Limba italiană este una dintre cele mai căutate limbi străine pe piaţa forţei de muncă în momentul de faţă, în special de către operatorii de call center.
Compania EasyCall a deschis recent un call center în oraşul Suceava cu capacitatea de 150 de operatori telefonici. Firma recrutează în prezent vorbitori de italiană, atât din Suceava, cât şi din Bacău şi Piatra Neamţ, unde deţine alte două sedii.
Firma americană Computer Generated Solutions (CGS) caută zeci de vorbitori de italiană pentru sediile sale din Sibiu şi Braşov. Viitorii angajaţi vor beneficia de training intensiv în primele săptămâni şi vor putea opta pentru un program flexibil sau pentru un regim de lucru part-time.
Firma elveţiană Remark Calldirect angajează cel puţin 50 de persoane care vorbesc italiana pentru activităţi de marketing direct şi call center. Firma oferă salarii nete între 1.300 şi 1.700 lei pentru un program de 6 ore pe zi şi salarii de 1,700 – 2.450 lei pentru 8 ore. Posturile sunt valabile pentru Bucureşti şi Craiova.
Posturi vacante pentru vorbitorii de italiană sunt şi în Timişoara. Compania Europcall recrutează peste 30 de persoane, iar salariile pot porni de la 950 de lei lunar pentru regimul de lucru part-time (4 ore pe zi). Candidaţii vor oferi suport tehnic clienţilor companiei din Italia.
Compania de outsourcing XL World Star recrutează zeci de operatori de call center care să lucreze de acasă, indiferent de oraşul în care locuiesc. Pe lângă limba italiană, candidaţii trebuie să aibă şi un computer conectat la Internet. Pachetul salarial oferit de companie este alcătuit dintr-o parte fixă şi bonusuri variabile, iar angajaţii pot ajunge la venituri nete de 3.000 de lei lunar.