SURSE Ministerul Mediului tulbură Apele Române. Șefii fără rezultate rămân fără funcție de conducere

Ministerul Mediului pregătește criterii de performanță pentru șefii de la Apele Române.

SURSE Ministerul Mediului tulbură Apele Române. Șefii fără rezultate rămân fără funcție de conducere

Ministerul Mediului pregătește criterii de performanță pentru șefii de la Apele Române.

Ministerul Mediului pregătește un proiect de Hotărâre de Guvern prin care vrea să introducă criterii de performanță pentru directorii din cadrul Administrației Naționale Apele Române (ANAR), transmit surse guvernamentale pentru Cotidianul. De asemenea, criteriile ar urma să fie aplicate și directorilor de la nivelul administrațiilor bazinale.

Mai mult, Ministerul Mediului își propune ca directorii să aibă contracte de mandat care să cuprindă criterii de performanță. Mai apoi, dacă directorii nu respectă criteriile, aceștia vor rămâne doar cu contract de muncă de execuție. Practic, vor rămâne fără funcție de conducere.

Contractele de mandat funcționează deja și la nivelul Romsilva.

„Trebuie făcută o reformă uriașă”

În septembrie 2025, Diana Buzoianu, ministra Mediului, declara la Antena 3 CNN că „trebuie făcută o reformă uriașă” la Apele Române. Aceasta vorbea, în principal, despre politizarea funcțiilor de conducere.

„Există astăzi inspectori-șefi care sunt puși pe 30 de zile, deci directori puși pentru 30 de zile din pix, și în 30 de zile trebuie să vină din nou la directorul general să mai primească 30 de zile. Așa arată politizarea: mandate pe 30 de zile, pe semnătură, și asta se întâmplă de ani de zile.

Este foarte clar că, în acest context, să nu ne mire dacă nu avem controale. Din aproape 9.000 de angajați, aproape 130 sunt inspectori de control pe teren. Activitatea principală a Apelor Române e să își facă lucrările de infrastructură, nu doar de control, dar 130 e un număr halucinant și arată că cineva a lucrat ani de zile să decimeze funcția de control a Apelor Române”, a spus Diana Buzoianu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.