SURSE Cine este noul trezorier al PNL după scandalul Bogos

Acesta îi ia locul lui Mihai Barbu, care a fost suspendat din partid din cauza dosarului DNA în care omul de afaceri Fănel Bogos a fost arestat preventiv

SURSE Cine este noul trezorier al PNL după scandalul Bogos

Acesta îi ia locul lui Mihai Barbu, care a fost suspendat din partid din cauza dosarului DNA în care omul de afaceri Fănel Bogos a fost arestat preventiv

Liberalii l-au votat vineri pe Robert Sighiartău pentru funcția de trezorier al partidului. Acesta îi ia locul lui Mihai Barbu, care a fost suspendat din partid din cauza dosarului DNA în care omul de afaceri Fănel Bogos a fost arestat preventiv. La rândul său, Mihai Barbu se află sub control judiciar.

Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița-Năsăud și în trecut a ocupat funcția de secretar general al partidului. De asemenea, acesta se află la al treilea mandat de deputat.

Numirea sa ca trezorier vine la scurt timp după ce conducerea PNL l-a suspendat din toate funcțiile pe Mihai Barbu, care era și liderul PNL Vaslui.

Acesta a intrat în vizorul DNA Iași și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a omului de afaceri Fănel Bogos cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA, transmit procurorii.

Mihai Barbu a fost și șeful Autorității pentru Reformă Feroviară, însă a demisionat după izbucnirea scandalului și suspendarea sa din partid.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.