Conducerea USR se află în ședință, la această oră, pentru a discuta ce se întâmplă după demisia ministrului Apărării. Din informațiile Cotidianul, sunt luate mai multe variante în calcul. Cea mai probabilă este Bogdan Rodeanu, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților și un apropiat al lui Ionuț Moșteanu. Alte surse vorbesc de Alexandru Dumitru, Ștefan Părărie, Nicu Fălcoi sau Sorin Sipoș.
Cine este Bogdan Rodeanu
Bogdan Rodeanu este deputat de Galați. Este la al doilea mandat în Parlament, ocupând funcția de vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților.
Ce studii are Bogdan Rodeanu
Conform CV-ului găsit pe site-ul Camerei, acesta are studii în mai multe domenii, și a absolvit mai multe programe de licență și masterat. Facultatea de Inginerie Electrică şi Știinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galați. Tot aici, licență și master, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Un masterat la Facultatea de Știinţe şi Mediu din cadrul Universităţii, cu disertație în curs. Un curs post-universitar la Colegiul Naţional de Afaceri Interne și un doctorat în curs la „Dunărea de Jos”, specializarea Management.
În urma demisiei, Rodeanu a scris pe Facebook: „În ceea ce îl privește pe Ionuț Moșteanu, pot spune că am lucrat cot la cot cu el în ultimii 9 ani. L-am văzut constant ca pe un camarad integru, dedicat și implicat în efortul colectiv al USR”.
Ștefan Pălărie
Pălărie este senator din anul 2020. A absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE, un program de Master la SNSPA și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București. A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane, apoi în consultanță, poziție din care a fost implicat în proiecte de transformare organizațională în domenii precum telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale.
Alexandru Dimitriu
În CV-ul său figurează Facultatea de Relații Economice Internaționale la Academia de Studii Economice din București, dar nu cu diplomă de licență. A absolvit cu licență, însă, Facultatea de Drept la Universitatea Nicolae Titulescu. Alexandru Dimitriu a mai notat în CV că are un master în dreptul afacerilor la Facultatea de Drept de la Universitatea din București. Mai mult, este doctor în Drept, calitate obținută la aceeași instituție. În prezent, este deputat de București, aflat la primul mandat.
Sorin Sipoș
Este la primul mandat de senator, din partea USR. Este membru în Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. CV-ul său nu a fost publicat pe site.
Alte nume
A mai fost vehiculat numele fostului primar din Brașov, Allen Coliban. Întrebat de Cotidianul dacă i s-a propus mandatul, acesta a răspuns „nu, și nici nu cred că aș fi potrivit pentru asta, cred că este o “fumigenă”.
Totodată, a mai apărut în presă numele fostului deputat Nicu Fălcoi, fost membru în comisia parlamentară pentru controlul SIE și comisia de apărare. El a fost pilot militar. A fost numit director la Avioane Craiova S.A în octombrie 2025. Surse spun că e puțin probabil să fie numit, deoarece este în conflict cu filiala locală Timiș, de unde provine și președintele partidului, Dominic Fritz.
Propunerea de ministru trebuie încuviințată de președintele Nicușor Dan.
De la motocicliști ( criminali) s-a trecut la trotinetisti! Asta e in trend! Niste jigodii care nu respecta nicio lege! Așa popor așa conducători!
Cica: „Propunerea de ministru trebuie încuviințată de președintele Nicușor Dan.” !?!?! Ca ce chestie, dupa care Constitutie? Stiam ca Guvernul este aprobat deParlament!!
Îl propun pe „Pălărie” fiindcă are pălăria prea largă!
Rodeanu a rămas un an repetent la facultate. Ulterior, s-a lipit la un post călduț ca șef pe la căminele si cantina din cadrul Universități „Dunărea de Jos” Galați. Șef de cantină, asta este expertiza lui profesională. Apoi s-a lipit la secta USR, care l-a propulsat in parlament.
Practic, ăsta nu are nicio meserie. Prezintă niște diplome, dar pe domeniile respective nu a activat o zi, ca mai toți impostorii din toată clasa politică.
Asta e bun! El va fi alesul lui Nicushoor si Fritzake,
Rodeanu nume de personalitate politica foarte sugestiva. Ca și cum ai pune la agricultura un electronist.Dacă a lucrat și prin ONG-euri este suficient. Fără studii de drept, de management la ce ar fi bun?.
Rezervistii militari extrem de fericiti privind discriminarile la pensiile militare menținute de actualul Guvern, factor demoralizator masiv în situația actuala de război hibrid. Sa schimbat doar o diplomă cu un nume. Rămâne cum am stabilit. Nici o picătură de dreptate pentru rezervisti.E bine ca are un curs la interne, se stiee!
Cine are curajul din procuratura romana sa deschida un dosar penal impotriva ESCROCULUI Ionut Mosteanu USR, din guvernul lui Bolojan !.??…care a ocupat functii guvernamentale prin FALS intelectual !.
Ministrul apararii trebuie sa fie unul care n-a trecut prin arm.ata, 9 luni, macar !
Nimic nou sub soare! Fiii conducători de ieri( securiști, magistrați etc) sunt conducătorii noștri de astăzi! Trăiască democrația capitalistă! Trăiască hoții și bandiții!
Eu o propun pe viorica dancila, este cu 10clase peste toti useristi.
Deci din cea ce spune individul acela ca mosteanu e un camarad integru. Camarad da!??? Cine zice ala e. Pe Georgescu l-au protapit pentru mai putin. Acum nimeni, nimeni nu zice nimic. Se vede din avion structura si ierarhia usr. Sunt organizati exact ca garda de fier. Se numesc camarazi intre ei. Asta a scapat porumbacu dar nu se sesizeaza nimeni nu e asa? Si oare cine sa fie capitanul care se si comporta ca atare. Va dau un indiciu. Cica a fost olimpic. Nimic verificat. Doar ca a fost in lot trimis de secu sa ii toarne pr ceilalti.
”vestitorul primaverii” sau cel care are lombago cronicizat…obeliscul nu se poarta in Romania…
Minai Viteazul si Stefan Cel Mare pot fi ministrii de succes la MAPN, amindoi in acelasi timp. Nu sint de la USR dar sint tehnocrati de succes.
Cel mai potrivit dottore Ponta,este la al treilea mariaj.
calul favorit e din Herghelia Seku dintr-un Lemn
… nu e în „cărți sau e lefter ? Gekko le „citește cel mai bine . Coloneleasa ghenerăleasă Kukuveaua Mov e cea mai cea și „hăis .
Da ,ce să zic ”camarad integru” un mincinos !
Puneti-l ba pe mosteanu, are si diploma potrivita pentru a pastori septelul bucurestean, mancator de nutret progresist, ce traieste de placere in frig, foame si nespalare. Slava capitala.
Cel mai bine puneti o femeie, de preferinta cu orientare sexuala multidirectionala si de culoare. Asa ne veti arata mai bine ce valoare au alegerile.
Se mai discută despre Mihnea Motoc, a mai fost ministru al apărării. Diplomat de carieră este cel mai indicat.
E o comicarie propunerea cu „mihaela, dragostea mea!”, chiar daca este o potriveala de nume.