La Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, analizele medicale pentru depistarea HIV au fost falsificate în cazul a sute de persoane, potrivit Mediafax.
Mmanagerul unităţii, Claudia Manu, spune că analizele au fost semnate de un singur medic, respectiv şeful laboratorului, pe numele căruia va fi făcută plângere penală.
Claudia Manu a spus că la preluarea funcţiei de manager, la sfârşitul anului trecut, a solicitat o anchetă privind analizele medicale făcute în lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2013, concluziile verificărilor fiind că sute de analize medicale pentru HIV au fost falsificate.
Manu a precizat că va fi făcută plângere penală împotriva medicului şi că acestuia îi va fi desfăcut conrtractul de muncă atunci când va reveni din concediu.
Ea a mai spus că o parte din vină o au şi persoanele „care au cerut să li se pună parafele că au făcut analizele”.