Sute de situații urgente în weekend

Pompierii au intervenit, în weekend

De L.V.
Sute de situații urgente în weekend

Pompierii au intervenit, în weekend

Pompierii au intervenit, în weekend, pentru stingerea a 588 de incendii, dintre care 439 au reprezentat arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind mai mare de 1.500 de hectare.

”Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, au fost înregistrate peste 5.000 de situații de urgență, gestionate cu operativitate de către salvatori. Totodată, în acest interval de timp, s-au înregistrat peste 3.800 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor în urma cărora 3.839 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Pompierii au gestionat și 743 de situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții și 19 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

De asemenea, în această perioadă, 34 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

”În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 29 de mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase”, arată sursa citată.

Pompierii reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege și se sancționează cu amenzi între 7.500 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice.

În astfel de situații, focul se poate răspândi rapid pe suprafețe întinse, iar în condiții de temperaturi extreme, secetă și vânt puternic, pericolul ca incendiile să capete proporții mari crește considerabil.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.