Cutremurul produs duminică într-o regiune muntoasă din sudul Chinei s-a soldat cu cel puțin 367 de morți și 2.000 de răniți, potrivit agenției de presă China Nouă.
„Cel puțin 367 de persoane au murit și 1.881 au fost rănite”, a anunțat agenția luni. Un bilanț inițial indica 175 de morți și 181 dispăruți.
Seismul s-a soldat și cu foarte multe pagube materiale. „Multe clădiri sunt distruse, încă adunăm informații cu privire la morți și răniți”, a declarat un responsabil dintr-un orășel situat chiar lângă epicentru.
Cutremurul a avut magnitudinea 6,5 conform serviciilor chineze de seismologie, respectiv 6,1 potrivit serviciilor americane de seismologie USGS.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.