Sus și tare, gros și mare (2)

Între cele mai penibile tămîieri ale discursului ținut de Eduard Hellvig la Cluj a fost cel al lui Crin Antonescu. Contactat rapid pe la Bruxelles, unde joacă rolul de însoțitor al nevestei (comisarul european Adina Vălean, desemnată mai mult printr-un carambol de interese, dar și dintr-o dorință de a-i da o modestă compensație celui care a fost Crin Antonescu), el a fost invitat să sublinieze bogăția de idei.

Imediat după discursul lui Hellvig, televiziunea arondată Digi 24 l-a sunat pe Crin Antonescu, iar revista Newsweek, lansată în prezența șefului SRI (și nu numai!), a și preluat cu fidelitate declarația cu miros de tămîie. Ca să nu credeți că declarația lui Crin Antonescu ar putea fi greșită, o preiau exact cum a apărut în revista fidelă lui Eduard Hellvig.

Acest discurs de la Cluj merită luat în serios, înţeles, preluat, adâncit” deoarece „este discursul unui lider”.„Noi nu am mai auzit, nu doar un director al SRI, dar un înalt demnitar la putere al statului român, să vorbească, nu doar despre erori, ci despre păcate ale acestei instituţii, să-şi ceară scuze pentru ele, chiar şi pentru cele din perioada de dinainte de a fi condusă de domnia sa.

Salut faptul că, în acest discurs, cu o anumită reţinere, Eduard Hellvig vorbeşte pentru prima dată despre un anumit aspect, despre care s-a tăcut mult, al acestei relaţii servicii – politicieni – politică. (…) Eduard Hellvig deschide o fereastră şi o propune discuţiei. (…)

Ştim cu toţii că nu e incompatibil un patriotism pro-occidental cu perspectiva globalistă, cu perspectiva societăţii deschise, (…) numai că el o formulează. Dacă am cuvinte atât de elogioase, sunt pentru că este un discurs atât de închegat şi astfel de discursuri au lipsit, au fost rarisime. (…) Este o problemă pe care o adresează, pe care o înfruntă şi căreia îi dă o soluţie (…) El o formulează şi îi dă o diagnoză şi o reţetă”, a spus Antonescu pentru Digi 24 preluat de Newsweek.

Crin Antonescu a mai profețit că Eduard Hellvig „va reveni în viaţa politică propriu-zisă după ce-şi va încheia mandatul la SRI.”

Hellvig, mic și tare, sus și mare! (1)

Se pare că Antonescu este între puținii care suferă cumplit din cauza absenței lui Hellvig din politică. Îi duce o lipsă mai dureroasă decît o extracție dentară sau o amputare de picior.

Ce l-o fi apucat totuși pe Crin Antonescu să purceadă la această cădelnițare la directorul SRI? O anume dorință de a fi băgat în seamă? Gîndul că o asemenea atitudine i-ar putea aduce un serviciu în perspectiva noilor campanii electorale și desemnări de candidați? Sau o tăcere prelungă și protectoare? Sau amîndouă la un loc, plus plictiseala din postura sa de însoțitor de familie?

Cel care a dormit profund în perioada cît a jucat rolul de președinte interimar al României la suspendarea lui Traian Băsescu a mai făcut o demonstrație de vorbit frumos și de gîndit mai puțin.

Singurul care l-a concurat pe Crin Antonescu pare să fie Bogdan Chireac:

”Fostul director ar SRI ne-a spus, într-un discurs memorabil, că creierul unei națiuni este format din Serviciile de Informații.  La vremea respectivă, am rămas șocat. Am crezut că creierul unei națiuni e format din Academia Română, din marile universități, marii intelectuali ai acestei țări… Eu credeam că ăsta e creierul națiunii. Aaa.. că creierul națiunii poate că are nevoie de ochi și timpan… DA. Dar una e să fii ochiul și timpanul, alta e să fii creierul națiunii, neuronul, materia cenușie. Eduard Hellvig vine la universitate și recunoaște implicit că depozitarul inteligenței unei națiuni este acolo, într-o universitate de prestigiu, în academie, în această zonă. A doua chestiune: ne spune Hellvig ceea ce noi știm, dar e altceva când ți-o spune directorul SRI… Domnilor, există politicieni care așteaptă ordine de la SRI… AȘTEAPTĂ și poate că le și primesc unii dintre ei. Ceea ce este profund nedemocratic. Eu nu îl suspectez, și cred că nu îl suspectează nimeni pe Hellvig, că e o persoană nedemocratică, deoarece el a fost cel care a denunțat protocoalele acelea odioase între SRI și Înalta Curte de Casație și Justiție. El a fost cel care le-a denunțat, altfel și acum erau protocoalele funcționale”.

Și, totuși, care este încărcătura ideatică a discursului ținut de Hellvig la universitatea din Cluj și ce lipsește din el?

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 59

50 de Comentarii

  1. Ce pretenții poți avea de la Crin trădătorul care i-a oferit funcția de președinte pe tava cocotei navetiste cu extensie la moliciunea piciorului intermediar din atacul în 6 0 și morsei informatoare la secu. din posture de ghid OJT pentru turiștii străini. O fi unii naivi, prin tara, dar nu e cazul sa generalizam impotenta intelectuala. Prea mult fum pentru o frunza uscata și prea multa atenție pentru un cocos liliputan care e convins că deține frâiele universului urechii fără ciocan și nicovala, ci numai cu scarita care i-a asigurat ascensiunea. Hellvig Scararul. Doamne ce blasfemie. Sunt 100% pentru Ioan Scararu. Credinta, morala, pași spre Dumnezeu. Doamne, vino Doamne sa vezi ce securiști joaca poker cu tara aceasta.

  2. „Vreau să fie încă o dată foarte limpede, presedintele României, deplin sau interimar, nu primește ordine și dispoziții de la nimeni, cu excepția Parlamentului în unele cazuri și cu excepția poporului român atunci când el se pronunță”, a spus președinte interimar al României Crin Antonescu … aceasta este declarația care l-a făcut pe Johannis candidat președinție și viitor președinte. Prin această declarație Crin Antonescu a demonstrat că poate fi un pericol pentru sistem. Mai are una mai tare, tot din perioada de interimat la Cotroceni: „Legile României se fac în România”, oare cum ar fi arătat România cu un președinte cu o asemenea viziune???? Se sesizează acum diferența de nuanță dintre Crin Antonescu și Johannis ?????

  3. Felicitari dlui C. Nistorescu pentru ca nu a trecut cu vederea intervenția pupcurista scârboasa a lui C. ANTONESCU. Ce l-a apucat? Asta e omul. Un 0 (zero) perfect. A păcălit lumea cu retorica lui goala, iar matrapazlancurile cu care i-a asigurat nevestei un post de comisar european pentru ca el sa lenevească la Bruxelles este si va rămâne dezgustător. O LICHEA PERFECTA!

  4. cantareste greu dosarelul…la nevoie l-au aliniat si pe nea.

  5. Nu va faceti probleme! Licheaua nu se plictiseste. Noaptea joaca poker, iar ziua doarme. Zicerea lui e mai mult din rasfat. Vrea sa fie totusi bagat in seama, dar fara sa se mai amestece in politica damboviteana. Hellvig e un nimic din toate punctele de vedere, Nici nu stiu dece-l mai tine securitatea in functie. Poate doar de fatada.

  6. Te-ai trezit băi căcărau?…pentru răul pe care l-ai făcut româniei nu vei fi iertat în veci de popor!…

  7. Excepțional editorial! Zău! Căcărău din Tulcea ce credeți ce facultate a terminat la 31 de ani? Ati ghicit! Facultatea de Istorie ca frații Muraru! Și mai știți ce a făcut? Iar ați ghicit, iar ați ghicit! Lege 3 ani de pușcărie și 30 000 de Euro amenda pentru români care promovează idei antisemite! Ba Gunoiule Social, Ba limaxule! Dar pentru Români vânzători de Neam ca tine, ce pedeapsă trebuie? Plutonul de Execuție ( SUA, IRAN, IRAQ, Tailanda, China, Japonia) sau pușcărie pe viață? Eu am memorie pt leprele, zoaile care vând România la mezat! Tu istoric? Tu Ba analfabetule și Prostul de serviciu al PNL-ului? Ai venit din Tulcea beat mort, neșters la cur decât cu ciocalai de porumb și ca băutură,spirt trecut prin miez de pâine? Tu urmaș al Brătienilor, tu care mancai ouă numai de Paște? Trei ani pușcărie pt români antisemiti? Asa ai văzut la Viena, Berna Copenhaga, Paris? Ești din aceeași spermă putredă ca frații Muraru? Îți place în postură de Gorila care dă cu toporul în cap la antisemitii români inexistenți? Dar când dai cu toporul în Sfânta Muncă și Mucenicul Travaliu Fizic și Intelectual? Stai ca un păduche lat pe buricul nevestei „sugătoare” din Bani Publici? Gândacule ce ești! La muncă Căcărău (cacofonie necesară), la muncă Căcărău!

  8. Va mira ca sar in aparare gloatele?! Pe mine nu ma mira nimic la un lenes bun vorbitor si comunicator. Nu cred ca sta doar pe banii nevasta-sii, e imposibil sa fii nesimtit in strainatate, sa baltesti in propria zoaie.

  9. Nea Cornel mai scoate din turbinca cu secrete „binomiale” de data asta pe un Fin al ACOPERITULUI Hollweg, celebrul Crin pe care Securitatea l-a luat in primire obligandu-l sa „dormiteze” in interimat, in loc sa
    ia masurile necesare ruperii Mongolului ceacar de Directia Securitatii specializata pe interceptari si pe falsificari pe tablete a alegerilor condusa de sluga sa rroma!!! Ratiunea DIVERSIUNII USL a Secu „binomiale”
    avandu-i ca protagonisti pe Del Ponte si Crin(acesta in prealabil PREPARAT!!!) a fost lipirea de fotoliul din Deal a Mongolului prin inscenarea Referendumului din 2012!!! Crin a aratat ca TRADEAZA in momentul cand l-a impartirea ciolanelor puterii IN LOC SA CEARA Guvernul ca „liberal” si ca sef de partid secundar, a acceptat
    cacominternistul de familie Del Ponte sa ocupe aceasta functie secundara!!! Niciodata partidul lui Ilici Genocid in aliantele de poza cu partide de buzunar nu a cedat candidatura la functia prezidentiala, nici inainte si nici dupa 2012, fapt care demonstreaza diversiunea Secu, Del Ponte fiind necesar in organizarea
    FRAUDARII REFERENDUMULUI!!!

  10. ha ha ha ha ha

    nu pot sa ma opresc din ris. astia au unumor involuntar extraordinar in cuvintele lor de lemn.

    noi nici nu ne dam seama ca ne-a lovit norocul! sintem niste ingrati!

    ha ha ha ha ha ha ha ha

  11. Crin – marfa politica de mult expirata! Noroc cu Niels Smecher care l-a atentionat sa se retraga! Crinuletz, Crinutz dragut – esti oale si ulcele! Cine mai se uita in gura ta???

  12. Crin este o mare dezamagire, si cat l-am sustinut. A adus cea mai mare pascote de presedinte, o nulitate absoluta.

  13. Il bagam pe Antonescu, un personaj expirat, aiurea in discutie pentru a abate atentia de la toxicitatea ‘noii securitati’. Fraierii sar imediat la cap muscand din momeala. Atata pot!

  14. CRIN ANTONESCU ȘI VICTOR PONTA DOI TICĂLOȘI ȘI TRĂDĂTORI DE NEAM ȘI ȚARĂ.

  15. La Chilia, La Tătaru/ Bate Căcărău cu paru’…Cum pe cine bate? Pe antisemitii români, emigrați de o eternitate, pasibili de 3 ani pușcărie grea și 30 000 de Euro amendă și confiscarea averii pentru antisemitism! Bate Căcărău cu paru’…Domnul Meu și Dumnezeul Meu! De unde Doamne au răsărit viermii ăștia inelati care scuipă pe Ortodoxie și care scuipă pe Sufletele noastre, pe Sufletele copiilor Noștri? Israelul își face cruce și cu picioarele! Lingăi mulți Lingăi în România, oameni de Nimic cu coloană vertebrală din Cauciuc! Căcărău sărac lipit pământului se ștergea la cur cu pănuși de porumb și acum este Smecher om Bucale? Doarme, Mictioneaza și Defectează pe banii românilor? Ce este PNL? Ce este? Judecați singuri că de aceea v-a dat Dumnezeu cap! La Chilia, la Tătaru/ Bate Căcărău cu paru’..Români antisemiti? 3 ani de pușcărie? 30 000 de Euro amendă și confiscarea averii? Mai are Căcărău cetățenie română? Mai are?

  16. Romania are 3(trei) probleme mari, uriase : 1. Lipsa reimpaduririlor;… 2.Lipsa irigatiilor mari, de anvergura (aceste primele doua sunt de capatai in perspectiva desertificarii certe ce va sa vina si…3. CORUPTIA (inclusiv politica) din JUSTITIE, SRI si MAI ! …….(p.s. Agentii unguri, olandezi si austrieci zburda in Romania iar SRI-ul (si acest Iohanis) se ocupa de daramarea PSD .

  17. Păi , Antonescu e cosmopoponaut , capisci ?
    Ăăă , eee , ați înțeles de ce a făcut acest lucru ?
    Doqr , doar , o scăpa de …

  18. Se pare că ridicarea asta în slăvi și nu în furci, cum ar merita un șef al celui mai mare serviciu național de prevenire a infracțiunilor, mai ales cele de vânzare de Țară și trădare națională, este o subtilă încercare de împingere a unui alt alogen în cea mai înaltă funcție în Stat , nu în aer liber și cu lațul tradițional pentru asemenea abateri. Ce-au păzit securiștii că mai ales în ultimii ani, când s-a s-au vândut în prostie toate bogățiile , inclusiv pământul românesc , ceea ce n-au făcut alți conducători de state în care serviciile și-au îndeplinit misiunea, s-a umplut România de drogați , de R+V, mai nou și de anumiți refugiați, ce primesc în grupuri masive cetățenie română, fapt interzis de Constituție !
    Dar probabil că dacă și în SUA se poate, de ce nu și la noi.

    „Chinezii au o memorie foarte lungă. Și un puternic simț al istoriei.

    Dacă americanii le-ar poseda pe amândouă, pentru că am putea înțelege mult mai bine consecințele enorme ale abuzului letal de droguri care dăunează Americii din cauza cantităților masive de fentanil care provoacă moartea introduse ilegal în țara noastră, cu originile sale adesea un laborator chinez .

    Chinezii știu foarte bine că dependența unei societăți de droguri poate distruge o națiune mândră, distrugându-i însăși suveranitatea. Dependența de droguri era atât de explozivă încât împăratul chinez a încercat în cele din urmă să o interzică astfel că armata sa a distrus depozitele pline cu droguri.”

    Și iată că nu mai putem spune „ca la noi la nimeni”, că asta e și situația Americii….
    P.S. Morsa sulfuroasă inversează cu bună știință valorile unei Națiuni susținând o imbecilitate când pune securiștii înaintea academicienilor, că nu-s toți securiști … 😉

  19. Doar securistii pedelisti ai lui Petrov si fratii lor buni, securistii-sorosisti din USR, sar la cap pentru a-l injura pe Cacarau (pe unii semianalfabeti petrovisti i-a facut liberali) desi aici vorbim de sri. Este firesc ca toti securistii tradatori sa evite subiectul.

  20. O mare hahaleră! Om de doi bani! A fost mai bun un apart. cu vedere la Herăstrău decât o carieră politică onorabilă. Mai bine să facă piața la Bruxelles pt chivuța Văleanu.

  21. dar daca astia vor ruperea Transilvaniei de Patria Mama? ia ganditi-va. Hellvig, Iohannul si cu Aureanu se vor asa un fel de dizidenti ai regimului nationalist sinistru care i-a oprimat pe ei de la facerea lumii si pana in 2022.
    ce ziceti? suna parca a regionalizare, nu?
    parca firesc era ca Hellvig sa discute la Universitatea Bucuresti, la Filologie, la Geografie, la Chimie, la Istorie, la orice Universitate de stat din capitala. cand colo, dragul de spion sef unde se duce? in Smart City-ul patronat de Boc. suna a rupere a Transilvaniei de Patria Mama. Dumnezeu sa ne lumineze sa nu pierdem iar teritorii ca in 40 sau in alti ani!

  22. Excelent articol. Despre crinul murdar , doar atât: cand ti ai vandut odata sufletul diavolului, rămâi dator pe veci.Cam ca la camatari.

  23. Intre cele mai penibile tămîieri ale discursului ținut de Eduard Hellvig la Cluj a fost cel al lui Crin Antonescu.

    Dezacord evident .

    In loc de ” cel al lui ” corect este ” cea a lui ” , referirea fiind la ” tamiieri ” .

    In rest numai de bine.

  24. Bogdan Chiriac a încercat să dreagă busuiocul cu porumbelul scăpat de jupânul vremelnic al SRI. A făcut-o cam ca unguroaica pe care a prins-o bărbatul cu amantul în pat ” Pișta dragă, nu poți crede la ochii tăi mai mult decât la gura mea”. Eu știu ce am văzut și ce-am auzit: „serviciile de informații sunt creierul unei națiuni „. Dacă aș fi eu doctorul lor, i-aș face niște trepanații creierului ăsta până i-aș scoate aroganța și șmecheriile de spatele blocului din cap.

  25. Crin Antonescu mai bine ar explica romanilor tenebrele culoarului creat lui Iohannis pentru a ajunge presedinte al Romaniei. Face parte din ,,pleiada” de cozi de topor autohtone.

  26. Crin un alt gunoi tradator al borhotului PNL La puscarie cu PNL, PSD si USR

  27. Romania este condusă, numai și numai, de indivizi cu „scheleți in dulap”, șantajabili și manipulați de servicii secrete, in primul rand străine.
    Căcăreaza comentata azi este doar una din lichelele promovate și îndepărtate, conform cerințelor de dirijare a țării.

  28. E plin de basei ratati pe aici, kkristi, parca am fi pe basescu1.tv.

  29. hai mah cornelush ca tu le stii
    (asta e rolu presei):
    -e sau nu nepotu lu zoe petre?

  30. Dacă SRI este creierul națiunii,cum raspunde SRI de situația națiunii?

  31. ‘ Giugiuc’,’ SRI se va implica, din nou, în justiție prin deciziile Comisiei comune din Parlament pentru legile justiției, media mainstream tace !

  32. Mai bine ne spunea cu ce si cum a fost santajat, atunci cind „s-a cerut afara” (nu ca l-ar regreta cineva !) … Afara din „politica” romaneasca (cea cu un iz pestilential) si afara, la Bruxelles.

  33. Te miri aiurea. Media aia de care vorbesti este 100% in proprietatea securistilor. Pana si pe batranul Varan l-au reeducat

  34. sc l av et e ai fost. s c lav et e esti, s cla ve te vei fi. maimutza cu ochi de peste mort nu va intelege niciodata nici PATRIONISMUL, NICI SUVERANISMUL SI NICI NATIONALISMUL. maimutzele iubesc copacii. ii doresc sa stea in copac toata existenta lui lipsita de sens!

  35. „Ştim cu toţii că nu e incompatibil un patriotism pro-occidental cu perspectiva globalistă, cu perspectiva societăţii deschise, (…) numai că el o formulează.” Este evocata Identitatea noastră națională pe picior de egalitate cu „societatea deschisă sorosistă”,Helwig avind” meritul ca formuleaza deschis”!
    Soros aplica in Romania doctrina lui Zbigniew Kazimierz Brzeziński,Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, marii strategi globali americani.Scopul -„În acest fel, s-ar deschide posibilitatea dezvoltării unei piețe globale în care debilitatea regiunilor să permită supremația afacerilor fără obstacole guvernamentale“.
    Intr-un stat mafiot(Basescu-Petrov) si Romania esuata(Klaus Iohannis)in care Soros a implementat „zona gri”alcatuita din rețeaua de relații, companii, fonduri speculative, ONG-uri și alte entități care, datorită informațiilor, banilor și contactelor privilegiate, ajută în special la atingerea oricăruia dintre obiectivele lor,destabilizeaza si hartuiesc natiunea, guvernarea,ne pomenim cu entități private cu diferite obiective geopolitice și geoeconomice care fracționeaza orașe și comunități întregi prin haos ,medii pline de ura, violență,saracire si masuri antisociale.
    Rolul lui Helwig era sa alerteze si sa INLATURE acest pericol impotriva STATULUI DE DREPT,al „zonei gri”-a lui si al Politicienilor slugi,tradatori, NU sa-si insuseasca doctrina TRADATOARE,SOROSISTA!NU doctrina straina UE-SOROS,neprevazuta nicaieri prin Tratate si Acorduri!I-a dat Iohannis Ordin?DEMISIA,Helvig!DEMITEREA LUI IOHANNIS !

  36. Personajul amintește de cântecul lui Tudor Gheorghe: Mândra mea scurtă și groasă, / Face-te-aș mâner la coasă. / Ziua să cosesc cu tine, / Noaptea să te iubesc bine.

  37. Crin ANtonescu dovedeste cat a ajuns de dezgustator.A devenit extrem de dezgustator si tradator din etapa in care „l-a descoperit”pe Iohannis a facut fuziunea cu PDL Basescu-Petrov si si-a dat demisia din PNL pe motiv ca nu a obtinut 20%la europ :imediat Iohannis a iesit cu masuta in piata sfatului din Sibii si a jubilat .cerindu-i demisia ,a pus laba pe PNL masca PDL si acum laudautl Helwig isi conduce trupa sorosista imbuibata si lacoma spre „unirea”patriotului national”cu „sorosica mondialu”.
    In plus, „proful”Helwig,vrea sa ne cadoriseasca cu „legile novului NKVDului” urmasul anilor 50, daca nu cumva si Gestapoul lui Hitler ,despre care austriecii stiu mai bine ca ar fi din crengutza de aur a lui Rotschil un mic bastard al bunii sale trecuta ca seritoare prin patul unuia Solomon R etc.etc.,ar avea vreun cuvint de spus in ce a intocmit agentul Helwig!Acelasi Crin Antonescu a dat cu Scutaru legea „antilegionara”fracturind societatea si grav atentat a Istoria si cultura Romaniie,imixtiune tot sorosista via Florian Alexandru un parazit proptit de Ponta cameleonul sa faca „politici”sorosite de dezbinare,ura, control al constiintelor si liberei expresii identitare nationale!
    In concluzie, Crin Antonescu s-a- erijat intr-un mafiot laudind alt mafiot,ambii sa-u imbuibat din fonduri suspected de spalare de bani prin Lambru pt.a accede la functii,in PNL masca PDL.

  38. @Anonim, da. Lasi si tradatori. Au avut painea si cutitul si le-au dat la straini .

  39. Oxiurul ăsta sintetizează în propriul intestin și, mai ales, prin capătul vorbitor, excelența sistemului politic autohton.Vorbitul în dodii, ditiramba nucleară, sofismul doct al lozincii si transmutarea rahatului în aur curat prin împachetarea în staniol și parfumarea mediatică.Așa ne-am ales cu toate „geniile” de azi cu muta-n cap.Acu, kkrău e vestit ca vidanjă și plătit pe stand by expres pentru asta.Nu ma miră.

  40. Am cunoscut un opurtunist care a tăiat frunze la câini ceva vreme în PNL! L-a cunoscut pe Căcărău la Sinaia, la o ședință a PNL-ului! Băut și mâncat până dimineața! Omu’ era uimit! Avea Căcărău o poftă de băutură și de mâncare ceva de speriat! A ras 1.5 litri de Jack Daniels și 3 litri de Cotnari! Porno in limbaj când se îmbăta! Râsete, viață bună pe Banii Țării, Banii Românilor…Si-a trăit viața ca un belfer, ca un șeic atunci când în România se murea, se crapa de foame! Așadar Căcărău a „driblat” viața! Se scoală la doispe și mănâncă ce ii poftește inima „bineînțeles” pe banii românilor amărâți ca vai de ei! Căcărău! Cu Adina Văleanu ai dat șase șase! Ea cu tine doi unu! Ratatule și Putoarea Planetei!

  41. Este Drag de Romania!

    Kartel feat Doddy Suburban

    Ce fac yo tu nu poti sa faci
    Intre noi sunt diferente
    Esti narcisist doar tu te placi
    Si inca vreo 2 zdrente
    Ramai in lumea ta nu tea baga in a mea
    Eu am ales sa fiu nu doar sa par a fi
    Ca sa inpresionez ochii lumii
    Chelia si tatuajele nu ma fac baiat rau
    Sunt mostenire de familie de la Rici si tatal meu
    Ma cataloghezi cu sapca pantalonii largi
    Nu ma integrez in lumea ta de falsi
    Hai fii serios mintea nu consta in toale.

    Asta merge, pentru romani de peste tot care n-au uitat niciodata ca sunt romani.
    De romani auzi peste tot in lume chiar daca fac lucruri rele sau lucruri bune CNN-ul relata o data o stire din New York romani inarmati pana in dinti trageau foc dupa foc. Alti s-au realizat in tara dar au vrut mai mult, au ajuns sa joace cu Bruce Willis la Hollyood, altu sa luptat cu Michael Jordan in NBA. Ne mandrim dovedim ca putem sa fim peste ei.

    Refren:Romania este tara mea si buna si rea o iubesc ma mandresc ca m-am nascut in ea, Romania este tara mea si buna si rea strainii ne-au ars pana acum dar si noi ii vom turna. Romania este tara mea si buna si rea o iubesc ma mandresc ca m-am nascut in ea, Romania este tara mea si buna si rea strainii ne-au ars pana acum dar si noi ii vom turna.

    Oriunde in lume pleci, in orice loc ai fi nu uita sa ai la tine Kartel pe CD. Asculta-l zi de zi, asta iti va reaminti ca nimic nu te doboara nimeni nu te poate opri. Ca esti la furat sa ca ai fi deocheat, femei la produs la coltul strazii dai in cap. Te-ai umplut de bani la cate magazine ai spart ai ars fraieri pe internet si te-au turnat. Esti recuperator si iti sufla garda in ceafa sau esti tragator si alergi non-stop pentru marfa, stai pe camera de exilati cu oameni de peste tot, spunele sa stie esti ROMAN cu noi nu e rost.

    Este Drag de Romania!

  42. „Drag de România?”

    Da,sa avem drag de România asa cum spune el:

    „Romania este tara mea si buna si rea o iubesc si ma mandresc ca m-am nascut in ea”

  43. Excelent Drag de România, excelent!!! Dar Căcărău care a „simulat” munca 40 de ani și a dat legi ca românii să între în Pușcărie, ce spui? Merită Căcărău pensie specială? În tinerețe s-a șters la editat cu ceceni de porumb, la maturitate se șterge la editat cu România? Cate beții a făcut ăsta și cate editat, habar nu ai! Era „frumușel” în politică când era tânăr, fetițe stoluri, stoluri pe „editat” lu’ Căcărău… Ce a adus editat ăsta României? Fluvii de editat și editat? Câteodată am impresia că România s fost Veceul Planetei! Prostie, vânzare de țară, resurse, tot…Asta e! Vorba lu’ Vanghelie despre succesul său fulminant! In România succesul meu? Apă, aer, fraieri.. Fără Cuvinte! Căcărău! diseară la club la un poker???? Viața dulce Adina valean vine cocoșata cu bunătăți! La Dracu cu munca.

  44. Dar este evident, Tică din CăCălarasi, este cel cu „scârbă de România”!
    Despre „cu drag de România” e o emisiune pe realitatea plus.
    Aștept o emisiune moderată de Ticăcă , cu scârbă de România Și da, la tătaru, e o melodie ce ii plăcea lui kovesi. Poate și lui Macovei. cea cu accidentul
    Cornel Nistorescu nu observă că Ticăcărău încearcă să îi rescrie editorialele, în vreme ce sub numele Charlie, încearcă să îl tragă de urechi?
    Dar dacă asta e politica editorială, frumos îi stă domnului cu origini sănătoase de unde a apărut Palia de la Orăștie.
    Unde a crescut Aurel Vlaicu, dar Asta e viața, te ridici, cazi, te julesti, te ridici și continui.
    Să ridicăm România iubind țara, destui o ponegresc.

  45. Nu poate un păcălici să schimbe nimic din ce ne-a dat Dumnezeu la naștere. O țară bogată, pentru care s-au jertfit generații de strămoși. Un editat de câine care confundă România cu scârna vieții lui cu sechele din copilărie, care cerșește atenție, provoacă și nu vede mai departe de lungul nasului, pentru că e purtat de alții de colo colo. Nu poate să urască cât își iubesc românii țara. Indiferent unde viața le poartă pasii de. Limba română e patria lor, ura față de români și România este limba dușmanilor impotenți, fără imaginație, fără sentime, empatie. Nu țara e de vină pentru alegerile greșite și guvernanții trădători. Priviți România în ansamblu, nu arătând vinovați mărunți, singulari. Gradina Maicii Domnului nu e a noastră, ci a urmașilor educați să iubească România, nu să o urască fără jenă, rușine, regrete.

  46. FED a creat următoarea recesiune |
    Următoarea este o transcriere ușor editată a observațiilor făcute de Alfie Meek în timpul unui episod Newsweek din The Debate despre posibilitatea unei recesiuni economice care se profilează.

    Motorul pe termen lung al inflației și motivul pentru care avem atât de multă inflație este faptul că am tipărit șase trilioane și jumătate de dolari în 48 de luni și am crescut masa monetară cu 40%. Acesta este pur și simplu ceea ce determină toate acestea, iar toate celelalte lucruri sunt doar un fel de suplimente pentru lanțul de aprovizionare. Invazia Ucrainei de către Rusia conduce o parte din ea? Da. Acesta este principalul motor? Nu. Problema structurală pe termen lung este faptul că am crescut masa monetară cu șase trilioane și jumătate de dolari. Asta este ceea ce determină inflația la sfârșitul zilei. Este nevoie de 12 până la 18 luni pentru ca toate acele cheltuieli guvernamentale să intre în sistem.”

  47. Univ.clujene si, nu numai fac minuni doar cand au de a face cu oameni.Pe magar il face cu urechile mai mari..acolo poate merge stiinta,celelalte canale fiind blocate.Pe kk-rai cu rat de porc,ii face si mai rai.Astia par-vin cu vin-ul in ei,vin si vin ca-i bine la ro., le pre le.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.