebuie sa dam mai mult, acesta fiind unul din motivele taierilor de la noi.

  3. bolovane o sa ai revolutie,degeaba te cateri sa profiti de schenghen complet si ca nu se mai asteapta in vama MARIND TAXE SI FACANDU-NE IOBAGI.

  4. dece trebuie sa plateasca 2500 de lei pe an la cass daca nu se duce la doctor ? eu nu am platit 25 de ani cass si nici la doctor nu m-am dus ! ca nu am avut bani sa platesc cass !

  5. Măăăă,. sunt prea mulți și prea ”deșșșșștepți”,.. deci trebuie să-și justifice existența, ergo le fată mintea cîte o măgărie… De ai lua un secui de pe cîmp, doar el singur ar conduce rumania mult mai eficient..

    1. Nu-i nevoie de un secui. Orice gospodina, care cu un venit modest isi tine familia in viata, isi hraneste si creste copiii ar conduce tara mai bine decat lacomii fata limite.

  6. Dar noi, care nu l-am votat pe Nicusor, de ce meritam sa patimim cu 6 milioane de spalati pe creier?
    Si care va sunt reactiile? Unii faceti poezii, altii va etalati egoul in texte agramate. Cine sa va ia in serios, daca voi nu va luati?
    Si va intrebati: chiar ne cred prosti? Da, si au dreptate.

    1. Din pacate,cam singura optiune ramane valiza facuta si plecare cat mai rapida.Cine poate sa plece,sa nu sovaiasca.Altfel o sa platim toate dilailele si talentele bugetarilor,specialilor,politrucilor,serviciilor si alte categorii nementionate.Ca sa stiu ca mananc Paine cu ceapa si brutei de la oradia nu-i fac pofta lui aia de jefuire fanariota.Nici in leu nu dau pentru tagma jefuitorilor.Multa sanatate si minte agera va doresc!

    2. Ar fi o idee ca cei 6 milioane sa faca ce zice Nicusor iar celealte 5 milioane sa faca ce zice Calin. Cei care nu au votat sa faca cum vor.

  7. Pachet obligatoriu doar pentru majoritatea cetățenilor români din țară? Mizeriile politice chiar ne cred fraieri? Cum adică? Pe site-ul guvernului, e afișat că angajează peste 200 cetățeni! Nu e bășcălie, este realitatea crunta! Ce fel fac economie și de ce taie din drepturile cetățenești daca ei mizeriile politice angajează doar in funcții înalte, directori și directorași plus șefi, ce mai, birocrația oligarhica?

  8. Propagandiștii călăilor,ne îmbată cu apă chioară,vor să îndulcească chinina și cucuta.
    Marș de pe aici!

  9. În țara asta sunt bătrâni care abia își duc zilele fără nicio șansă de a plăti statului hrapăreț 2400 lei pe an.

    1. 2400 lei/an inseamna 200 lei/luna. Daca de banii astia esti asigurat in sistemul de sanatate eu zic ca merita. Chiar si la 500 lei/luna. Dar suma sa fie egala pentru toti. Si sa se poata beneficia, nu sa te duci la anize si sa-ti spuna aia ca nu le-a trimis “Casa” fondurile pe luna respectiva…

  10. Pana la urma ajungem tot la „Invoielile boieresti”. Schimbam modificarile si modificam schimbarile. Reformam reformele. Este foarte greu, sau chiar imposibil sa satisfaci toate clanurile(caracatitele)de interese interne si externe. Imperiile, Regatele, Republicile, Principatele, Bisericile,Partidele… au fost si sunt conduse de clanuri locale si multinationale. Statele si Suprastatele raman in principal cu sarcina de strange bani (prin impozite , taxe si alte instrumente directe sau indirecte) si a face comenzi la clanuri. In felul acesta clanurile au mai multa siguranta ca isi vor incasa banii. Sa ne amintim ca „Invoielile boieresti” au dainuit la noi pana la „REGULAMENTUL ORGANIC”, adica pana in anul 1829.

  11. Ne meritam soarta pt. ca l-am votat cu doua maini pe olimpicul matematician Nicusor ,asa ca acum trebuie sa inghitim tot ce ni se aplica de catre alesii pe care noi i-am adus la guvernare.

  12. Cică ministrul agriculturii vrea introducerea unui contract unic de arendare a terenurilor agricole. Hoții de fermieri au festelit-o!

  13. Daca sunt 6 milioane de contributori la sanatate și 16 milioane de beneficiari,de unde avem 19 milioane de alegători? Probabil se aduna vreo 2 milioane de moldovani,ucraineni si ruși care și-au tras buletine de Romania plus 1 milion de unguri care și-au tras bolentine de Romania! Alții ne stabilesc viitorul! Calin,te iubim!

  14. Nicușor și cu Ilie au promis democrație,
    Și-a ieșit măcelărie.
    Cu drujba și cu toporul,
    Ei măcelăresc poporul.
    Țara întreagă e abator,
    Vai de-al meu sărac popor!

  15. Lasǎ, cǎ ați vrut sǎ fiți ca în America. Așa e acolo: muncești doar pentru a-ți plǎti facturile și tot ce ai nu-ți aparține ție, ci bǎncii. Dacǎ ți se face rǎu pe stradǎ și ai ghinionul sǎ sune cineva la 911, sǎ te ia Salvarea și sǎ-ți facǎ o perfuzie cu calciu plǎtești 4.200 USD. Nu ai? Se pune poprire pe salariu. Welcome!

  16. Deci pentru bǎncile strǎine taxarea va fi mai micǎ dar va crește taxarea pentru români, ca sǎ compenseze. Curat patriotism!

  17. Cică in judetul Botoșani au fost descoperiți vreo 7.000 de moldovani,ucraineni și ruși cu bolentin fals de Romania. In judetul Suceava la fel. Daca înmulțim 41×7.000=287.000 de cetățeni români în fals. Aceștia au schimbat raportul de forțe la alegerea și demiterea lui Petrov,alegerea lui Johannis și a lui Mucusor.

    1. Cele trei catastrofe au fost alese de ardelenii din Romania. Pe Mucusor l-au votat cei din Ardeal in procent de 90%!?

    2. La cât de bătuți în cap sunt ardelenii nimic nu mai surprinde… Să votezi Boc, Bolovan, etc.., asta spune multe despre IQ ul ardelenilor!!

    3. Eheei, acolo e poveste complicata. Orban de Hungary a venit initial cu mesaj de sustinere pentru Simion in alegeri, dar a fost razgandit de ungurashii din Romania.

  18. Bravo. Arendarea pământului va reduce la jumătate câștigul. Și asa pentru arendator impozitul pe pământ s-a mărit anual cu inflația iar arenda a rămas neschimbată conform contractului. La fel arendașului în mărește impozitul pe dividende. Nu s-a vândut destul pământ românesc stăinilor, italianul de Pecica, și alții ca el, din 1600 ha cât are va face 2000. La fel ajungerea salarariului minim și mediu la valori de trăit a redus emigrația și mârâie Germania și alții la Comisia Europeană pune presiune pe autoritățile de la București. Și renegații de la guvernare și președinție slugi prospere repede se execută. De la armare și Ucraina se plusează.

    1. Mi se pare corect sa se impoziteze producția obținută pe terenul arendat. Mi se pare corect ridicarea suprafeței la 2 ha pentru primirea subventie APIA. Cei care au sub 2 ha nu au bani de spaga pentru hoții APIA!

  19. Cred ca toate institutiile financiare, banci pe intelesul tuturor, s-au autodeclarat chiar foarte foarte mici.

  20. Camionagiul vrea sa ia banii de la saracani. De ai lui nu se atinge. Aia cu salariile grozei si pensiile nesimtite rad in barba.

  21. O sa mergem la munca doar ca sa platim taxe peste taxe in rest stam in casa mai rau ca la covid de frica sa nu cheltuim. hotii, specialii si evazionistii o vor duce bine in continuare, avem ce am votat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.